Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Prim-ministrul Ion Chicu a discutat cu Laszo Diosi, președintele Asociației Businessului European, și Mariana Rufa, directorul executiv al Asociației. Discuția a fost concentrată pe impactul economic produs de acțiunile întreprinse pentru combaterea epidemiei Covid-19, atât la nivel național, cât și global. Reprezentanții EBA au apreciat dialogul deschis cu Guvernul în această perioadă și au prezentat premierului un set de propuneri de măsuri pentru susținerea sectorului privat.
După tradiționala ședință de luni a Prim-ministrului RM cu Președintele țării și Președintele Parlamentului, Ion Chicu a declarat, cu unele rezerve că, de la 1 iunie, marea majoritate a restricțiilor impuse din cauza epidemiei cu COVID-19 pot fi ridicate, fiind vorba inclusiv de activitatea sectorului HoReCa, dar și a piețelor în mun. Chișinău și Bălți. Decizia prealabilă a fost luată în contextul în care situația economică în întreaga lume se agravează, motiv din care unele țări ridică treptat regimul de carantină. Ion Chicu a menționat că, la ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (după expirarea, la 15 mai 2020, a termenului stării de urgență, deciziile acesteia vor reglementa restricțiile sanitar-epidemiologice obligatorii pentru toată țara),
O problemă des abordată de Curtea de Conturi sunt erorile depistate în cadrul reorganizărilor instituțiilor bugetare și anume:
Astăzi, 9 septembrie, a fost lansată pagina https://ghidulafacerii.ebrd.md/ ce va oferi suport juridic și va ghida întreprinderile aflate într-un climat economic dificil. Pagina web conține șase ghiduri cu recomandări și instrumente pentru a ajuta întreprinderile să-și îmbunătățească reziliența în perioade dificile și anume: Restructurează afacerea; Gestionează eficient finanțele; Digitalizează afacerea; Gestionează eficient afacerea; Gestionează cu succes personalul Dezvoltă strategia de business.
Începând de astăzi, 16 iulie 2020, operatorii din transport și întreprinderile ce desfășoară activități conexe transportului rutier vor putea obține autorizațiile online. Agenția Națională Transport Auto, cu suportul programului USAID „Reforme structurale în Moldova”, a lansat sistemul informațional ”e-Autorizație transport”. La evenimentul online au participat Prim-ministrul Ion Chicu, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, Directorul Programului USAID Reforme Structurale, Douglas MUIR, E.S. Ambasadorul SUA în RM, Dereck J. Hogan și reprezentanți ai domeniului transportului rutier. Astfel, solicitarea, repartizarea și evidența actelor permisive pentru efectuarea transportului rutier devine mai simplă și mai accesibilă, reprezentanții companiilor vor fi scutiți de vizitele la sediul ANTA și vor dispune de mai multă comoditate în utilizare.
În regiunile din Moldova în care nu sunt zone economice libere sau parcuri industriale, urmează a fi create platforme industriale multifuncționale (PIM) în scopul creșterii competitivității și productivității și a ocupării forței de muncă a sectorului industrial în zonele respective. Guvernul a aprobat în ședința din 13 octombrie curent proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului-pilot de creare a platformelor industriale multifuncționale.
„Guvernul pregătește un set de măsuri pentru a sprijini businessul. Voi purta discuții și cu reprezentanții băncilor pentru ca să amâne plata creditelor ipotecare. Toți antreprenorii și cetățenii trebuie să înțeleagă că avem acum o grijă comună: de a proteja țara de acest virus de tip nou,” – a declarant prim-ministrul Ion Chicu după tradiționala ședința comună de luni cu Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și speakerul Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Declarația a fost făcută în contextul ultimelor măsuri decise pe platforma Comisiei Naționale Extraordinare de sănătate publică în vederea combaterii răspândirii coronavirusului pe teritoriul RM. Ion Chicu a anunțat că tot astăzi, începând cu ora 16:30, va convoca în ședință Comisia pentru Situații Excepționale pentru a decide asupra decretării stării de urgență.
Administrațiile publice centrale și locale, instituțiile publice, în conformitate cu legislația în vigoare sunt în drept să transmită elementele patrimoniale publice (terenuri, mijloace fixe, inclusiv bunuri distincte, clădiri, edificii etc.) în gestiunea întreprinderilor de stat, municipale și altor entități similare, inclusiv entităților la autogestiune financiară și societăților comerciale cu capital public. În articolul „Patrimoniul public transmis în gestiune (economică, delegată), comodat și alte forme de folosință.
În ședința de joi a Parlamentului Guvernul a prezentat pachetul de inițiative legislative aprobat prin asumare de răspundere în fața Parlamentului. Acestea urmează să intre automat în vigoare în cazul în care timp de 72 de ore inițiativele nu vor fi contestate. Amintim, Executivul și-a asumat răspunderea pentru patru proiecte de legi. La prezentarea proiectelor în Parlament Ion Chicu a menționat că modificările operate la Legea privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar sunt determinate de necesitatea stimulării financiare a personalului medical implicat în combaterea COVID-19. Potrivit documentului, salariile vor fi majorate de două ori, în etape: la prima etapă – cu 30% (de la 1 septembrie 2020), cu încă 30% – de la 1 ianuarie 2021 și cu încă 40% în prima jumătate a anului următor. De majorarea salariilor vor beneficia circa 4,5 mii de angajați din domeniul sănătății.
Foaia de parcurs privind abilitarea economică a femeilor ce va avea ca obiectiv cheie promovarea antreprenoriatului feminin și asigurarea accesului egal la resurse, urmează a fi implementată și în țara noastră. Astăzi, în cadrul unui atelier de lucru privind integrarea incluziunii sociale și de gen în inițiativele Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, părțile interesate au fost invitate să vină cu propuneri în acest sens. Evenimentul a fost organizat cu suportul Un Women. Astfel, pe parcursul lunii iulie membrii Consiliului Economic vor realiza un sondaj pentru a identifica problemele cu care se confruntă mediul de afaceri în procesul de incluziune economică a femeilor, iar luna august va fi definitivat un concept al foii de parcurs,
Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de Rezervă al Guvernului 36,028 mil. lei către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru procurarea echipamentelor de protecție cu scopul prevenirii și controlului infecției cu COVID-19. Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, banii sunt alocați pentru procurarea a 200 mii ecrane de protecție și 500 mii respiratoare: „Contractul de achiziție publică va fi atribuit de Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, în conformitate cu punctul 23 din Dispoziția nr. 3 din 23 martie 2020, a Comisiei pentru Situații Excepționale”.
Guvernul identifică soluții suplimentare pentru îmbunătățirea situației financiare a companiilor autohtone, în special celor care au credite angajate la instituțiile financiare. Restricțiile impuse de situația epidemiologică au afectat activitatea practic pe toate domeniile economiei. Executivul e axat pe măsuri capabile să conserve locurile de muncă și să susțină vitalitatea întreprinderilor. În cadrul unei ședințe, premierul Ion Chicu a solicitat informația despre interacțiunea dintre instituțiile financiare bancare, sectorul non-bancar și debitori (persoane fizice și juridice) la capitolul reeșalonării creditelor și renunțarea la sancțiuni pentru întârzierea rambursării.
Prim-ministrul Republicii Moldova,Ion Chicu, a prezentat pe pagina sa de Facebook setul de măsuri de protecție ale persoanelor fizice și juridice în condițiile stării de urgență declarate în țară. Acțiunile au fost agreate cu autoritățile abilitate și vin să diminueze efectele negative asupra situației economice. În continuare oferim postarea prim-ministrului. Stimați prieteni, anunțasem anterior, că după prima serie de acțiuni întreprinse de Guvern, BNM și CNPF, pentru a susține cetățenii și businessul în această perioada dificilă, vom veni și cu alte măsuri necesare.
Guvernul a susținut în cadrul ședinței din 14 iulie curent proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Listei produselor alimentare provenite din lanțul alimentar scurt ce urmează a fi plasate în rețelele comerciale în proporție de cel puțin 50% din lungimea liniară a raftului comercial (Lista), care include 132 poziții. Lista a fost elaborată de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) întru executarea prevederilor Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior, conform căreia (art. 211 alin. (12)) Guvernul urmează să aprobe Lista produselor ce urmează a fi achiziționate de comerciant și expuse în proporție de cel puțin 50% din lungimea liniară a raftului comercial.
Pe parcursul anului curent urmează a fi implementate opt proiecte finanțate în cadrul Programului Buget Civil Chișinău. Lista proiectelor spre finanțare și implementare pentru anul 2021 a fost aprobată prin Dispoziția primarului mun. Chișinău nr.238-d. Anterior acestea au fost examinate de Comisia pentru evaluarea proiectelor înaintate pentru finanțare și implementare, termenul limită de realizare fiind stabilit 15 decembrie 2021. Proiectele nerealizate pe perioada anului curent nu vor mai fi eligibile spre finanțare.
Activând în calitate de freelanceri, „liberii profesioniști” din domeniul tehnologiilor informaționale (TIC) beneficiază de o mulțime de avantaje față de persoanele angajate la birou, printre care se evidențiază libertatea și independența (libertatea de a alege jobul, libertatea de a lucra din orice loc etc.), fapt incontestabil. Totuși, cu libertatea vin și anumite responsabilități. Plata impozitelor și taxelor pentru veniturile obținute din freelancing este una dintre acestea, o obligație pe care mulți freelanceri o displac intens sau chiar o ignoră absolut.
Guvernul a susținut în cadrul ședinței de astăzi, 17 aprilie 2020, proiectul de lege privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative. Acesta a fost elaborat de Ministerul Finanțelor ca urmare a declarării de către Curea constituțională a Legii nr. 56 neconstituționale pe motivul nerespectării procedurii de asumare a răspunderii de către Executiv. Actualul proiect urmează a fi dezbătut și aprobat de Parlament, prevede crearea unui cadru juridic axat pe implementarea unor măsuri de susținere a întreprinderilor în contextul situației epidemiologice și diminuării efectelor acesteia asupra economiei naționale ca instrumente de suport bazate pe subvenționarea cheltuielilor suportate de întreprinderi în procesul de identificare a resurselor financiare pentru onorarea obligațiilor salariale față de angajați, obligațiilor comerciale și necesității de mijloace circulante etc.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și compania Japan International Cooperation System (JICS) au semnat astăzi, 15 februarie 2021, un contract de consultanță pentru asistență în implementarea creditului japonez pentru modernizarea tehnicii și echipamentelor agricole. Serviciile de consultanță vor fi acordate Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) cu scopul de a valorifica și implementa eficient creditul preferențial acordat de Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA) Guvernului Republicii Moldova în cadrul proiectului „Modernizarea mașinilor și a echipamentului agricol din Republica Moldova” (proiectul „MAME”).
Proiectul de lege (pachetul de legi nr.1) ce se referă la digitalizarea economiei a fost prezentat și discutat astăzi, 14 septembrie, în cadrul unor audieri publice organizate de comisia parlamentară economie, buget și finanțe. Reamintim că proiectul a fost elaborat pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru și prevede ajustarea a circa 30 de acte legislative (Codul muncii, Codul civil, Legea privind protecția consumatorilor, Legea privind comerțul electronic, Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, Legea privind achizițiile publice etc.)
Progresele în procesul de implementare a Foii de parcurs pentru impulsionarea digitizării economiei naționale și dezvoltării comerțului electronic (pachetul de digitalizare a economiei), precum și noile propuneri pentru elaborarea Pachetului digitalizării nr.2, au fost prezentate astăzi, 18 iunie, în cadrul unei ședințe desfășurate pe platforma Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Reamintim că, în luna iulie 2020, Ministerul Economiei și Infrastructurii a aprobat Foaia de parcurs, scopul acesteia fiind facilitarea interacțiunii la distanță și promovarea serviciilor digitale pentru mediul de afaceri,
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *