Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Din 2287 de subiecți ai impunerii cu impozitul de avere, pentru anul 2017 au achitat acest impozit până la data de 31 decembrie a anului trecut 1552 persoane . Suma impozitului achitat este de 28 630,3 mii lei, ceea ce reprezintă 65,8% din suma totală calculată pentru anul 2017.
Sînt persoană fizică și de la organul fiscal mi-a fost înmînată decizia de inițiere a controlului fiscal prin metode indirecte. Dar am planificat cu mai mult timp în urmă o călătorie peste hotare împreună cu familia. Biletele au fost procurate din timp și nu pot să le schimb. În ce condiții se poate sista controlul fiscal inițiat deja? Conform art. 22615 alin. (12) din CF, controlul fiscal poate fi sistat la apariția uneia din următoarele condiții ce țin de obiectul controlului:
Doar circa jumătate din acțiunile prevăzute de Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare au fost realizate. La finalizarea termenului de implementare a foii de parcurs, nivelul de realizare a acesteia este estimat la circa 55%. Astfel, din cele 51 acțiuni prevăzute, doar 28 au fost realizate. Mai mult decât atât, 10 din acestea au fost apreciate drept „realizate cu rezerve”, cauzele variind de la nerespectarea întocmai a procesului de transparență decizională până la aspecte de conținut care necesită îmbunătățiri substanțiale.
Venezuela a devenit primul stat care emite o criptomonedă, El Petro, susţinută de rezervele petroliere ale ţării, în încercarea de a depăşi criza economică pe care o traversează. „Naşterea El Petro înseamnă un succes total pentru bunăstarea Venezuelei”, a declarat preşedintele Nicolas Maduro. Vicepreşedintele republicii, Tarek El Aissami, a deschis procesul de pre-vânzarea a criptomonedei în primele ore ale dimineţii. Din 20 februarie îndrumarele de achiziţie a monedei digitale sunt disponibile şi va începe şi procesul de vânzare a El Petro, care are 82,4 mil. de unităţi disponibile.
Urmează a fi impozitate cu impozitul funciar suprafețele de terenuri care sunt amplasate în Întovărășirea pomicolă și sunt ocupate de drumuri?
Serviciul Fiscal de Stat reiterează: termenul limită de achitare a impozitului pe avere este data de 25 decembrie.
Veniturile bugetului public național se vor majora cu 963, 9 mil. lei, iar cheltuielile – cu 1 312, 5 mil. lei. Guvernul a susținut în cadrul ședinței de săptămâna trecură proiectul de modificare și completare a Legii bugetului de stat pentru anul 2018. Astfel, veniturile bugetului de stat vor spori cu 303,5 mil. lei. Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, se estimează că veniturile bugetului de stat vor avea o creștere datorită accelerării ritmului de creștere până la 3,8% față de prognoza inițială de 3% și majorarea ritmului de creștere a comerțului exterior – la export până la 15 % și la import până la 17,4%, precum și creșterea salariului mediu cu 7,8% față de 7,2% cât a fost prognozat inițial.
Dat fiind faptul că persoanele ce desfășoară activitate profesională în sectorul justiției se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică, prevederile art. 90 și 901 alin. (3) din Codul fiscal
În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (6) din Legea contabilității nr. 113-VI din 27 aprilie 2007, în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, contribuabilul este obligat să le restabilească în termen de până la 2 luni, începând cu data constatării faptului respectiv.
Dat fiind faptul că persoanele ce desfășoară activitate profesională în sectorul justiției se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică
Cotele maxime a impozitului pe bunurile imobiliare care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate sunt specificate în anexa nr. 2 la Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000 după cum urmează:
Potrivit studiului Fenomenul salariilor în plic în Republica Moldova, realizat Price Waterhouse Coopers Moldova (PwC), în anul 2016 în țara noastră 8,3% cetățeni primeau salariul în plic, dintre care 1,6% primeau astfel doar o parte a salariului, iar restul 6,7% — întregul salariu.
Opt ţări membre UE din Europa de Est au convenit să susţină o creştere a plăţilor efectuate de statele membre către următorul buget pe termen lung al blocului, pentru a ajuta la umplerea golului lăsat de contribuabilul net, Marea Britanie, după Brexit.
Veniturile bugetelor locale pentru anul 2018, conform proiectului legii bugetului de stat, sunt estimate la 13 775,0 mil. lei, dintre care veniturile proprii sunt prognozate în sumă de 3 905,5 mil. lei sau 6,9% din veniturile bugetului public național. În comparație cu 2017, veniturile proprii ale bugetelor locale se vor majora cu 72,2 mil. lei sau cu 1,9%.
Care este perioada fiscală la calcularea impozitului pe avere ? Perioada fiscală, conform art. 2875 din Codul fiscal, este anul calendaristic.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect de hotărâre de Guvern ce are drept scop racordarea prevederilor Regulamentului privind evidența și calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale la modificările efectuate la Codulul fiscal prin Legea nr.281 din 15.12.2017. Amintim că începând cu 1 ianuarie 2018, prin Legea menționată au fost efectuate modificări și completări Codul fiscal și la Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal, care prevăd introducerea unei noi metode de calculare a amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale, cu aplicarea unei perioade de tranziție pentru implementarea obligatorie a acesteia.
La Comisia Electorală Centrală executarea cheltuielilor pentru exercițiul bugetar 2016 s-a încheiat la nivel de 86,1%, se arată în Raportul Curții de Conturi privind auditul situațiilor financiare consolidate ale CEC, publicat în Monitorul Oficial din 2 februarie curent. Astfel, nu au fost valorificate alocații în sumă de 20,43 mil. lei.
În conformitate cu prevederile art.90 alin.(1) din Codul fiscal, misiunile diplomatice nu sînt stabilite ca subiecți responsabili de reținerea impozitului pe venit la sursa de plată.
În vederea verificării respectării legislaţiei în domeniul raporturilor de muncă şi protejării drepturilor salariaţilor, precum şi întreprinderii măsurilor de prevenire şi contracarare a fenomenului de practicare a muncii „la negru” şi de achitare a salariilor „în plic”, având ca bază Regulamentul comun privind activitatea echipelor, aprobat prin ordinul comun IFPS nr.393, ISM nr. 12-a, IGP nr. 82, CNSM nr.150 din 05.05.2015, organele semnatare ale Regulamentului au întreprins un şir de acţiuni conform competenţelor.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *