Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În conformitate cu calendarul bugetar, Ministerul Finanţelor a început în luna martie elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu, colectînd de la instituţiile de stat şi de la partenerii de dialog social prognozele de creştere economică, propunerile pentru strategiile de cheltuieliectoriale, propunerile de formare a politicii fiscale pe termen mediu. Confederaţia naţională a patronatelor a venit, ca şi în anii precedenţi, cu o lungă listă de doleanţe, împărţită pe 10 capitole, începînd de la impozitul pe venit şi încheind cu administrarea fiscală. Printre ideile promovate de patronate, care au fost preluate şi de către unele autorităţi publice, se numără deducerea sumei creditelor ipotecare şi a cheltuielilor aferente acestora, achitate de persoanele fizice, la procurarea locuinţei pe parcursul anului fiscal, precum şi deducerea sumelor cheltuite pentru sănătate şi învăţămînt. Această acţiune de politică fiscală ar putea permite revigorarea sectorului construcţiilor şi ar constitui un stimulent real pentru bănci să acorde credite pe termen lung, dar şi pentru persoanele care îşi procură o locuinţă în ipotecă, consideră autorii.
Pe parcursul celor patru ani de vacanţă fiscală (2008-2011), companiile din Republica Moldova care au înregistrat profituri au avut posibilitatea de a reinvesti economiile provenite din impozitul pe venit în proiectele lor de dezvoltare. Din păcate, această facilitate a coincis cu criza financiară. Astfel, companiile care au înregistrat pierderi nu au putut beneficia de această facilitate sau de alte măsuri fiscale, care ar fi putut impulsiona revenirea acestora pe profit.
Criza economică globală a impus economiștii teoreticieni și guvernele multor țări să-și revizuiască concepțiile de dezvoltare economică, iar țările nordice le-au atras atenția ca un model fiabil de urmat. Ele au construit state sociale, care, în același timp, au făcut față relativ ușor crizei financiare, declanșate în 2008 în SUA. Moldova nu este o excepție, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat beneficiind de expertiza danezului Peter Menhard, consultant al Misiunii Uniunii Europene la nivel înalt pentru suport în politici (www.euhlpam.org), pe parcursul ultimilor trei ani. Unul din studiile lui Peter Menhard se referă la sistemul fiscal din Danemarca și experiențele ce ar putea fi utile Republicii Moldova. Studiul a fost publicat în ediția din luna martie a.c. a „Moldova Economic Trends”.
Prin derogare de la art. 23 din Legea nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale, nu se calculează contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii (inclusiv contribuţia individuală de asigurări sociale de stat obligatorii de 6% din salariu şi din alte drepturi plătite de angajator angajatului sau în folosul lui) din următoarele drepturi şi venituri:
Campania declarării veniturilor persoanelor fizice a luat start în ianuarie. 31 martie este termenul limită de prezentare a declaraţiilor persoanelor fizice pentru anul 2011 şi pentru achitarea impozitelor aferente. Prezentarea declaraţiei pe venit este obligatorie pentru persoanele care: au obligaţii privind achitarea impozitului sau obţin venit impozabil din alte surse decît salariul; obţin venit impozabil sub formă de salariu, care depăşeşte suma de 25200 lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;obţin venituri impozabile atît sub formă de salariu, cît şi din orice alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 25200 lei pe an;obţin venit impozabil care depăşeşte suma de 25200 lei pe an doar din plăţile primite conform art. 90 al Codului fiscal.
Persoanele fizice cu venituri mari din Moldova, de rînd cu ceilalți cetățeni, nu sînt experți în legislația fiscală sau în aplicarea acesteia la desfăşurarea afacerilor lor. Dar, la fel ca toți contribuabilii, ei sunt responsabili pentru autenticitatea informației raportate în declarațiile lor fiscale, indiferent de faptul cine le întocmeşte. SFS este o instituţie publică care interacţionează zilnic cu cetăţenii și agenţii economici din Republica Moldova, prin urmare, măsurile administrative aplicate de funcţionarii fiscali sînt privite ca parte componentă a politicii guvernamentale. Veniturile fiscale constituie contribuţia majoră la buget, iar Guvernul se concentrează atît pe asigurarea unui nivel corespunzător de colectare a acestor venituri, cît și pe implementarea măsurilor moderne, corecte și coerente de administrare fiscală. Necesitatea schimbărilor calitative în administrarea fiscală este dictată și de diversificarea relaţiilor și formelor de cooperare, de perfecţionarea mecanismelor de management și a proceselor tehnologice, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, dar și de imperativul menţinerii competitivităţii în raport cu progresele mediului de afaceri. Mai multe servicii fiscale din diferite ţări au inițiat programe specializate pentru a aborda o problemă complexă ce ține de administrarea persoanelor cu venituri și averi mari. Ca și în cazul contribuabililor mari – agenţi economici, persoanele fizice bogate prezintă un risc sporit de conformare pentru administraţiile fiscale, din cauza complexității acestor contribuabili, mărimea majoră a veniturilor fiscale puse în joc, precum și utilizării de către aceștia a unor acțiuni agresive de planificare fiscală.
Monitorul Oficial nr. 263-269 din 21.12.2012 Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Art. 1. – (1) Bugetul de stat pe anul 2013 se aprobă la venituri în sumă de 22 736 643,5 mii de lei şi la cheltuieli în sumă de 23 611 476,2 mii de lei, cu un deficit în sumă de 874 832,7 mii de lei.
Începînd cu 14.03.2013, în Republica Moldova, în legătură cu adoptarea Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, procedura privind declararea stării de insolvabilitate a întreprinderilor se va simplifica, iar termenii de realizare a acestora vor fi reduşi. Legea insolvabilității este aplicabilă la practica europeană avînd o abordare unică față de procedura de insolvabilitate a întreprinderilor. În acest context, legea prevede un şir de modalități şi un spectru larg de instrumente legale întru identificarea unei hotărîri în cazul în care întreprinderea insolvabilă poate fi salvată de la lichidare.
Serviciul de colectare a veniturilor pentru Republica Moldova – Serviciul Fiscal de Stat – este un instrument important al politicii sociale şi politicii economice a Guvernului, dar şi un „ingredient” vital al bunăstării Moldovei. Serviciul Fiscal are responsabilitatea de administrare fiscală în limitele legii şi într-un mod care inspiră comunităţii încredere şi încurajează nivelul ridicat al conformării voluntare. Angajamentul Serviciului Fiscal către societatea civilă constă în garantarea unei administrări fiscale în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Acest lucru se realizează ajutînd contribuabilii să îşi înţeleagă drepturile şi responsabilităţile, susţinînd pe cei, care doresc să se conformeze şi este un factor de bază pentru crearea condiţiilor echitabile de concurenţă pentru afaceri. Deci, abordarea de bază pentru Serviciul Fiscal este buna administrare fiscală prin prisma diferenţierii contribuabililor, care încearcă să se conformeze obligaţiilor şi cei care nu se conformează.
Pun în discuţie o problemă, care de mai mulţi ani nu are o interpretare univocă şi poate provoca sancţionarea entităţilor, în primul rînd, din motivul că legislaţia fiscală la acest capitol este imperfectă. Va fi vorba despre impozitarea dividendelor şi altor operaţiuni de capital. Întrebarea cheie este: Majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat al entităţii (S.A., S.R.L., I.S., etc) este o repartizare de dividende sau nu? La prima vedere pare că această întrebare mai mult ţine de o interpretare a legislaţiei fiscale şi nu de careva politici contabile. Posibil că da, dar pentru a lămuri întrebarea de mai sus aspectul contabil ce ţine de înţelegea conţinutului economic al operaţiunii, în conformitate cu standardele profesionale de contabilitate, este foarte importantă. Concluziile care se conţin în acest sens în SNC, SIRF sunt relevante şi ne permit să înţelegem conţinutul economic al noţiunii de dividend.
Utilizarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanelor fizice reprezintă una din formele utilizate pe plan internaţional, precum şi în statele UE, pentru a se stabili situaţia fiscală a unui contribuabil – persoană fizică, în cazurile în care se constată denaturarea evidenţelor contribuabilului faţă de realitatea activităţii.
Parlamentul adoptă prezenta lege organică Capitolul I DISPOZIŢII GENERALE Art. 1. – (1) Bugetul de stat pe anul 2012 se aprobă la venituri în sumă de 21367269,1 mii de lei și la cheltuieli în sumă de 22164269,1 mii de lei, cu un deficit în sumă de 797000,0 mii de lei. (2) Sinteza bugetului de stat pe venituri, cheltuieli, deficit și surse de finanţare se prezintă în anexa nr. 1. (3) Limitele de cheltuieli pe autorităţi publice finanţate de la bugetul de stat se prezintă în anexa nr. 2. (4) Alocaţiile pentru instanţele judecătorești se prezintă în anexa nr. 3. (5) Lista bugetelor autorităţilor publice, fundamentate pe programe, se prezintă în anexa nr. 4. (6) Alocaţiile pentru autorităţile publice centrale destinate finanţării investiţiilor capitale se prezintă în anexa nr.5. (7) Alocaţiile de la bugetul de stat pentru autorităţile administraţiei publice locale destinate finanţării cheltuielilor capitale se prezintă în anexa nr. 6. (8) Transferurile de la bugetul de stat la bugetele raionale, la bugetele municipale Chișinău și Bălţi și la bugetul central al unităţii teritoriale autonome Găgăuzia se prezintă în anexa nr. 7.
IMM din Republica Moldova percep accesul la finanţare drept principalul obstacol care tergiversează dezvoltarea sectorului. Această constrîngere derivă, în mare parte, din cauza cerinţelor înalte de gaj solicitate de instituţiile financiare. Astfel, întreprinderile mici şi mijlocii se văd constrînse, mai degrabă, să recurgă la finanţări din partea familiei, prietenilor sau la credite comerciale pe termen scurt, decît să se adreseze la organizaţii specializate. Pentru eliminarea distorsiunilor pieţei, cînd un agent economic are nevoie de bani, dar nu dispune de suficiente garanţii, iar o instituţie financiară deţine resurse financiare, dar nu le investeşte pentru că nu are încredere în debitor, sunt create şi activează Fondurile de Garantare a Creditelor. Fondul de garantare de stat a creditelor (FGC), gestionat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM (ODIMM) reprezintă un instrument de stat de îmbunătăţire a accesului la finanţe pentru micii antreprenori, care dispun de suficiente capacităţi de rambursare a unui credit, dar, din lipsa unui gaj acceptabil de bancă, nu îl pot obţine.
La finele lunii septembrie, 187 de ţări s-au reunit la Washington pentru a discuta despre criza economică cu care se confruntă economia globală. Miniştri de finanţe, guvernatori ai băncilor centrale, oameni de afaceri, lideri ai societăţii civile, uniunilor sindicale s-au adunat la şedinţa anuală a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. Cuvintele de ordine ale acesteea au fost urgenţa şi nevoia de a acţiona, de a se implica pentru guvernele din întreaga lume, şi, în special, din ţările zonei Euro, pentru a restabili încrederea investitorilor, a pieţelor, atît în soarta monedei unice europene, cît şi în stabilitatea financiară a lumii, aşa cum o cunoaştem astăzi. „În lumea noastră, atît de interconectată, evenimentele din economiiile avansate afectează pe toată lumea – de la fermierul din Kenya sau designerul brazilian, la omul de afaceri chinez”, a declarat în cadrul reuniunii directorul executiv al FMI, Christine Lagarde.
Transparency International – Moldova (TI-Moldova) a efectuat în cadrul proiectului de monitorizare a implementării Strategiei Naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei, finanţat de Fundaţia SOROS Moldova şi Partnership for Transparency Fund, un sondaj expres al beneficiarilor serviciilor Inspectoratului Fiscal de Stat (IFS) în scopul evaluării opiniilor acestora privind calitatea serviciilor prestate, profesionalismul şi integritatea angajaţilor instituţiei. Sondajul a fost realizat în perioada 21-23 martie 2011 la ieşirea din inspectoratele fiscale Buiucani, Centru, Botanica, Rîşcani, Ciocana din Chişinău, în total fiind chestionate 102 persoane. Dat fiind numărul redus de interviuri şi acoperirea doar a inspectoratelor fiscale din Chişinău, sondajul nu este unul reprezentativ şi nu permite de a face concluzii pentru întreg IFS. Mai curînd, rezultatele acestui sondaj reflectă opinia persoanelor care s-au adresat la inspectoratele fiscale din Chişinău pe parcursul acestor trei zile. Chestionarul sondajului include atît întrebări de tip închis care propun respondenţilor să aleagă opţiuni de răspuns, cît şi întrebări de tip deschis care le oferă posibilitatea să-şi expună obiecţiile şi propunerile vis-a-vis de activitatea instituţiei (vezi chestionarul anexat).
Cu toate că percepția societății vizavi de activitatea unei autorități fiscale este că aceasta constă exclusiv în a încasa impozitele și taxele de la contribuabili și de a aplica sancțiuni pentru neonorarea obligațiilor fiscale, misiunea autorități fiscale este, în primul rând, majorarea nivelului de respectare a legislației fiscale, astfel încât intervenția forțată și acțiunile de control să fie reduse la minim.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *