Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Unii contabili au preferat să marcheze Ziua Profesională sporind abilităţile proprii în cadrul unui seminar cu genericul Contabilitatea circulaţiei mărfurilor în comerţ organizat de PROACTIVE, unde au avut ocazia să obţină recomandări practice privind specificul contabilităţii mărfurilor în unităţile comerciale în contextul prevederilor legislaţiei în domeniu. Drept formator al seminarului a fost invitată dna Iuliana Ţugulschi, conferenţiar universitar, doctor în economie, membru ACAP.
Conform prevederilor art. 15 alin. (5) din Legea nr. 77 din 21 aprilie 2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației, în cazul în care rezidenții parcului nu respectă condițiile de aplicare a facilităților prevăzute în legea menționată, obligațiile acestora față de bugetul public național se recalculează în modul general stabilit, începând cu perioada fiscală în care a fost comisă încălcarea, în conformitate cu legislația în vigoare.
Cea de-a XVI-a ediţie a expoziţiei naţionale Fabricat în Moldova, ce se desfăşoară în perioada 1-5 februarie curent, întruneşte peste 350 de agenţi economici locali. Informaţia a fost prezentată de Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, la inaugurarea expoziţiei.
Sustenabilitatea și transparența investițiilor în sănătate, asigurarea dezvoltării sectorului de sănătate prin atragerea și menținerea investițiilor, consolidarea mecanismelor strategice de contractare a serviciilor medicale pentru eficientizarea utilizării fondurilor pentru sănătate au fost discutate ieri, 11 mai, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, în cadrul unei reuniuni de experți la nivel înalt. Sectorul privat să participe la reforma sistemului medical
La 28 februarie platforma EU4Business cu suportul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova a reunit în cadrul unei mese rotunde reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene de Investiții (BEI), Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova (MEI), Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului IMM (ODIMM), băncilor comerciale și companiilor de microfinanțare din Republica Moldova pentru evaluarea progresului programelor de suport care asigura accesul mediului de afaceri din Republica Moldova la finanțare.
Guvernul a susținut la ședința din 11 ianuarie 2018 ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, în valoare de circa $15 mil., semnat la Chișinău la 28 noiembrie 2017.
Convenția pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit între Republica Moldova şi Georgia a fost semnată de către Pavel Filip şi Giorgi Kvirikashvili la Tbilisi. Stimularea investițiilor reciproce, dezvoltarea economiilor naționale şi dezvoltarea colaborării dintre comunitățile de business sunt declarate scopurile finale ale acestui document.
Producătorii autohtoni din industria ușoară vor avea posibilitatea de a colabora cu Consiliul European de Modă (European Fashion Council). Recent a fost semnat un acord de parteneriat dintre Asociația Patronală din Industria Ușoară (APIUS) și Consiliul European de Modă.
Astăzi Parlamentul l-a numit pe fostul ministrul al Justiției — Vitalie Pârlog , în funcția de director al Serviciului Informații și Securitate. Noul șef SIS a menționat că își propune să reformeze instituția, pentru ca oamenii să perceapă activitatea SIS altfel.
,,Cel mai dezastruos lucru ce-l poţi face unui om de afaceri în America este să-l ţii în incertitudine şi să-l pui să ,,ghicească” cum va fi politica fiscală” Lyndon Baines Johnson, al 36-lea Preşedinte al SUA O politică fiscală şi vamală eficientă presupune atingerea obiectivelor legate de obţinerea veniturilor necesare finanţării cheltuielilor publice, redistribuirea veniturilor populaţiei, precum şi asigurarea unui suport pentru creşterea economică, accentul fiind pus în funcție de situaţia economică a ţării şi de politicile statului la etapa respectivă.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în trimestrul III al anului 2017, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 5809,1 lei și a înregistrat o creștere de 11,1% față de trimestrul III al anului 2016.
В Официальном мониторе РМ №411-420 от 24 ноября 2017 г. опубликованы изменения и дополнения в Приказ министра финансов №208 от 24 декабря 2015 года «О бюджетной классификации». В частности, были исключены два кода, введено 11 новых кодов и еще один – переименован.
Publicația Rezultatele anchetei structurale în întreprinderi în anul 2016, elaborată de Biroul Național de Statistică, conține date despre tipurile de activitate ale întreprinderilor, formele de proprietate, gradul de concentrare a întrperinderilor mici și mijlocii, precum și alte informații relevante.
În cadrul conferinței anuale de taxe, organizată de PwC Moldova cu genericul „Climatul de afaceri în Moldova – Evoluții fiscale și regulatorii de impact”, care s-a desfăşurat la 28 martie 2018, au fost abordate și principalele provocări ce țin de raportarea financiară. La 1 ianuarie 2019 vor intra în vigoare două legi noi – Legea contabilității și Legea auditului situațiilor financiare. Reprezentantul PwC, Francesca Postolache, s-a referit la particularitățile noilor legi, menționând importanța modificării cadrului legislativ ce țin de raporatea financiară.
Conform unui comunicat al grupului companiilor TRANS OIL, portul liber internațional Giurgiulești va fi dotat cu o nouă linie pneumatică de încărcare a cerealelor, care va uni terminalele Trans Cargo pe râul Prut şi terminalele Trans Cargo pe râul Dunărea. Investiția va constitui circa un mil. euro , fiind asigurată din surse grupului TRANS OIL şi din contul resurselor financiare internaţionale.
Companii din SUA și UE, inclusiv din România, negociază achiziția unor companii de energie din Moldova și demararea unor proiecte de explorare a hidrocarburilor.
În procesul de elaborare şi furnizare a produselor şi serviciilor IT de importanţă naţională, aplicarea standardelor de calitate şi securitate a informaţiilor capătă o valoare deosebită, reieşind din directivele de modernizare stabilite în Republica Moldova.
Într-o tranzacție pe picior de egalitate — unde cumpărătorul şi vânzătorul nu au nici un drept de proprietate sau control unul fată de altul, dar sunt motivați de interesul propriu de a-şi mări profitul — prețul negociat reprezintă valoarea de piață a bunurilor. Pe de altă parte, tranzacțiile cu părțile afiliate (interdependente, legate) nu au loc pe deplin în condiții de concurență şi, prin urmare, prețul părților poate fi determinat având la bază şi alte scopuri decât cele de piață.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *