Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În decembrie, 2013, Indicele Compozit Anticipator (ICA) și-a continuat trendul ascendent, avansând cu 2,4 puncte față de luna precedentă (100,9 față de 98,5 puncte). Totuși, recuperarea tinde să fie una lentă, relevând faptul că creșterea economică robustă din 2013 a fost catalizată practic în proporție de 50% de factori ciclici (an agricol favorabil și creșterea de „catch up” a economiei) și nu structurali.
Surplusul comercial uriaş al Germaniei şi taxele „inacceptabil“ de mari din Franţa vor marca recomadările de politică economică pe care Comisia Europeană le va face mâine în condiţiile în care comisarii europeni consideră că aceste două economii, cele mai mari din zona euro, „deţin cheia revenirii la creştere şi a reducerii şomajului în Europa“, scrie EUobserver.
Acestea sunt rezultate relevate de Raportul privind activitatea Zonelor Economice Libere ale Republicii Moldova pe 9 luni ale anului 2013, prezentat de Ministerul Economiei.
În cadrul conferinţă de presă dedicată lansării versiunii electronice a revistei periodice “Monitorul fiscal FISC.MD”, ne-am adresat către utilizatori cu propunerea de a-și exprima opinia despre site, pentru ca noi, eventual, să-l dezvoltăm şi perfecţionăm în conformitate cu cerinţele şi observaţiile acestora. Astfel, în decurs de o lună în redacţia au început să parvină întrebări cu privire la utilizarea corecte a panoului de selectarea limbii. Fig. 1
În conformitate cu art. 624 din Codul civil, clauza penală (penalitate) reprezintă o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudicial, stipulînd că debitorul, în cazul neexcecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun. De asemenea, este necesar de a menţiona că sursele de venit impozabile sunt specificate de art. 18 din Codul fiscal. Potrivit lit. n) din articolul menţionat, veniturile obţinute ca urmare a aplicării clauzei penale, în formă de despăgubire pentru venitul ratat, reprezintă sursă de venit impozabilă.
După două luni de declin, indicele privind încrederea în economia Greciei realizat de Fundaţia pentru Cercetare Economică şi Industrială (IOBE) arată o redresare în septembrie, datorită îmbunătăţirii semnificative în sectorul industriei şi în cel al construcţiilor, transmite site-ul ekathimerini.com.
La 22 octombrie 2013 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (nr. 233–238) au fost publicate noile acte normative contabile care cuprind 16 Standarde Naţionale de Contabilitate (SNC), 2 Indicaţii metodice şi Planul general de conturi contabile. Aceste acte au fost aprobate prin ordinele Ministerului Finanţelor nr. 118 „Privind aprobarea Standardelor Naţionale de Contabilitate” şi nr. 119 „Privind aprobarea Planului general de conturi contabile” din 06.08.2013 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 177–181 din 16 august 2013).
Cu acest frumos prilej echipa publicaţiei periodice „Monitorul fiscal FISC.md” şi Colegiul de redacţie a revistei, doreşte să aducă sincere felicitări Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova, urări de bine, succese în dezvoltarea de mai departe a tuturor scopurilor şi obiectivelor propuse.
În procesul de control fiscal al persoanei fizice, prin aplicarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil, conform art. 22615 din CF, în baza deciziei de iniţiere a controlului fiscal, organul fiscal citează persoana fizică supusă verificării pentru a o înştiinţa despre iniţierea controlului fiscal.
Datoria Spaniei va creste la aproape 100% din PIB, pana la sfarsitul anului viitor, cel mai ridicat nivel din ultimii peste 100 de ani, conform proiectului de buget pe 2014 trimis, luni, Parlamentului de la Madrid.
În continuarea rubricii cu tematica „Impozitarea nerezidenţilor”, în această ediţie a revistei ne vom focusa asupra determinării tratamentului fiscal pentru persoanele fizice nerezidente, care obţin venituri din activitatea de muncă desfăşurată pe teritoriul Republicii Moldova (în continuare – RM), fără a constitui o reprezentanţă permanentă şi fără a fi remunerat de o reprezentanţă permanentă.
Programul de conformare din acest an a fost elaborat pentru susținerea conformării voluntare şi identificare/descurajare a contribuabililor care au decis sa nu se conformeze, iar rezultatele vor conduce la reducerea decalajului fiscal Serviciul Fiscal de Stat a evaluat rezultatele implementării Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2012. Obiectivul Programului de conformare este de a promova un nivel ridicat de conformare voluntară a contribuabililor din Moldova cu legislaţia fiscală, inclusiv prin acces uşor la drepturile legale şi prin micşorarea costurilor de raportare fiscală.
Procedura de eliberare a certificatelor privind lipsa sau existența restanțelor față de buget, în cazul înregistrării notariale a contractelor de înstrăinare și a contractelor de gaj al bunurilor imobiliare, poartă unele particularități care, la moment, sînt determinate de derularea activității serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul primăriilor mun. Chișinău și Bălți, precum și determinate de optimizarea perioadei de valabilitate a certificatelor indicate, în raport cu termenii de scadență, stabiliți pentru achitarea impozitelor pe proprietate.
Efectele generale intentării procedurii de insolvabilitate sunt prevăzute de Capitolul III al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2013 (în continuare – Legea). Astfel, conform prevederilor art. 74 alin. (1) al Legii, prin hotărîre de intentare a procedurii de insolvabilitate, dreptul debitorului de a administra şi de a dispune de bunurile incluse în masa debitoare este transmis administratorului insolvabilităţii/lichidatorului. La rîndul său, art. 74 alin. (2) al Legii prevede că orice act de dispoziţie al debitorului asupra unui bun din masa debitoare efectuat după intentarea procedurii de insolvabilitate este nul.
Guvernul ungar nu va implementa măsuri de austeritate anul viitor, nu va majora taxele şi nici contribuţiile, ci, din contră, va reduce TVA pe produse din carne, a declarat ministrul economiei Mihály Varga, citat de Portfolio.hu. Performanţele economice mai bune de anul viitor fac realist obiectivul guvernului de a cheltui mai mult decât anul acesta pe sănătate, educaţie şi siguranţă socială, a explicat Varga la un post public de radio, asigurând că niciunui sector nu-i va fi mai greu în 2014 în raport cu anul acesta.
La sfârşitul ultimei sesiuni parlamentare, Legislativul a adoptat un proiect care presupune plafonarea taxelor locale. Această prevedere a stârnit un val de nemulţumiri din partea primarilor oraşelor care acuză parlamentarii de lobarea intereselor marilor agenţi economici şi de încălcarea legislaţiei, fiindcă nu au fost consultaţi la luarea acestei decizii.
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), la solicitarea acestora. În cadrul întrevederii, reprezentanţii ANRE au menţionat că scopul activităţii instituţiei pe care o reprezintă vizează protejarea drepturilor consumatorilor din Republica Moldova de aplicarea de tarife exagerate. În acest sens, reprezentanţii ANRE au evidenţiat necesitatea activităţii transparente a agenţilor economici şi au specificat că are loc monitorizarea permanentă a situaţiei din domeniu. În acest context, reprezentanţii ANRE au propus iniţierea unui acord de colaborare între ANRE şi IFPS pe plan informaţional, solicitare motivată prin intenţia de a verifica corectitudinea tarifelor.
Cel mai mare sindicat din Grecia a avertizat joi că se aşteaptă ca şomajul să rămână mai ridicat decât la nivelul de dinaintea crizei pentru încă 20 de ani şi a cerut ca creditorii internaţionali de salvare să permită guvernului să anuleze reducerile de salarii minime impuse anul trecut.
Stimaţi reprezentanţi ai instituţiilor mass-media! La data de 9 iulie 2013, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat organizează conferinţă de presă cu ocazia lansării versiunii electronice a Publicaţiei Periodice „Monitorul Fiscal FISC.md”, care reflectă poziţia oficială a SFS şi serveşte drept instrument modern de promovare a transparenţei şi politicii de parteneriat între societate şi organul fiscal. În cadrul conferinţei va fi prezentată versiunea electronică „Monitorul Fiscal FISC.md”, vor fi oferite informaţii cu privire la: premisele creării pagini, criteriile de implementare, aspectele tehnice şi modul de utilizare a revistei electronice. În premieră, vor fi prezentate module inedite de informare şi accesare a articolelor publicate din cadrul ediţiilor anterioare, documentelor legislative, scrisorilor şi ordinelor emise de către organele fiscale.
Începînd cu aceast număr al revistei deschidem o nouă rubrică pentru cititorii noştri cu tematica „Impozitarea nerezidenţilor”, în cadrul căreia ve-ţi putea afla mai multe informaţii utile privind Convenţiile fiscale internaţionale şi legislaţia fiscală naţională. Rubrica va fi structurată în conformitate cu aspectele ramurale/tipul tranzacţiei/forma, locul achitării/alte momente relevante ale nerezidenţilor şi tratamentul fiscal al veniturilor active/pasive obţinute de aceştia în cazurile respective.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *