Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În primul semestru al anului curent, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat peste 200 de controale, potrivit raportului publicat de autoritate. Conform datelor, inspectorii de integritate au identificat averi nejustificate în sumă de circa 13 mil.lei și au depus în instanța de judecată 7 cereri de confiscare a averilor. Totodată, în ianuarie-iunie, inspectorii au întocmit 524 procese-verbale, dintre care 201 de inițiere a controlului și 323 de refuz.
În declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2021, subiecții declarării vor indica prețul real plătit pentru bunurile mobile și imobile pe care le au în proprietate și care au fost procurate în anii 2018-2021, precum și cheltuielile pentru îmbunătățirea sau reparația acestora, prevede Legea nr. 130 din 7 octombrie 2021 pentru modificarea unor acte normative (Legea nr. 130/2021), care a intrat în vigoare vineri, 29 octombrie, fiind publicată în MO.
Dezvoltarea instituțională; consolidarea procesului de deservire și evidență a contribuabililor, a managementului conformării voluntare și forțate; modernizarea tehnologiilor informaționale sunt obiectivele prevăzute în proiectul Programului de dezvoltare strategică al Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2021–2023, propus pentru consultări publice de autoritatea fiscală. Aceste direcții prioritare, conform proiectului, sunt abordate prin prisma problemelor cu care se confruntă SFS ca instituție, dar și societatea la general, inclusiv cele provocate de pandemia COVID-19. SFS tinde ca măsurile propuse să aibă nu doar impact fiscal, dar și administrativ, economic, de mediu, social.
În Monitorul Oficial din 15 august curent a fost publicată Legea nr.214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală 2025). În continuare oferim o sinteză a modificărilor respective.
Procurorii, executorii judecătoreşti, Serviciul Fiscal de Stat şi instanţele de judecată vor transmite informația despre bunurile infracționale indisponibilizate, confiscate și recuperate Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale din cadrul Centrului Național Anticorupție. Informația va fi inclusă în Registrul unic al bunurilor infracționale indisponibilizate (Registru), care recent a fost notificat la Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CPDCP) și a primit aviz pozitiv pentru a fi implementat, comunică CNA. Registrul reprezintă un ansamblu de resurse şi tehnologii informaţionale, de mijloace tehnice de program şi metodologii, aflate în interconexiune şi destinate evidenţei şi prelucrării informațiilor privind bunurile infracţionale indisponibilizate.
Serviciului Fiscal de Stat (SFS) i se va atribui, din 1 ianuarie 2021, competența constatării și efectuării urmăririi penale a infracțiunilor în cazurile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și pentru efectuarea activității speciale în conformitate cu Legea nr. 59/2012 privind activitatea specială de investigații. Modificările corespunzătoare la art. 1321 alin. (1) din Codul fiscal au fost publicate astăzi, 9 octombrie, în „Monitorul oficial” (Legea nr. 188 din 11 septembrie 2020). Actuala redacție a articolului indicat prevede că SFS poate doar constata infracțiunile în cazurile prevăzute de Codul de procedură penală.
Astăzi, 11 septembrie 2020, Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, intervenind în prevederile Codului fiscal, Codului de procedură penală, Legea privind activitatea specială de investigații și Codul contravențional. Punerea în aplicare a legii este preconizată din 1 ianuarie 2021, Serviciului Fiscal de Stat fiind acordate atribuții pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice și extinderea competențelor de efectuare a activității speciale de investigație în conformitate cu Legea nr.59/2012 privind activitatea specială de investigaţii și a urmăririi penale în conformitate cu Codul de procedură penală.
Proiectul de lege elaborat de Ministerul Justiției prevede introducerea modificărilor în Codului penal, Codului de procedură penală și Legea nr.48/2017 privind Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (Legea nr.48/2017) și implementarea măsurilor care vor spori capacitățile instituționale ale ARBI. Autorii susțin că revizuirea normelor existente va contribui semnificativ la eficientizarea exercitării atribuțiilor Agenției. Proiectul înaintat pentru consultări publice a fost elaborat în conformitate cu recomandările expuse în Raportul privind evaluarea RM în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor
Ministerul Finanțelor va aloca 1.531.506 lei de la bugetul de stat pentru achitarea compensaţiei pentru valoarea averii confiscate, naţionalizate sau scoase în orice mod din posesia victimelor reabilitate ale represiunilor politice. De aceste compensații vor beneficia 29 de persoane, identificate în baza deciziilor comisiilor speciale prezentate de autorităţile administraţiei publice locale și a titlurilor executorii eliberate de către instanțele judecătorești devenite irevocabile prin epuizarea căilor de atac.
Atribuțiile Serviciului Fiscal de Stat pentru prevenirea şi combaterea infracțiunilor economice vor fi extinse prin acordarea competențelor suplimentare de efectuare a activității speciale de investigație în conformitate cu Legea nr.59/2012 privind activitatea specială de investigaţii și a urmăririi penale în conformitate cu Codul de procedură penală. Guvernul, în ședința din 3 iulie 2020, a aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative. Acesta prevede operarea modificărilor în Codul fiscal (CF), Codul de procedură penală (CPC), Codul contravenţional și Legea nr. 333/2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală și alte acte legislative.
Terenurile proprietate privată și cele cu destinație agricolă, aflate în proprietate privată și trecute în proprietatea statului, în baza dreptului succesoral, ca fiind fără stăpân sau confiscate, precum și construcțiile care intră în proprietatea statului, se vor transmite cu titlu gratuit Agenției Proprietății Publice. La moment, acestea se transmit autorităților publice locale. Ieri, 26 decembrie 2018, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Hotărârii pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate ușor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune şi a comorilor.
Serviciul Fiscal de Stat ar putea efectua activități speciale de investigație pentru anumite infracțiuni. Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative, ce are ca scop extinderea atribuțiilor SFS pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor economice. Astfel, potrivit proiectului, prin completarea Codului de procedură penală cu art. 2692, autoritatea fiscală, similar Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal, Centrului Naţional Anticorupţie, ar putea efectua activități speciale de investigație pentru următoarele infracțiuni:
Mijloacele bănești sechestrate pe conturile prestatorilor de servicii de plată vor fi transferate pe conturile trezoreriale gestionate de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale. În cazul depozitelor bancare, acestea se vor transfera la expirarea termenului de depozit, acțiunea fiind dispusă prin act judecătoresc. Totodată, banca comercială licențiată va informa ARBI despre transferul mijloacelor bănești pe conturile trezoreriale. Ministerul Finanțelor a elaborat și propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea Regulamentului cu privire la evaluarea, administrarea și valorificarea bunurilor infracționale (sechestrate).
Intrarea în vigoare a Legii nr. 59/2021 („legii prevenției”), care pune accentul pe prevenirea încălcării legislației și consultarea persoanei supuse controlului de stat, oferă contribuabililor posibilitatea conformării și de corectare a unor devieri admise de la legislația în vigoare. Totuși, în situațiile în care planul de remediere nu va fi realizat, persoanele fizice și juridice vor fi penalizate. Astăzi ne vom referi la amenda contravențională. Potrivit definiției, amenda este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de Codul contravențional (CC). Aceasta se stabileşte în unităţi convenţionale, o unitate convenţională (UC) fiind egală cu 50 lei. În continuare vom răspunde la cele mai des abordate întrebări la capitolul amenzi contravenționale.
Crearea unui sistem de obţinere rapidă a informaţiilor necesare pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului atât la nivel național, cât şi internațional, precum și procesarea promptă a acestor informaţii va fi asigurată prin intermediul unui sistem informațional. În cadrul ședinței secretarilor generai ai ministerelor a fost examinat proiectul de hotărâre a Guvernului ce ține de aprobarea Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Sistemului informațional automatizat de informare și comunicare privind prevenirea și combaterea spălării banilor (SIA ICCSB).
Un grup de angajați din cadrul Serviciului Fiscal de Stat participă, în această săptămână, la un curs de instruire cu subiectul ”Tehnici de investigare” în cadrul Academiei Internaționale de aplicare a legii din orașul Budapesta, Ungaria. Evenimentul a fost organizat de către Departamentul Trezoreriei SUA, Serviciul de Venituri Interne și Departamentul de Investigații Penale din SUA. Scopul cursului este dezvoltarea tehnicilor investigative financiare și de contabilitate judiciară pentru a identifica, investiga și a descoperi crimele ale căror motiv este câștigul financiar. În cadrul cursului, participanții explorează metode de urmărire a traseului banilor, de identificare a bunurilor pentru confiscare, dar și metode de estimare a veniturilor obținute ilegal.
Guvernul a votat actualizarea listei bunurilor confiscate care pot fi transmise pentru completarea rezervelor materiale de stat. La 20 decembrie 2017 Guvernul a aprobat noul nomenclator care prevede lista exhaustivă a bunurilor pentru completarea stocurilor din rezervele materiale de stat, conform Legii privind rezervele materiale de stat şi de mobilizare. Drept urmare, a apărut necesitatea actualizării listei bunurilor confiscate prevăzute pentru transmiterea şi completarea rezervelor materiale de stat, a menționat ministrul Afacerilor Interne, Alexandaru Jizdan.
Serviciul Fiscal de Stat a făcut publice datele cu privire la numărul materialelor remise organelor de drept pentru inițierea urmăririi penale pe cazurile de evaziune fiscală, înregistrate în prima jumătate a anului 2019. Amintim contribuabililor că, prin Legea nr. 281 din 16 decembrie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, Codul fiscal (CF) a fost completat cu prevederi care stabilesc pentru Serviciul Fiscal de Stat o nouă competență – constatarea infracțiunilor prevăzute la un șir de articole din Codul penal (art. 241–242, 244, 2441, 250– 253 şi 3351). Aceste modificări la CF au intrat în vigoare la 1 aprilie 2017.
Executivul a aprobat în şedinţa de ieri, 21 martie 2018, o hotărâre ce prevede alocarea, din fondul de rezervă al Guvernului, a mijloacelor financiare în sumă de 15,1 mil. lei Consiliului municipal Chișinău pentru recuperarea moștenitorilor valorii averii confiscate a persoanelor supuse represiunilor politice. Decizia a fost luată pentru executarea titlului executoriu, cu restabilirea ulterioară a sumei alocate la modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2018.
Serviciul Fiscal de Stat a aprobat, prin Ordinul nr.58 cu privire la organizarea procesului de valorificare a bunurilor infracționale (sechestrate) din 14 februarie curent Regulile cu privire la organizarea procesului de valorificare a acestora. Documentul a fost publicat vineri, 1 martie 2019, în Monitorul Oficial, și a intrat în vigoare la data publicării. Acesta stabilește că Serviciul Fiscal de Stat va prelua de la Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) documentele aferente bunurilor infracționale ce urmează a fi valorificate și va demara procedura de valorificare, la solicitarea ARBI.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *