Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Autoritățile au elaborat proiectul legii privind producţia agroalimentară ecologică şi etichetarea produselor ecologice, ce instituie norme ce țin de certificarea aferentă și utilizarea indicațiilor referitoare la această producție și de publicitatea ei, precum și norme privind efectuarea controalelor. Proiectul este elaborat la recomandarea experţilor antrenaţi în misiunile TAIEX pentru implementarea programului „Suport Strategic în domeniul agriculturii ecologice din Republica Moldova” și vine să armonizeze legislația națională cu cea comunitară privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice.
Examinarea proiectului hotărârii de Guvern prin care se propune aprobarea noului Regulament cu privire la modul de aplicare a Convenției vamale realtiv la transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetului TIR a fost inclusă pe agenda ședinței secretarilor generali. Necesitatea elaborării documentului derivă din noua procedură electronică eTIR – o alternativă a actualei proceduri de eliberare a carnetului TIR pe suport de hârtie. Astfel, eTIR presupune efectuarea operațiunilor caracteristice regimului TIR prin utilizarea sistemului informațional al Serviciului Vamal.
Platformele de finanțare participativă (crowdfunding) ar putea deveni instrumente de atragere a economiilor cetățenilor aflați peste hotare și platforme de investiții pentru capitalul aflat deja în țară. Start-up-urile și ÎMM-urile ar avea o alternativă mai accesibilă de finanțare ce ar putea genera noi locuri de muncă. Totuși, în Republica Moldova un cadru normativ special pentru prestarea serviciilor de finanțare participativă nu a fost elaborat, iar dezvoltarea acestuia a fost abordată în cadrul Fintech Moldova Conference 2021, dedicată transformărilor digitale ale ecosistemului financiar. „Legislația națională prevede doar o definiție a finanțării participative ce acoperă o singură categorie a acestui domeniu. Această prevedere este insuficientă
Micii fermieri din țara noastră vor putea să-și sporească reziliența și productivitatea grație unui proiect de asistență tehnică în valoare de $265 mii, finanțat de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), care recent a semnat cu FAO proiectul „Suport pentru fermierii mici, în particular din sectorul zootehnic”.
Proiectul de modificare a Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice a fost aprobat în plen, în cea de-a doua lectură. Documentul reglementează, inclusiv, privatizarea încăperilor nelocuibile proprietate publică date în locațiune. Totodată, proiectul prevede extinderea de la unu la trei ani a termenului contractului de locațiune a activelor neutilizate ale întreprinderilor de stat sau municipale și ale societăților comerciale cu capital integral sau majoritar public neincluse în listele bunurilor nepasibile de privatizare. Excepție constituie activele din cadrul parcurilor industriale.
Dealcoolizarea este procedeul tehnologic de eliminare totală sau parțială a aloolului etilic din vinuri prin metoda evaporării în vid sau separării prin membrane sau distilați, ori prin combinarea acestora. Pentru a exclude riscurile ce țin de producerea și comercializarea vinurilor dealcoolizate, care la momentul de față nu sunt reglementate de legislația în vigoare, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern prin care se propune reglementarea producerii și punerii pe piață a respectivului produs, ceea ce va conduce și la eliminarea barierelor tehnice din comerț și a concurenței neloiale a producătorilor de vinuri din această categorie, precum și la crearea condițiilor de protecție
Începând cu anul 2022, se preconizează utilizarea operațiunilor de administrare a pasivelor cum ar fi răscumpărarea anticipată (buy back) a valorilor mobiliare de stat, iar ulterior și a operațiunilor switch1. Totodată, pentru a spori accesibilitatea persoanelor fizice la cumpărarea VMS, ca instrumente de economisire și în vederea diversificării canalelor de vânzare, către finele anului viitor va fi implementată o platformă de tranzacționare în mod direct a VMS către persoanele fizice. Aceste și alte acțiuni sunt incluse în proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2022-2024)”, documentul fiind inclus pe agenda ședinței secretarilor generali.
În contextul internaţionalizării afacerilor, tot mai multe entităţi adoptă strategii de afaceri, care implică diferite forme de tranzacţii economice internaţionale.
Capitalul social al societăților pe acțiuni (SA) nu va putea fi modificat și acțiunile nu vor putea fi emise până când nu vor fi finalizate toate etapele aferente modificării capitalului social, aprobate anterior.
Autoritățile au elaborat cadrul legal pentru compensarea parțială din bugetul de stat a cheltuielilor angajatorilor în contextul pandemiei. Astfel, pe agenda ședinței secretarilor generali de astăzi, 28 octombrie, este inclus proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea unor măsuri de susținere a angajatorilor și salariaților în condițiile aplicării măsurilor de restricție pe perioada pandemiei de COVID-19, prin care se propune aprobarea: Regulamentului privind acordarea din bugetul de stat a indemnizației salariaților cu copii cu vârstă de până la 12 ani și copii cu dizabilități care beneficiază de zile libere în cazul suspendării temporare a procesului educațional în regim fizic
La prezentarea Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit CET18 pentru anul 2021 contribuabilii vor ține cont de unele intervenții în formular, ce urmează a fi aprobate prin ordin de către Ministerul Finanțelor. Proiectul acestuia este propus de autoritate pentru consultări publice și are drept scop aducerea în concordanță a formularului CET18 cu prevederile Codului fiscal, puse în aplicare din 1 ianuarie 2021, și acordând posibilitatea persoanelor fizice nerezidente de a-și deduce, în scopuri fiscale, primele de asigurare obligatorie de asistență medicală la declararea veniturilor obținute în RM. Astfel, se propune ca în anexa nr.1, Secțiunea a treia compartimentul H în rândul indicatorului H1 contribuabilul să reflecte veniturile sub formă de salariu
Hotărârea Guvernului nr.113 din 14 iulie curent cu privire la aprobarea Listei produselor alimentare provenite din lanțul alimentar scurt a fost publicată în MO din 19 iulie 2019. Produsele incluse în Listă sunt divizate în 14 categorii și 129 poziții: legume în stare proaspătă; fructe în stare proaspătă; legume, fructe conservate; băcănie; paste; produse de brutărie, patiserie și cofetărie; alte produse (borș acru, bastonașe de porumb, semințe de floarea soarelui și dovleac); băuturi nealcoolice (sucuri, nectar); produse alcoolice; preparate congelate (colțunași, pelmeni, aluat); lapte și produse lactate; carne, produse din carne și mezeluri;
În urma modificărilor adoptate de Guvern la Legea nr.121/2007, va fi îmbunătățit procesul de administrare și deetatizare a proprietății publice, fiind concretizate procedurile de comercializare a întreprinderilor de stat/municipale, evitând astfel ratarea veniturilor în bugetul de stat în urma înstrăinării patrimoniului public. Proiectul legii prevede ca la momentul expunerii bunurilor întreprinderilor de stat/municipale spre privatizare să fie incluse în componența acestora și terenurile aferente, constituind în comun cu clădirile un complex patrimonial unic. La momentul de față acest aspect lipsește, la licitații fiind expuse de cele mai multe ori doar bunurile imobile fără teren,
Autoritățile publice și prestatorii de servicii publice ar putea beneficia de o soluție software modernă, care urmează a fi utilizată în calitate de mecanism unic de livrare fizică a rezultatelor prestării serviciilor publice către persoane fizice și juridice. Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 25 august curent, proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Conceptului serviciului guvernamental de livrare (MDelivery).
Prevederile Regulamentului privind gestionarea bateriilor și acumulatorilor și deșeurilor de baterii și acumulatori (în continuare – Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 586/2020, au intrat în vigoare la 28 februarie 2021. Scopul Regulamentului este prevenirea sau reducerea impactului asupra mediului înconjurător și a sănătății populației, precum și punerea în aplicare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 209/2016 privind deșeurile, care stabilește resposabilitatea extinsă a producătorului.
Ca măsură de sporire a siguranței în aprovizionarea cu energie electrică a RM, autoritățile propun instituirea unui mecanism de asigurare a achiziției de energie electrică din cel puțin două surse. Proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.107/2016 cu privire la energia electrică a fost votat de Cabinetul de miniștri, documentul fiind publicat în MO de astăzi, 20 ianuarie. Acesta urmează a fi prezentat spre examinare și aprobare Parlamentului RM. Potrivit notei proiectului, situația actuală evidențiază necesitatea de a avea cel puțin doi câștigători în cadrul licitațiilor organizate pentru achiziția de energie
Evidența serviciilor publice prestate de autoritățile publice din Republica Moldova va fi asigurată de un registru de stat ce va include toate serviciile respective prestate populației. În MO din 1 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 169 din 8 septembrie 2021 cu privire la Registrul de stat al serviciilor publice, fiind aprobate: Conceptul Sistemului informațional Registrul de stat al serviciilor publice (SI RSSP) Regulamentul privind modul de ținere a Registrului
Producătorii de vehicule ar putea fi obligați să ia anumite măsuri de prevenire a formării deșeurilor periculoase provenite de la vehiculele scoase din uz. Autoritățile continuă promovarea proiectului hotărârii de Guvern pentru aprobarea regulamentului necesar, acesta fiind inclus pe agenda ultimei ședințe a secretarilor generali. Astfel, producătorii de vehicule, precum și producătorii de materiale şi echipamente pentru acestea, vor avea obligația de a folosi standardele și reglementările tehnice specifice de codificare pentru componentele și materialele utilizate, pentru a facilita identificarea materialelor ce sunt pasibile pentru reutilizare și valorificare.
Prin Legea nr. 356/2022, începând cu anul 2023 de la 6 mii lei până la 12 mii lei este majorat plafonul de constatare a mijloacelor fixe pe care se calculează amortizarea. Luând în considerare circumstanțele economice ale entității, aceasta dorește să utilizeze plafonul existent până în anul 2023 aferent constatării mijlocului fix. Care sunt consecințele fiscale?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *