Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Preşedintele Barack Obama va majora salariul minim la 10,1 dolari pe oră pentru personalul de curăţenie, constructori, spălători de vase şi alţi muncitori care vor fi angajaţi în viitor de guvernul federal, iniţiativă care va fi anunţată în discursul de marţi privind Starea Naţiunii. Obama va emite un ordin executiv referitor la muncitorii contractori, de care vor beneficia mai multe sute de mii de americani, şi va reitera un apel la adresa congresmenilor reticenţi faţă de majorarea salariului minim pentru toţi americanii, relatează Bloomberg.
Ministrul muncii, protecției sociale și familiei, doamna Valentina Buliga a susținut o conferință de presă în cadrul căreia au fost făcute publice prioritățile anului 2014 în politici sociale. Drept prioritate majoră a fost numită reformarea sistemului de pensii, pînă cînd echitatea socială va deveni principala caracteristică și principiul de bază al acestui sistem, iar pensia va deveni principala sursă a unui trai decent pentru pensionari. Anume acesta este scopul spre care se tinde — ca pensionarii să nu necesite susținere suplimentară din partea statului.
Cetățenii Poloniei, care vor solicita vize de lungă ședere, de tip D, pe teritoriul R. Moldova, vor fi scutiți de taxe consulare la obținerea acesteia. Parlamentul a aprobat astăzi, 12 decembrie, în cadrul ședinței un proiect de lege, ce prevede abolirea acestor taxe, anunță Politik.md.
Сapitolul 1. Oferta internă Analiza obiectivă a datelor statistice dezavuează ideea că creșterea economică din 2013 ar fi fost determinată integral de agricultură. Agricultura a avut un rol foarte important, dar componentelor non-agricole le revin circa 50% din sporul de PIB realizat, iar creșterea acestora a accelerat în comparație cu anul 2012.
La începutul lunii martie a aparut al doilea număr al revistei Monitorul Fiscal FISC.md, ediția 2(18), 2014. Avînd în vedere, că luna martie este etapa finală pentru depunerea declarației pe venit, redacția revistei a ales drept temă principală: impozitul pe venit pentru persoane fizice și juridice, precum și impozitul pe venit din activitatea operațională (IVAO). Pe lîngă aceasta, am plasat pe coperta numărului recent un anunț, care vine să îndemne contribuabilii să-și respecte obligațiile fiscale la timp și să nu lase depunerea declarației pe venit în ultima zi.
În Republica Moldova, ca şi în alte state ale lumii, factura reprezintă un document contabil întocmit în cadrul unei tranzacții (operațiuni) economice de către partea furnizoare în favoarea părții beneficiare. Factura, de regulă, conține elemente prestabilite, necesare identificării şi evidenței contabile a operațiunii economice, precum şi deducerii impozitelor prevăzute de lege. Aceste elemente, pot include lista cu mărfurile (bunurile) vîndute sau serviciile prestate beneficiarului (clientului) de către furnizor, datele de identificare fiscală ale clientului, datele furnizorului, prețul unitar, cota TVA, cantitatea şi suma totală a facturii.
Ieri, 11 decembrie 2013, pentru prima dată a fost prezentat public Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2014 de către vice-ministrul Finanțelor, Maria Cărăuș în cadrul mesei rotunde organizate de Centrul analitic independent ”EXPERT-GRUP”, “Dezbaterea legii bugetului de stat 2014”.
Interviu cu Frank Leyman*, Director Relații Internaționale, FEDICT, Belgia, despre agenda de Guvernare electronică belgiană. Ce este FEDICT și ce face FEDICT în domeniul e-Guvernării; Care sunt cele mai importante inițiative de e-guvernare și ce proiecte a implementat FEDICT?
Consiliul Consultativ al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat s-a întrunit în şedinţă ordinară, pentru a dezbate subiecte de complexitate sporită din domeniul fiscal.
În scopul asigurării securităţii economice a statului şi contracarării traficului ilicit cu mărfuri peste frontiera Republicii Moldova în perioada lunii septembrie şi pe parcursul lunii octombrie, Serviciul Vamal a desfăşurat o operaţiune anti-fraudă de amploare, care s-a soldat cu circa 100 de capturi de mărfuri în valoare de tocmai peste 5 milioane jumătate lei şi iniţierea a două cauze penale de către organul de urmărire penală a Serviciului Vamal.
Astăzi, 9 septembrie 2013, Î.S. „Centrul de telecomunicaţii speciale” (CTS) marchează cea de-a 10-a aniversare de activitate. CTS a fost fondat în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 735 din 11 iunie 2002 «Cu privire la sistemele speciale de telecomunicaţii ale Republicii Moldova» cu scopul de soluţionare a cerinţelor de securitate informaţională, asigurare a funcţionării şi dezvoltării sistemelor informaţionale şi de telecomunicaţii statale protejate.
Franţa intenţionează să propună în octombrie liderilor UE introducerea de reglementări şi reguli fiscale la nivel comunitar pentru companiile americane de Internet cu activităţi în Europa, potrivit Wall Street Jornal.
În constatarea și mediatizarea familiarizării funcționarilor fiscali cu prevederile cadrului legal care reglementează conflictele de interese, legii privind codul de conduită a funcționarului public, identificarea problemelor care împiedică aplicarea acestor legi și propunerea a noi metode de soluționare a conflictelor de către instituțiile publice.
Update 12.08.14: au fost adaugate ghiduri de utilizare de la eGov. Update 26.02.14: au fost adaugate ghiduri de utilizare. De curînd a fost lansat un nou serviciu electronic pentru agenţi economici furnizori, transportatori şi beneficiari de bunuri şi servicii — SIA „e-Factura”. Acest serviciu a fost elaborat în contextul activităţilor de „e-Transformare a Guvernului Republicii Moldova” şi face parte din setul serviciilor electronice fiscale. Ideea de bază a proiectului s-a centrat pe modernizarea mecanismului existent de livrare şi evidenţă a facturilor şi facturilor fiscale, simplificînd pe această cale interacţiunea agenţilor economici cu Serviciul Fiscal de Stat.
Codul Fiscal valabil de la 1 ianuarie 2014 are modificari privind impozitarea profitului, veniturilor si microintreprinderilor, TVA, accize, constructii speciale si redevente. Impozitul pe profit Actul normativ prevede scutirea castigurilor de capital, prin:
Datele din Declaraţia cu privire la disponibilul de mijloace băneşti constituie secret fiscal şi legea prevede expres cazurile şi organele în care această informaţie poate fi furnizată. Pentru a asigura secretul informaţiei, s-a mers pe mai multe căi, inclusiv limitarea numărului de funcţionari fiscali, implicaţi în recepţionarea declaraţiei menţionate.
Stimati cititori, tinem sa va prezentam lista întreprinderilor supuşi verificării de către Inspecţia muncii în trimestrul III 2014
Fiind calificate ca export de servicii, în conformitate cu art. 104 alin. a) din Codul Fiscal, acestea se impun cu T.V.A. la cota zero. Ţinînd cont de prevederile art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, pentru aceste servicii nu avem obligația de eliberare a facturii fiscale. Pentru asigurarea constatării venitului în evidența contabilă şi a documentării tranzacției economice compania poate să elibereaze invoice (factura) beneficiarului de servicii (nerezident)?.. Ţinînd cont de obligațiile stabilite de art. 1181 din Codul fiscal, privind înregistrarea facturii fiscale în Registrul electronic al facturilor fiscal, trebuie de înregistrat în Registrul dat invoiceul? Pentru determinarea regimului fiscal de aplicare a T.V.A. pentru serviciile prestate de către un rezident al Republicii Moldova unui nerezident, urmează a fi stabilit locul livrării. În acest sens, Codul fiscal, la articolul 111 „Locul livrării serviciilor”, acordă stipulări exprese, indicînd concret serviciul și locul unde se va considera acesta ca livrat, iar pentru serviciile care nu sînt indicate – locul fiind stabilit ca locul sediului persoanei ce acordă serviciul (alineatul (2) al art. 111 din Codul fiscal).
Anexa nr.1 la Ordinul IFPS nr. 1373 din 17 august 2013 I. DISPOZIŢII GENERALE 1. Regulamentul cu privire la stimularea morală (non-financiară) a contribuabililor oneşti (în continuare — Regulament) stabileşte modul şi condiţiile de organizare şi desfăşurare a acţiunii de stimulare cu certificate şi diplome a celor mai oneşti (credibili) contribuabili, precum şi a celor mai profesionişti contabili (ai aceloraşi contribuabili certificaţi din partea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat) care au asigurat un înalt grad de conformare fiscală benevolă, prin calcularea, declararea şi achitarea în cuantum integral a obligaţiilor fiscale aferente activităţii de întreprinzător, demonstrînd un nivel înalt al transparenţei evidenţei contabile a activităţii desfăşurate, conform normelor în vigoare.
Criza economică globală a impus economiștii teoreticieni și guvernele multor țări să-și revizuiască concepțiile de dezvoltare economică, iar țările nordice le-au atras atenția ca un model fiabil de urmat. Ele au construit state sociale, care, în același timp, au făcut față relativ ușor crizei financiare, declanșate în 2008 în SUA. Moldova nu este o excepție, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat beneficiind de expertiza danezului Peter Menhard, consultant al Misiunii Uniunii Europene la nivel înalt pentru suport în politici (www.euhlpam.org), pe parcursul ultimilor trei ani. Unul din studiile lui Peter Menhard se referă la sistemul fiscal din Danemarca și experiențele ce ar putea fi utile Republicii Moldova. Studiul a fost publicat în ediția din luna martie a.c. a „Moldova Economic Trends”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *