Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Rata dobânzii la depozitele în lei atrase de la persoanele fizice şi juridice în primul trimestru s-a majorat cu 3,37 puncte procentuale şi a atins valoarea medie de 9,25%. În luna martie, băncile au atras depozite în lei de la persoane fizice la o rată medie de 13,54%, faţă de 8,12% în luna decembrie 2014.
Reglementările contabile noi au condus la modificări în modul de întocmire și prezentare a situațiilor financiare. Astfel, întocmirea situațiilor financiare este reglementată, în principal
Evoluția de pe piața valutară este condiționată de mai multi factori interni și externi. Aceasta este explicația pe care o dau reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei cu privire la devalorizarea monedei naționale. „Economia americană se relansează, economia europeană se află în recesiune. Există pericolul de deflație și asta are impact asupra euro și alte valute din regiune. Pe plan intern, este o cerere mai mare din parea agenților economici, e un factor sezonier”, a declarat directorul departamentului operaţiuni valutare BNM, Lucia Hadîrcă.
Astăzi, 29 noiembrie 2013, leul moldovenesc împlinește 20 de ani de la fondarea sa. Leul moldovenesc este moneda națională a Republicii Moldova și este compus din 100 de subunități care se numesc bani, iar codul internațional prin care este descris valuta este ISO 4217 MDL. La moment MDL se divide în 9 tipuri de bancnote și în 4 tipuri de monede.
Moneda naţională continuă să se deprecieze în faţa principalelor valute, iar evoluţia cotaţiilor afişate de casele de schimb denotă o tendinţă de depreciere. Pentru cei care vor să cumpere astăzi dolari SUA, ratele sînt situate între 16.70 lei şi 17.25 lei pentru un dolar, iar vînzarea de către băncile comerciale şi casele de schimb valutar a monedei unice europene se face la un curs de cel puţin 19.69 lei şi un maxim de 20.35 lei pentru un euro, informează Moldpres.
Agricultorii care au plantații de fructe și struguri nu mai mari de 15 ha, pot depune cererile cu scopul de a primi compensații pentru recolta din anul trecut. Sprijinul financiar este oferit pentru atenuarea restricțiilor comerciale aplicate de Federația Rusă.
Oferta netă de valută străină de la persoanele fizice în luna februarie a acestui an, a acoperit doar 12.0% din cererea netă de valută străină din partea persoanelor juridice. În schimb pe parcursul primelor două săptămâni din luna martie acest indicator a ajuns la 116%, acoperind cererea băncilor comerciale, potrivit datelor Băncii Naționale.
După o perioadă în care depozitele în lei au fost mai populare în rândul clienților băncilor, inclusiv a persoanelor fizice, ponderea deținută de acestea depășind-o pe cea a depozitelor în valută, balanța s-a inversat în ultimele luni, depozitele în valută surclasându-le ca sumă pe cele în moneda națională.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a aprobat Regulamentul privind conturile rezidenţilor peste hotare. Noile reguli vor intra în vigoare pe 18 octombrie 2015 şi se referă atît la actualii, cît şi la viitorii deţinători de conturi peste hotarele Republicii Moldova. Acestea introduc cerinţa de expediere către regulatorul financiar a rapoartelor lunare şi a setului de documente de conformitate.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a relatat despre tendințele contradictorii de pe piața valutară a țării în luna februarie 2015, cînd oferta netă de valută străină de la persoanele fizice a acoperit în proporție de doar 12% cererea netă de valută străină din partea persoanelor juridice, iar decalajul dintre cerere și ofertă a fost acoperit parțial de BNM prin intervenții nete de vînzare a 122,9 milioane de dolari SUA, informează Noi.md.
Parlamentul European a aprobat cu o largă majoritate, miercuri, intrarea Lituaniei în zona euro, aceasta urmând ca la 1 ianuarie 2015 să devină cel de-al 19-lea membru. Introducerea monedei unice în micul stat baltic a fost aprobată cu 545 de voturi pentru, 116 împotrivă şi 34 de abţineri. Avizul Parlamentului în această privinţă este doar consultativ.
Stabilirea politicilor contabile presupune, după caz, și determinarea tratamentului aferent provizioanelor. Conform SNC ”Capital propriu și datorii”, situațiile pentru care sunt formate provizioane, pot fi:
Banca Naţională (BNM) a lansat proiectul ”Deschide inima spre educaţia financiară” în scopul integrării activităţilor de instruire financiară, desfăşurate în R. Moldova la diferite niveluri de către societate, informează MOLDPRES. Reuniunea de demarare a proiectului a avut loc în cadrul Săptămînii Internaţionale a Educaţiei Financiare din perioada 10-17 martie a.c. Pe parcursul săptămînii vor fi organizate o serie de evenimente, prin care banca centrală îşi reiterează angajamentul de a contribui la desfăşurarea eficientă a procesului educaţional la subiectul financiar.
În curând va fi lansat oficial serviciul de transferuri băneşti electronice urgente între Republica Moldova şi România. Noul serviciu va fi rapid, accesibil și la un comision minim, informează Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.
Aspecte generale Începînd cu 1 ianuarie 2015, au intrat în vigoare noile Indicaţii metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale (în continuare – Indicaţii metodice) şi Completările la Planul general de conturi contabile, aprobate prin ordinul Ministrului finanțelor nr.188 din 30 decembrie 2014.
Aceasta este parte dintr-o actualizare mai amplă a aplicaţiei Google Translate, prin care traducerea vizuală a fost extinsă, pe lângă română, cu alte 19 de limbi, precum bulgară, maghiară, cehă, daneză, poloneză, turcă şi indoneziană, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Proiectele legislative de dezvoltare a agriculturii și de susținere a producătorilor agricoli autohtoni, elaborate de Comisia specială parlamentară, au fost înregistrate în Parlament, informează Moldpres cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat pentru a doua oară în acest an prognoza ratei medii anuale a inflației pe anul curent și anul 2016. Astfel, prognoza ratei inflației pe anul 2015 a fost majorată de la 5,8% pînă la 8,1%, iar pe anul 2016 – de la 6,1% pînă la 6,4%.
Noutate bună pentru utilizatorii de Internet din Moldova, care vor să vândă bunuri sau servicii online. Începând de acum aceștia pot deschide conturi business pe site-ul PayPal prin intermediul căruia pot primi plăți prin Internet.
În contextul incertitudinilor economice, al creșterii ratelor de politică monetară, precum și al diminuării activității băncilor aflate sub administrare specială volumul creditelor acordate s-a redus. Constatarea se conține în analiza sistemului bancar al Moldovei prezentată de expertul economic al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup” Alexandru Fală, informează Noi.md.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *