Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Înregistrarea și evidența fiscală a subdiviziunilor și a obiectelor impozabile reprezintă o zonă sensibilă în administrarea fiscală atît pentru contribuabili, cît și pentru funcționarii fiscali și care, în cazul tratării neconforme, sub riscul aplicării sancțiunii reglementate de art. 255 din CF, poate aduce disensiuni, inclusiv disensiuni supuse examinării pe cale judiciară.
În ceea ce priveşte morile, brutăriile şi oloinițele, reieşind din faptul că activitatea acestora, conform CAEM (I versiune), sunt codificate în secțiunea D„Industria prelucrătoare”, prin codurile: 15.41 „Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor brute”; 15.61„Fabricarea produselor de morărit” şi 15.81 „Fabricarea pîinii şi a produselor de patiserie proaspete” şi, respectiv, nu fac parte din categoria unităților pentru care AAPL sunt în drept să stabilească taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii, acestea nu apar ca obiecte ale impunerii cu taxa respectivă.
Impozitul pe venitul din activitatea operaţională (IVAO) face parte dintr-un regim special de impunere dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii, care presupune o abordare mai simplistă a procesului de identificare a obligaţiei cu privire la impozitul pe venit.
Анализ эффективности рекламной кампании — серьезная задача в комплексе. В рамках нее требуется выяснить, какие инструменты (каналы, источники) обеспечили больший приток покупателей и с минимальными затратами. Это сформирует базу для принятия дальнейших решений и составления/коррекции коммуникативной стратегии.
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna septembrie 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1771,5 mii tone de mărfuri, cu 36,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 17,7% — comparativ cu luna septembrie 2013.
După o perioadă în care depozitele în lei au fost mai populare în rândul clienților băncilor, inclusiv a persoanelor fizice, ponderea deținută de acestea depășind-o pe cea a depozitelor în valută, balanța s-a inversat în ultimele luni, depozitele în valută surclasându-le ca sumă pe cele în moneda națională.
Serviciul Fiscal de Stat își propune să ofere contribuabililor cele mai performante servicii, preluând modelul și experiența în domeniu aq colegilor suedezi. Conform unui sondaj efectuat, în 2012, Agenția Fiscală Suedeză (AFS) este cea mai performantă instituție, în categoria agențiilor guvernamentale, și este, după succesele înregistrate, la același nivel cu cele mai bune companii private.
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna iulie 20141 Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna iulie 2014 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 0,2%2 faţă de iunie curent, cu 5,2% faţă de decembrie 2013 şi cu 7,7% − faţă de iulie 2013.
Biroul Naţional de Statistică informează că în luna iunie 2014 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a înregistrat o creştere de 7,5% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi de 5,2 %, comparativ cu luna iunie 2013.
În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Ion Prisăcaru, şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS), a vorbit despre necesitatea reformării serviciului fiscal, ce model ar trebui preluat de Moldova în acest sens, ce accente ar trebui să fie puse în activitatea IFPS în continuare etc.
Datele Comisiei Europene arată că, în primele nouă luni ale acestui an, în cinci state care fac parte din UE benzina s-a scumpit, în 22 de state – s-a ieftinit, iar în Croația acestea stagnează, transmite ziare.com.
În Estonia aproape toate declaraţiile de venit sunt depuse online şi completarea lor nu durează mai mult de cinci minute, în cele mai recente alegeri un sfert din electorat a votat online, şedinţele de cabinet nu durează mai mult de două ore, iar părinţii pot vedea pe internet ce învaţă copiii lor, temele pe care le au de făcut şi rezultatele acestora.
Potrivit datelor statistice, în perioada 01.01.2014-08.09.2014 au fost eliberate 201 886 viniete, care în sumă au alocat un venit în bugetul de stat de circa 32 milioane 222 mii 124 lei. Reamintim că vinieta — taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova se aplică începînd cu 1 noiembrie 2012.
Premierul grec Antonis Samaras a anunţat că va reduce taxele implementate în perioada de vârf a crizei fără să aştepte aprobarea creditorilor internaţionali, aşa zisa “troică” formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Premierul a spus că taxa pe păcură, combustibil folosit pentru încălzirea locuinţelor, va fi redusă cu 30%. în bugetul pentru anul viitor. Taxa de solidaritate pe veniturile contribuabililor va fi de asemenea redusă.
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-august 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna august 2014 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1331,6 mii tone de mărfuri, cu 3,5% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 6,5% mai puţin comparativ cu luna august 2013. Parcursul mărfurilor în luna august 2014 a totalizat 365,7 mil. tone-km, cu 2,6% mai mult în raport cu luna iulie 2014 şi cu 12,2% mai puţin faţă de luna corespunzătoare din anul 2013.
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna iunie 20141 Biroul Naţional de Statistică relatează că, în luna iunie 2014 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creşteri cu 1,2%2 faţă de mai curent, cu 5,0% faţă de decembrie 2013 şi cu 7,8% − faţă de iunie 2013.
В свободном доступе есть много статей и тренингов об эффективном управлении командой. Но как применить теорию в жизни, ясно не всегда. Особенно когда коллектив состоит из недоброжелательно настроенных и демотивированных людей. А если вы еще и женщина? Когда я поняла, что советы тренеров либо бесполезны, либо требуют значительной корректировки, то выработала для себя пять правил эффективного «управления по-женски».
Pe parcursul ultimilor 4 ani de activitate, Serviciul Vamal a simplificat la maxim procedurile vamale și a devenit o instituție mai modernă care răspunde așteptărilor comunității de afaceri. Astfel au fost implementate noi mecanisme de faciltare a traficului transfrontalier și acordate mai multe beneficii agenților economici de încredere. Numărul titularilor procedurilor simplificate este în continuă creștere și la ziua de astazi mai mult de 70 de cei mai mari companii producători și importatori din RM sînt pe lista firmelor.
n iunie 2014 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian din Moldova au transportat 1277,2 mii tone de mărfuri, ceea ce este cu 21,7% mai mult faţă de luna trecută, şi cu 14,2% — faţă de iunie 2013. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, citând datele Biroului Naţional de Statistică, parcursul mărfurilor realizat de întreprinderile de transport în prima lună de vară a constituit 334,7 mil. t/km, ceea ce este cu 4,7% mai mult decât în mai 2014 şi cu 8,5% mai puţin decât în iunie 2013.
1. (6.4.1.8)Agentul economic a primit de la Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare autorizaţii pentru plasarea „inscripţiilor” şi pentru amplasarea „publicităţii”. Cum se reflectă fiecare tip de autorizaţii în darea de seamă pe taxele locale (Forma TL 13), luînd în consideraţie că un tip de autorizaţii (plasarea „inscripţiilor”) nu este impozabil?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *