Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, ar putea fi amendată cu peste 1,5 miliarde de dolari pentru acuzaţii care vizează manipularea dobânzii Libor, aceasta fiind cea mai importană sancţiune impusă vreodată unei instituţii bancare pentru astfel de învinuiri.
Biroul Național de Statistică anunţă că, în ianuarie-noiembrie 2015, exporturile de mărfuri au totalizat 1803,4 mil. dolari SUA, cu 16,4% mai puțin decât în 2014. Cea mai mare scădere a ratei de export într-un singur an Moldova a înregistrat-o
În anul 2014 datoria externă de stat a Moldovei s-a majorat cu 15,9 milioane de dolari sau cu 1,2 la sută, constituind la data de 31 decembrie 2014 1 miliard 306,1 milioane de dolari, relatează Noi.md.
Compania aeriană moldovenească „Valan International Cargo Charter” a cîștigat concursul pentru prestarea serviciilor de transport Organizației Națiunilor Unite (ONU). Potrivit unui comunicat difuzat de companiei, citat de „Infotag”, au fost semnate două contracte în valoare de 5 milioane de dolari SUA.
Comentariul economic al Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES. Cotaţia petrolului Brent a coborît la 85,04 dolari SUA pe baril la Bursa de la Londra, cea mai redusă valoare din ultimii patru ani, ca urmare a ofertei abundente, încetinirii ritmului de creştere a cererii şi a aprecierii dolarului american.
O companie din grupul Domo și-a cerut recent insolvabilitatea, în urma presiunilor din partea autorităților fiscale din România. Retailerul de electronice, electrocasnice și IT&C, a ajuns anul trecut pe piața din Republica Moldova, anunțând la acel moment investiții de 10 milioane de euro.
China a depus o cerere oficială pentru a fi admisă în calitate de ţară membră a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a informat joi instituţia financiară internaţională, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
În afara Elveţiei, pe pieţele internaţionale preţurile cuprului, un metal intens folosit în industrie şi prin urmare un barometru al activităţii industriale, a ajuns la începutul săptămânii la cel mai redus nivel din 2009. Şi cotaţiile zincului şi cele ale nichelului, de asemenea metale industriale, au scăzut.
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei s-au redus de la începutul anului cu 387,2 milioane de dolari SUA (cu 18%) și la 30 septembrie au însumat 1 miliard 769,4 milioane de dolari. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, rezervele valutare s-au redus cu 883,7 milioane de dolari sau cu 33,3%, informează Noi.md.
Pentru astăzi, Banca Națională a stabilit un curs de 16 lei și 86 de bani pentru un dolar, cu 10 de bani mai mult decât la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba despre cea mai înaltă cotaţie a dolarului de la punerea în circulaţie a leului moldovenesc.
Saltul uriaş al bitcoinului la 1.000 de dolari pentru o unitate la sfârşitul anului 2013 s-a terminat cu dezastru pentru investitori. Însă în ultimele luni capricioasa criptomonedă, poate cea mai populară din lume, a devenit din nou atractivă pentru investitori. Mai nou, sunt interesate şi autorităţile americane. Turbulenţele de pe pieţele emergente s-ar putea să aibă un rol în această schimbare.
De la începutul anului rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei s-au redus cu circa 380 de milioane de dolari sau aproximativ 18 la sută, totalizînd la data de 6 martie curent 1 miliard 777,3 milioane de dolari, relatează Noi.md.
Investitorii chinezi se declară interesaţi să-şi intensifice activităţile în Europa, dar în special în Germania. Un euro slab îi motivează în plus pe investitori să semneze acorduri profitabile, potrivit Deutsche Welle. China Investment Corporation (CIC), un fond de investiţii de stat având sub administrare 750 miliarde de dolari, intenţionează să-şi extindă activităţile în Germania şi alte ţări din Europa.
Anual, Republica Moldova procură energie electrică la prețuri exagerat de mari, mai ales din cauza că există companii intermediare. Savanții Institutului de Energetică au demonstrat într-un studiu că prețul la energia importată ar trebui să fie cu aproape 60% mai mic.
Unitățile de schimb valutar din R. Moldova vor avea dreptul să modifice cursurile de vânzare și cumpărare a valutei în decursul unei singure zile de lucru, iar Banca Națională va stabili frecvenţa de modificare a cursurilor.
Exportul din regiunea transnistreană s-a redus cu 17%, iar importul – cu 30%. Comerţul extern în 11 luni ale anului a constituit 1,6 miliarde de dolari, cu 26% mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut, anunţă administraţia regiunii.
Republica Moldova exportă acum în România aproape de două ori mai multe mărfuri decît în Rusia, pe fundalul reducerii volumului exportului moldovenesc pe piața rusă de peste două ori. Rusia ocupă locul doi la exportul și importul moldovenesc, în ambele cazuri după România, informează Noi.md.
Deși de la lansarea oficială a subcomponentei de cofinanțare pentru ÎMM, prevăzută în cadrul proiectului Băncii Mondiale ”Ameliorarea Competitivității II”( PAC II) a trecut puțin timp, directorul executiv al Unității pentru implementarea proiectului Aureliu Casian a spus, că primele trei cereri de granturi au și fost prezentate.
Situaţia macroeconomică a Moldovei este una complicată, dar nu critică. Declarația a fost făcută de către vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Banca Națională a intervenit ieri cu 34 de mln de dolari pe piața valutară. Totuși instituția nu dezvăluie deocamdată dacă aceasta reprezintă toată cantitatea de valută oferită ieri sau doar o parte. Potrivit surselor Agora, oferta BNM ar fi fost mai mare, dar aceasta nu s-a bucurat de cerere din partea băncilor comerciale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *