Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Legea nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (în continuare - Legea nr. 308/2017) stabilește cadrul de reglementare privind măsurile de prevenire
În Monitorul Oficial de astăzi, 20 mai, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 54 din 6 mai 2022 cu privire la aprobarea componenței nominale a Consiliului controlului financiar public intern. În continuare publicăm documentul integral. În temeiul art. 30 din Legea nr. 229/2010 privind controlul financiar public intern (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr. 86-92, art.140), cu modificările ulterioare, și pct. 15 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului controlului financiar public intern, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 140/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.336-346, art. 1319),
Statutul juridic al personalului ştiinţific şi ştiinţifico-didactic din domeniile cercetării și inovării se stabileşte de organizaţie în funcţie de profilul şi domeniul ei de activitate. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate cadrelor ştiinţifice din instituţiile de învăţământ și organizaţiile
Infractiunile economico-financiare, dar îndeosebi fraudele fiscale, au o deosebită importanță în practica justiției penale, atât prin prisma relațiilor sociale care formează obiectul de protecție a legii penale conform prevederilor art. 2 din Codul penal, cât și prin vasta răspândire a faptelor prejudiciabile care aduc atingere acestor relații sociale.
O problemă des abordată pe parcursul mai multor ani este gestiunea defectuoasă a patrimoniului public.
Declaraţia de avere şi interese personale în formă electronică (declarația electronică) se depune de către subiecții declarării specificați1 la art. 3 din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale doar prin intermediul serviciului electronic al Sistemului informațional automatizat „e-Integritate”, disponibil pe pagina web oficială a Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), în conformitate cu formularul prevăzut în anexa nr. 1 din Legea prenotată. În MO de astăzi, 18 februarie, este publicat noul Regulament privind modul de completare a declarației de avere şi interese personale în formă electronica (Regulament).
Aspectele referitoare la controlul ulterior sunt reglementate de Codul Vamal nr.95/2021 (Cod), Legea nr.131/2012 privind controlul de stat și Hotărârea Guvernului nr.92/2023 cu privire la punerea în aplicare a Codului vamal.
Pe data de 21 august curent, a intrat în vigoare Ordinul ministrului Finanțelor nr. 80/2025 cu privire la modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar...
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională stabilirea obligației generale de achitare a serviciilor de încălzire în cazul apartamentelor deconectate de la sistemul centralizat de încălzire, fără a lua în considerare circumstanțele specifice ale fiecărui caz în mod particular. Astfel, prin Hotărârea nr. 4, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității art. 42 alin.12) din Legea nr. 92/2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării, care prevede că, în cazul în
Dacă nu primiți bonul fiscal, aveți obligația să-l solicitați. În cazul unui refuz, aveți dreptul de a beneficia de bunul achiziționat fără plata contravalorii acestuia. Vânzătorii și prestatorii de servicii vor fi obligați să afișeze la vedere respectiva informație, prevede inițiativa legislativă de modificare a Legii nr.105/2003 privind protecția consumatorilor, ce are ca scop responsabilizarea agenților economici să ofere bonurile fiscale, precum și să respecte legislația fiscală, achitând onest toate impozitele și taxele stabilite. Documentul a fost inclus pe agenda comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.
Comisia de examinare a condițiilor de înregistrare a Grupurilor de acțiune locală (GAL) va fi formată din 7 membri: trei reprezentanţi ai organului central de specialitate, un reprezentant al Agenției Servicii Publice, un reprezentant al Rețelei Naționale LEADER din RM, un reprezentant al Rețelei de Dezvoltare a Comunităților Rurale, precum și un reprezentant al Congresului Autorităților Locale din Moldova, prevede proiectul Regulamentului privind procedura de examinare a condițiilor de înregistrare a GAL, propus pentru consultări publice. Documentul este elaborat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, care și va institui Comisia în scopul examinării actelor de constituire și a strategiei de dezvoltare locală ale GAL-ului.
Lucrătorii medicali trebuie să-şi dezvolte şi perfecţioneze continuu cunoştinţele şi abilităţile profesionale pe parcursul întregii activităţi. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate personalului medico-sanitar. Durata redusă a timpului de muncă pentru personalul medico-sanitar nu mai mult de
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Regulamentului privind eliberarea şi utilizarea autorizaţiilor de transporturi rutiere, aprobat prin HG nr. 257/2017. Proiectul este elaborat în contextul modificărilor operate la Codul transporturilor rutiere și aprobării Regulamentului privind modul de ținere a registrelor de stat formate de Sistemul informațional „e-Autorizație transport”. Astfel, este propusă revizuirea mecanismelor de eliberare a autorizațiilor
În rezultatul efectuării controlului de către inspecția financiară, la o entitate a fost depistat o majorare neargumentată a cheltuielilor prin acordarea unui premiu. Conform deciziei organului de control, entitatea urmează să înlăture acțiunea săvârșită prin returnarea premiului. Cum urmează de reflectat în rapoartele fiscale returul acestor mijloace bănești? Aspectul juridic privind reținerea din salariu Potrivit alin. (1) art. 148 din Codul muncii (CM), reţinerile din salariu se pot efectua doar în cazurile prevăzute
Agentul economic a luat de la o persoană fizică rezidentă în locațiune, pe 6 luni, un bun imobil. Deoarece în ultima lună până la expirarea contractului de locațiune contabilul-șef a demisionat nu a fost efectuată reținerea impozitului pe venit la sursa de plată. Totodată, persoanei fizice i s-a recomandat să includă venitul obținut din darea în locațiune a imobilului în Declarația CET18. Este corectă o astfel de abordare în situația descrisă?
Serviciul Fiscal de Stat a propus pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului nr.17/2017 al Ministerului Finanțelor despre aprobarea formei Registrului de evidenţă a mărfurilor supuse accizelor ce se expediază (se transportă) din antrepozitul fiscal (Registru) şi a modului de completare a acestuia (OMF nr.17/2017). Proiectul prevede o redacție nouă a Registrului (Anexa nr. 1 la OMF nr.17/2017) care, pe lângă datele obligatorii de a fi incluse în acesta, va conține și informația cu privire la documentul de însoțire a mărfii (seria și numărul facturii fiscale, avizului de însoțire a mărfii etc.).
Beneficiarii programului de stat „Prima Casă” vor informa Ministerul Finanțelor despre modificarea raporturilor de serviciu sau despre acordarea compensațiilor pentru chiria spațiului locativ. Potrivit legislației în vigoare, responsabilitatea prezentării acestor informații o au autoritățile publice, însă pe parcursul derulării programului s-a depistat că acest mecanism este ineficient. Ministerul Finanțelor propune spre consultări publice un proiect de hotărâre de Guvern cu privire la modificarea unor acte normative ce țin de implementarea Programului de stat „Prima Casă”.
Perioada de probă este o modalitate de verificare a aptitudinilor și a pregătirii profisionale a salariatului și este necesară pentru determinarea de către angajator a rezultatelor muncii desfășurate de către salariat, dacă poate satisface cerințele angajatorului și se poate integra într-un anumit colectiv, dacă programul de muncă corespunde așteptărilor părților etc. Perioada de probă se stabileste în contractului individual de muncă conform prevederilor art. 60-62 din Codul muncii, în această perioadă salariatul beneficiind de toate drepturile şi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii, de regulamentul intern al unităţii și de contractul colectiv şi de cel individual de muncă (CIM).
Contribuabilii persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2023 până la 30 aprilie inclusiv a anului curent. Cine are obligația de a prezenta Declarația (Forma CET18)?
Concedierea angajaților în cazul lichidării unităţii, reducerii numărului sau a statelor de personal reprezintă desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă (CIM) pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată, cu stricta respectare a prevederilor indicate în art. 86 alin. (2), art. 87, 88, 183, 184, 186 alin (4), art. 251 și 388 din Codul muncii. Reducerea numărului angajaților unității este unul dintre motivele de încetare a CIM la inițiativa angajatorului, care, înainte de a începe procedura în sine, urmează să determine dacă aceasta va fi o reducere a numărului sau a statelor de personal, deoarece în legislația muncii nu este oferită o detaliere a acestor noțiuni.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *