Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Astăzi, 1 aprilie 2020, până la orele 12.00, Agenţia Servicii Publice va asigura din oficiu și cu titlu gratuit înregistrarea de stat al Instituţiei Medico–Sanitare Publice Centrul COVID–19 Chișinău. Prevederea este inclusă în Decizia nr.10 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova din 31 martie. Comisia a mai dispus că, prin derogare de la prevederile art. 4, alin. (7) din Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2020, nr. 174/2019, începând cu 1 aprilie 2020, în perioada stării de urgență, cetățenii Republicii Moldova și străinii cu permis de ședere pe teritoriul Republicii Moldova,
Gradul de acoperire a creditelor prin depozite la finele lunii iulie curent a fost la nivel de 156,8%. Aceasta indică faptul că există resurse pentru intensificarea creditării, iar băncile comerciale au lichiditatea necesară pentru finanțarea economiei, susțin autorii informației operative cu privire la evoluția social-economică a Republicii Moldova (conform datelor la 31.08.2020), făcută publică de Ministerul Economiei și Infrastructurii. În analiză este menționat că, în scopul atenuării impactului efectelor generale de pandemia COVID-19 pentru perioada de urgență, Banca Națională a Moldovei a întreprins unele măsuri de relaxare a politicii monetare. Astfel, a fost diminuată rata de bază de la 4,5% până la 3,0%, precum și norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă până la 38,5%, și, ulterior, până la 34%.
Guvernul a aprobat în ședința din 18 noiembrie 2020 proiectul hotărârii privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului de modificare a Convenţiei dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Malta pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit. După cum a anunțat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Tatiana Ivanicichina, scopul principal al Protocolului este racordarea prevederilor Convenţiei la standardele minime a proiectului BEPS (erodarea bazei impozitare şi transferul profiturilor).
Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri ce vizează amânarea rambursării creditelor și altor plăți aferente contractate de persoanele fizice de la organizațiile de creditare nebancare (OCN) a primit aviz pozitiv în cadrul ședinței Comisiei parlamentare mediu și dezvoltare regională. Documentul prevede suspendarea cu până la 6 luni a obligației de plată a ratelor scadente aferente creditelor nebancare, reprezentând corpul creditului, dobânzile, comisioanele și alte plăți aferente, acordate persoanelor fizice de către OCN până la intrarea în vigoare a documentului.
Entitatea rezidentă al RM a contractat o companie juridică și a achitat serviciile acesteia pentru acordarea dreptului de ședere provizorie unui asociat nerezident. Sunt impozabile aceste cheltuieli suportate de către entitatea rezidentă în favoarea asociatul nerezident? Conform prevederilor art. 70 alin. (1) și alin. (2) din Codul fiscal, întregul venit al contribuabilului nerezident se împarte în venit obținut: a) în RM din activități de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă; b) peste hotarele RM din activităţi de întreprinzător sau din munca prin contract (acord) de muncă.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat pe data de 25 noiembrie Nota cu privire la prognoza revizuită a principalilor indicatori macroeconomici pentru anii 2021-2023. Conform documentului, majoritatea sectoarelor economice au contribuit negativ la evoluția Produsului intern brut. Astfel, restricțiile impuse pentru diminuarea răspândirii pandemiei au provocat scăderea consumului final, în special a celui privat, creșterea economică fiind afectată cu circa -15%. Aceasta a fost influențată de descreșterea comerțului intern de bunuri cu ridicata și cu amănuntul (cu 2,1%), a industriei prelucrătoare (cu 1,7%), transport și depozitare (cu 1,3), construcții (cu 0,9 %) etc. Companiile au diminuat și activitatea investițională, cauza fiind insuficiența mijloacelor financiare.
Astăzi, 18 februarie 2021, au fost premiați cei mai buni angajatori din țară, care pe parcursul anului 2020 s-au remarcat prin colaborarea activă cu subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOM) și prin implementarea practicilor pozitive în vederea angajării în câmpul muncii a șomerilor. Evenimentul a avut loc în contextul marcarii a 30 de ani ai serviciului public de ocupare.
Bunurile din rezervele de stat și de mobilizare ar putea fi trecute la pierderi sau la deșeuri în cazurile constatării unui nivel scăzut al calității (schimbarea caracteristicilor calitative prescrise, uzura fizică și morală, modificarea standardelor); învechirii fizice (expirării termenului de păstrare și/sau valabilitate); pierderii interesului comercial (nu prezintă interes social, care nu este necesar populației). Aceste norme sunt prevăzute de proiectul hotărârii de Guvern, prin care se propune aprobarea Regulamentului privind modul de trecere la pierderi sau la deșeuri a bunurilor din rezervele de stat (proiectul Regulamentului) elaborat și propus pentru consultări publice de către Ministerul Afacerilor Interne.
Pe parcursul anului 2021 din cauza situației excepționale declarate în legătură cu pandemia COVID-19, o parte din angajații întreprinderii „X” fie s-au aflat în șomaj tehnic, fie au lucrat de la distanță, iar timp de aproximativ 2 luni o parte din mijloacele fixe ale întreprinderii nu a fost folosite în activitatea de întreprinzător a acesteia. În asemenea situație se va calcula sau nu amortizarea în scopuri fiscale aferentă mijloacelor fixe care nu au fost utilizate temporar în activitatea întreprinderii?
Persoana fizică rezidentă – cetățean al Republicii Moldova ce nu practică activitate de întreprinzător a depistat că nu a declarat pentru anii 2016-2018 dividendele primite atât de la o companie înregistrată în Republica Moldova (Alfa), cât și de la o companie aflată peste hotarele țării (Beta) și anume în România după cum urmează: în 2016 – 13000 lei de la compania Beta, în 2017 – 5500 lei de la compania Beta și în 2018 – 12000 lei de la compania Alfa.
Agenții economici plătitori ai taxei pentru poluarea mediului au posibilitatea de a participa la o serie de webinare ce vor fi desfășurate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), în cadrul cărora va fi prezentat noul sistem semi-automatizat de calculare a plăților pentru emisiile și deversările de poluanți. Scopul instruirilor este oferirea entităților a suportului necesar, fiind simplificat procesul de calculare a plăților respective. Atelierele de instruire vor avea loc în perioada 18-21 ianuarie 2021, în format online (pe platforma Zoom), pentru subiecții din toate regiunile țării.
În primele 10 luni ale anului curent, exporturile de mărfuri au constituit $2004,9 mil., în descreștere cu 12,6% comparativ cu perioada similară din anul 2019, comunică Biroul Național de Statistică. În luna octombrie 2020 exporturile au constituit $249,4 mil., fiind cu 17,5% mai mari decât în luna septembrie și cu 7,1% mai puțin comparativ cu luna octombrie 2019. Astfel, exporturile de mărfuri autohtone au constituit $1537,2 mil., fiind în scădere cu 5,7% față de ianuarie-octombrie 2019, influențând diminuarea per total exporturi cu 4,0%. Reexporturile de mărfuri străine s-au cifrat la $467,7 mil. ceea ce este cu 29,6% mai puțin decât în primele 10 luni ale anului precedent,
La Chişinău, în perioada 5-6 octombrie, s-a desfășurat reuniunea consulilor onorifici ai Republicii Moldova, organizată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Scopul acesteia a fost consolidarea relațiilor dintre autoritățile publice şi consulii onorifici, stabilirea priorităților de activitate a acestora pentru următoarea perioadă. La eveniment au participat şi oficiali din cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii. Prezența consulilor onorifici în diferite spații şi zone face ca țara noastră să devină mai cunoscută, mai vizibilă, mai atractivă, urmărindu-se dezvoltarea şi consolidarea raporturilor comercial-economice cu noi parteneri străini, interesați de cooperare multidimensională cu agenții economici din Republica Moldova.
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012), în cazul insolvabilității debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicații obligatorii pentru debitor ori care pot influența în alt mod acțiunile debitorului (insolvabilitate intenționată), aceștia poartă răspundere subsidiară solidară față de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanțelor creditorilor. Conform art. 247 din Legea nr. 149/2012, în sensul prezentei legi, membri ai organelor de conducere ai debitorului pot fi:
Potrivit reglementărilor contabile, la data raportării, poate fi necesară efectuarea operaţiunilor de depreciere pentru prezentarea stocurilor în situaţiile financiare la valoarea realizabilă netă, care nu depăşește valoarea contabilă a acestora
Regulamentul privind subvenţionarea sumei contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă pentru persoanele fizice indicate la poziţiile 1.7 şi 1.8 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale aferente perioadei sistării activităţii în conformitate cu deciziile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică şi/sau cu dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a RM (în continuare – Regulament) a fost modificat. Ordinul nr.111 al Ministerului Finanțelor din 1 septembrie 2020 cu privire la modificarea Ordinului nr. 86/2020 a fost publicat în MO și a intrat în vigoare la 11 septembrie curent. Conform documentului, pct.8 din Regulament este completat cu prevederea conform căreia titularii patentei de întreprinzători de la pozițiile 2.9 și 2.10 din Anexa nr.2 la același Regulament
Parlamentul a votat proiectul hotărârii privind aprobarea Strategiei securității informaționale a Republicii Moldova pentru anii 2019-2024 si a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia. Scopul Strategiei este corelarea și integrarea domeniilor prioritare cu responsabilități și competențe de asigurare a securității informaționale la nivel național, destinate protejării suveranității, independenței și integrității teritoriale a țării.
Învățământul dual este o formă alternativă în cadrul sistemului de învățământ profesional tehnic și se organizează prin acordarea instruirii teoretice și a celei practice în cadrul instituției de învățământ profesional tehnic și al agentului economic, cu utilizarea mijloacelor acestuia, în vederea obținerii de cunoștințe, deprinderi și competențe. Totodată, învățământul dual poate fi o soluție la depășirea problemei lipsei forței de muncă în întreprinderi.
Subvenția se acordă pentru indemnizațiile/salariile achitate aferente șomajului tehnic şi/sau staționării în perioada stării de urgență de la 17 martie pînă la 15 mai 2020, precum şi în perioada 16 mai - 30 septembrie 2020 inclusiv (pct. 6.1 al Dispoziției nr. 16 din 10 aprilie 2020, Hotărârea Guvernului nr 653 din 26.08.2020, precum şi pct.5 din Regulamentul aprobat prin la Ordinul MF nr.58 din 29.04.2020)
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *