Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În conformitate cu prevederile art.901 alin. (34) din Codul fiscal (CF), subiecţii impunerii persoane fizice, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi transmit persoanelor specificate la art.54, precum şi altor persoane decât cele specificate la art.90 în posesie şi/sau în folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) (în continuare – Locațiune) proprietate imobiliară, achită impozit în mărime de 7% din valoarea contractului. Persoanele menţionate sunt obligate, în termen de 3 zile de la data încheierii contractului, să înregistreze contractul încheiat la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat (SFS) indiferent de locul de domiciliu (reședință) al contribuabilului (locator/arendator) sau locul amplasării bunului imobil transmis în Locațiune.
Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” amintește tuturor contribuabililor că, pe data de 25 martie, expiră termenul de depunere de către persoanele juridice a Declarației cu privire la impozitul pe venit. De astăzi revenim în sprijinul contabililor cu seria de articole expuse cu știință de cauză de un practician, care împarte experiența cu Dvs. Totodată, articolele corespund poziției oficiale a Serviciului fiscal de Stat. Declarația cu privire la impozitul pe venit (în continuare - Declarația) se completează în conformitate cu Anexa nr.2 „Modul de completare a Declarației cu privire la impozitul pe venit” la Ordinul MF nr.162 din 26.09.2018, care urmează a fi depusă în mod obligatoriu de următoarele categorii de contribuabili:
Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul hotărârii cu privire la modificarea Hotărârii pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale la importul mijloacelor de transport cu destinație specială.
Serviciul Fiscal de Stat informează: 25 martie este ultima zi în care contribuabilii persoane juridice și persoane fizice care practică activitate de întreprinzător, precum și persoane fizice care desfășoară activitate independentă, sunt obligați să depună declarația privind impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2018. Amintim că, pentru recepționarea declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele juridice, SFS a extins orarul de lucru pentru ziua de 25 martie 2019 până la ora 19:00. Totodată, persoanele care nu vor depune declarația în termen, riscă sancțiuni conform prevederilor Codului fiscal și cel contravențional.
Legislația penală și procesual-penală a Republicii Moldova garantează dreptul de a se apăra fiecărei persoane care este bănuită de săvârșirea unei infracțiuni sau în privința căreia este intentat un proces penal. Apărarea are drept scop combaterea, în tot sau în parte, a învinuirii ori a atenuării pedepsei, apărării drepturilor şi intereselor persoanelor bănuite sau învinuite, precum şi reabilitării persoanelor supuse ilegal urmăririi penale. Codul de procedură penală instituie dreptul persoanei de a fi asistată sau reprezentată pe tot cursul procesului de un apărător, astfel că organul de urmărire penală şi instanţa sunt obligate să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el.
Urmează a se impozita cu TVA mărfurile cu termenul de valabilitate expirat (inclusiv din cauza sistării activității pe perioada pandemiei) care urmează a fi distruse? Potrivit art.95 alin.(1) din Codul fiscal (CF), obiecte impozabile cu TVA constituie livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, aceasta reprezentând rezultatul activităţii lor de întreprinzător în RM.
Potrivit reglementărilor contabile, la data raportării, poate fi necesară efectuarea operaţiunilor de depreciere pentru prezentarea stocurilor în situaţiile financiare la valoarea realizabilă netă, care nu depăşește valoarea contabilă a acestora
Agenții economici care prestează servicii de transport rutier în cont propriu, vor notifica Agenția Națională Transport Auto (ANTA) despre acest fapt. În Monitorul Oficial de astăzi, 22 martie 2019, Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat Ordinul nr. 45 din 14 februarie 2019 cu privire la aprobarea modelului de notificare de efectuare a transportului rutier în cont propriu. Acesta reprezintă operaţiunile de transport rutier care se efectuează fără încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii. Transportul rutier poate fi numit în cont propriu dacă întrunește unele condiții, printre care:
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat la data de 15 ianuarie 2021 primul seminar de instruire privind particularitățile politicii fiscale pentru anul 2021 și modificările operate la Codul fiscal. La eveniment au participat peste 80 de contribuabili care sunt deserviți la Direcția Generală Administrare Fiscală Sud (r-nele Basarabeasca, Cimișlia, Comrat, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Vulcănești, Cahul, Cantemir, Leova). Contribuabilii au fost familiarizați cu modificările operate în legislația fiscală la compartimentele: impozitul pe venit, TVA și accize, taxe locale.
Compania a importat o piesă de schimb pentru a o instala la un echipament livrat scutit de TVA cu drept de deducere, care se află în termen garanție. Are dreptul compania să deducă TVA la import pentru piesa de schimb? Care este modalitatea de facturare a acestei piese de schimb, dacă cumpărătorul a achitat echipamentul care include și garanția de 2 ani?
Serviciul Fiscal de Stat a publicat programul seminarelor de instruire cu participarea contribuabililor privind politica bugetar-fiscală pentru anul 2021 și modificările operate la Codul fiscal. Toate seminarele sunt gratuite și vor avea loc în regim online, iar graficul de desfășurare a acestora poate fi consultat pe pagina-web oficială a Serviciului Fiscal de Stat, după cum urmează:
În fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM), în luna ianuarie 2019, au fost acumulate venituri de peste 615 mil. lei, la nivel de 112,1% faţă de suma planificată, anunță Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Astfel, acumulările respective au fost în creştere cu 93,5 mil. lei sau cu 18% față de ianuarie 2018. Potrivit informației, principala sursă de venituri a fost reprezentată de contribuţiile procentuale din salariu şi din alte recompense, în volum de circa 341 mil. lei, după care urmează transferurile din bugetul de stat, cu circa 236 mil. lei şi primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă cu peste 34 mil. lei. Alte venituri reprezintă 4 mil. lei.
Potrivit prevederilor art. 95 alin. (2) din Codul fiscal, livrarea de mărfuri şi servicii efectuate cu titlu gratuit în scopuri de publicitate şi/sau de promovare a vânzărilor în mărime anuală de 0,5% din venitul din vânzări obţinut pe parcursul anului precedent, anului în care se efectuează aceasta livrare, nu constituie obiect al impunerii.
Regulamentul administrării Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale este aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.399/2021, care a fost publicată în MO din 10 decembrie 2021, totodată fiind abrogată Hotărârea Guvernului 418/2000 cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale. Menționăm, Registrul de stat al evidenţei individuale a fost creat în baza HG nr. 418/2000 şi la etapa actuală este complet funcţional, întrucât toate prestaţiile de asigurări sociale se stabilesc pe baza datelor care se regăsesc în acest Registru. Totodată, a apărut necesitatea de a aproba un alt act normativ care să reglementeze modul de ţinere a Registrului în continuare.
Dreptul de a prescrie medicamente compensate îl au medicii de familie, medicii neurologi, medicii psihiatri, medicii endocrinologi şi medicii pediatri din cadrul prestatorilor de asistenţă medicală, care au încheiat contracte cu CNAM. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Compania Naţională de Asigurări în Medicină au elaborat un proiect de hotărâre de Guvern care prevede oferirea dreptului de a prescrise rețete pentru medicamente compensate și medicilor specialiști de profil din cadrul prestatorilor de servicii medicale, care nu au încheiat contracte de prestare a serviciilor medicale în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală. Această opțiune va fi realizată în urma operării modificărilor și completărilor în Hotărârea Guvernului nr. 1372/2005 “Cu privire la modul de compensare a medicamentelor în condiţiile asigurării obligatorii de asistenţă medicală”.
Actualul Regulament cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, aprobat prin HG nr. 974 în vigoare din noiembrie 2016, stabilește modul de determinare și declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al RM precum și procedura de control al corectitudinii determinării valorii în vamă. Urmare aprobării Regulamentului au fost oferite un șir de beneficii importatorilor, cum ar fi:
Populaţia din mediul urban a suportat în anul 2020 cheltuieli de consum cu 1157,2 lei sau de 1,5 ori mai mari faţă de cheltuielile populaţiei din mediul rural, comunică Biroul Național de Statistică. Totodată, datele denotă că în mediul urban pentru asigurarea consumului de produse alimentare populația a alocat în perioada de referință 39,8% din cheltuielile lunare de consum, iar în rural – 47,2%. Pentru populația urbană a fost înregistrată o pondere mai mare a cheltuielilor pentru transport – 6,3% față de 4,7% în mediul rural, sănătate – 5,3% față de 4,1%, recreere și cultură – 3,6% față de 1,2%, educație – 1,0% față de 0,5% și pentru restaurante și hoteluri – 3,3% față de 0,6%.
Cum este sancționată transmiterea tichetului de masă persoanelor terțe? Conform art. 2721 alin. (1) din Codul contravențional, „se sancționează cu amendă de la 20 la 100 de unități contravenționale pentru comercializarea contra unei sume de bani sau transmiterea cu titlu gratuit altor persoane a tichetelor de masă pe suport de hârtie și/sau electronic”.
Ieri, 22 martie, a demarat Săptămâna Internațională de Educație Financiară (Global Money Week) în Republica Moldova cu genericul „Dă sens banilor”. La evenimentul promovat de mai mulți ani de Banca Națională a Moldovei (BNM), în calitate de coordonator național al procesului de educație financiară, au aderat autorități, instituții și asociații cu diverse profiluri de activitate. „Educația financiară reflectă un interes public și derularea acestui proces la diferite niveluri și pentru diverse grupuri-țintă, cu implicarea autorităților, dar și a societății civile vine să confirme o realitate a lumii moderne în continuă și rapidă schimbare”, a menționat guvernatorul BNM, Octavian Armașu, în deschiderea evenimentului.
Up Moldova - leader pe piața cardurilor de masă din Republica Moldova a fost apreciat de către sistemul internaţional de plată Mastercard cu premiul pentru promovarea plaților fără numerar de către sistemul internațional de plata Mastercard. Premiul a fost înmânat în cadrul evenimentului „Mastercard Day”, care se desfăşoară anual în Moldova, fiind invitaţi în calitate de speakeri experţi internaţionali în business şi banking, reprezentanţii băncilor comerciale din ţară şi partenerii de dezvoltare. Este de menţionat faptul ca recent Up Moldova în parteneriat cu Mastercard a lansat în premieră pe piața tichetelor de masă, propria soluție de plăți mobile – portofelul digital, care permite achitarea cumpărăturilor contactless. Acum, deținătorii cardurilor Mastercard, eliberate de Up Moldova, își pot achita cumpărăturile direct de pe telefonul mobil. Astfel, pentru a transforma telefonul mobil într-un dispozitiv de plată este suficientă o simplă apropiere de terminal. La achitarea cu telefonul mobil nu se percep comisioane suplimentare. Securitatea și siguranța tranzacției este garantată de standardele internaționale Mastercard.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *