Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Centrul de Sănătate Publică din municipiul Chişinău a amendat 11 agenţi economici pentru încălcarea prevederilor Legii antitutun, intrată în vigoare la 31 mai curent. Şefa Serviciului de presă al Centrului de Sănătate Publică (CSP), Veronica Istrati, a precizat că specialiştii au efectuat verificări inopinate, pe baza petiţiilor parvenite, în 11 cafenele şi baruri cu terasă.
Magazinul specializat „COVOARE”, unitate comercială cu amănuntul, comercializează mărfuri dintr-o singură grupă de mărfuri cu un sortiment larg. În unele zile vînzările lipsesc (lipsa cumpărătorilor). Este necesar în aceste cazuri să folosim maşina de casă şi de control cu memorie fiscală, adică să emitem raportul de închidere zilnică? În conformitate cu Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casa şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar, aprobat prin HG nr. 474 din 28 aprilie 1998, normele de utilizare a maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC)
Moratoriul controalelor de stat expiră la finele lunii curente. Astfel, din data de 1 octombrie, controlalele de stat vor putea fi efectuate din nou fără a solicita permisiuni din partea Ministerului Economiei.
În luna octombrie curent a fost efectuată o vizită de lucru la colegii de la Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF –, România, Direcția verificări fiscale. În anul 2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală a inițiat procesul de creare a premiselor legislative şi organizatorice necesare implementării programului de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi/venituri mari, ca o expresie normală de integrare a României în tendințele globale de abordare a fiscalității.
Prin Legea nr. 281 din 16 decembrie 2016 privind modificarea și completarea unor acte normative (MO, 2016, nr. 472-477/947) au fost operate unele modificări și completări la Legea nr. 1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului (în continuare Lege) (MO, 1998, nr. 54-55/378), care vizează și activitatea Serviciului Fiscal de Stat.
În vederea verificării respectării legislaţiei în domeniul raporturilor de muncă şi protejării drepturilor salariaţilor, precum şi întreprinderii măsurilor de prevenire şi contracarare a fenomenului muncii „la negru” şi a practicii de achitare a salariilor „în plic”, avînd ca bază Regulamentul comun privind activitatea echipelor multidisciplinare, organele semnatare ale Regulamentului au întreprins un şir de acţiuni conform competenţelor.
Un proiect de lege ce are drept scop extinderea la maxim a prevederilor Legii privind moratoriul a fost votat în Parlament în lectură finală. Modificările proiectului vizează comasarea unor domenii de control, precum și planificarea controlului de stat.
Serviciul Fiscal de Stat gestionează eficient procesul de acumulare a veniturilor la bugetul public național, înregistrând în primele 9 luni ale anului 2016 venituri în sumă de 20050,2 mil.lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 1885,2 mil. lei sau cu 10,4% față de aceeași perioada a anului 2015.
În ultimii ani autorităţile reformează intensiv cadrul de reglementare a activităţii de întreprinzător cu scopul de a crea un mediu atractiv pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor. Pe lângă facilitarea procesului de obţinere a actelor permisive, se fac schimbări şi în ceea ce priveşte controalele de stat. Astfel, în anul curent a devenit funcţional Registrul de Stat al Controalelor care asigură un proces digitizat şi transparent de planificare și raportare a verificărilor. Mai mult, recent au fost abolite vizitele fiscale la întreprinderile nou-fondate.
În ce caz pot fi aplicate metode indirecte de estimare a venitului impozabil? În conformitate cu prevederile art. 189 din CF, organul fiscal calculează impozitele şi taxele contribuabililor în urma controalelor fiscale, dacă au fost stabilite cazuri de nerespectare a legislației fiscale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislația fiscală.
În Monitorul Oficial nr. 441-451 din 16 decembrie 2016 a fost publicată Legea nr. 208 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea Codului contravențional nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008.
În Moldova • Parlamentul RM a aprobat proiectul politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2017 în prima lectură. Scopul proiectului de lege este asigurarea încasărilor la buget suficiente și stabile, necesare finanțării cheltuielilor publice, asigurarea unor condiții clare, echitabile și competitive de dezvoltare a mediului de afaceri, edificarea unui stat de orientare socială, asigurarea redistribuirii corecte a veniturilor și solidaritatea socială, îmbunătățirea și simplificarea mecanismelor fiscale naționale, precum și asigurarea echității și stabilității fiscale.
Banca centrală a Greciei a relaxat controalele de capital impuse în urmă cu 13 luni în speranţa că deponenţii vor readuce în bănci o parte din banii pe care i-au retras în timpul panicii de anul trecut.
Cabinetul de miniştri a aprobat în şedinţa de ieri unele ajustări şi modificări la cadrul normativ, în special la Legea nr. 131 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător. Potrivit noilor prevederi, numărul organelor cu funcţii de control va fi redus esenţial. Astfel, din 33 de instituții de control existente în prezent, vor rămâne doar 11, precum şi 5 regulatori independenţi.
Forumul de Afaceri al Diasporei a reunit oameni de afaceri din străinătate din circa 25 de țări, originari din Republica Moldova, oficiali guvernamentali, precum și reprezentanți ai mediului privat din țară.
Astăzi la Chișinău au început lucrările programate în cadrul Săptămânii afacerilor în RM „Moldova Business Week 2016” (MBW). E vorba de mai multe evenimente, orientate spre promovarea imaginii țării peste hotare, precum și stimularea atragerii investițiilor străine în economia națională.
IFS mun.Chişinău, întru asigurarea identificării contribuabililor ce nu-şi onorează obligaţiunile faţă de stat şi întreprinderea măsurilor adecvate în vederea încadrării acestora în limitele legale, asigurarea majorării gradului de încasări, urmare a acţiunilor de majorare a bazei impozabile, comunică următoarele.
Prin Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 281 din 16 decembrie 2016 (MO, 2016, nr. 472-477/ 947) au fost efectuate modificări la art. 211 din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerțul interior (în continuare – Legea 231/2010) prin substituirea sintagmei „produse agroalimentare ușor perisabile” cu sintagma „produse alimentare”.
Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanții mediului de afaceri, membri ai Camerei de Comerţ Americane din Republica Moldova, ai Asociaţiei Business-ului European şi ai Asociaţiei Investitorilor Străini.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *