Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Magazinele nealimentare de toate tipurile cu excepția piețelor, inclusiv auto și a celor amplasate în centre comerciale sau mall-uri și-au reluat activitatea începând de ieri, 27 aprilie 2020. Activitățile cu toate tipurile de mărfuri, prin unitățile comerciale specializate vor putea fi reluate cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției de COVID-19.
Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor beneficia de noi programe de dezvoltare. Un memorandum de cooperare a fost semnat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE). Instituțiile și-au propus inițierea unor proiecte comune de dezvoltare a ÎMM, susținerea antreprenoriatului local și instituționalizarea educației financiare și a serviciilor conexe în cadrul ODIMM prin activități de consultanță și de consolidare a capacității întreprinderilor.
Toate actele permisive vor fi eliberate în mod obligatoriu prin Sistemul Automatizat pentru Gestionarea şi Eliberarea Actelor Permisive (SIA GEAP), care va genera un cod unic pentru fiecare act permisiv emis de autoritatea publică. În acest sens, Parlamentul a votat în lectură finală modificările la Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Elaborarea proiectului de Lege este prevăzută în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023. Prevederile proiectului sunt conexe și notificărilor din Programul de guvernanță economică pentru Republica Moldova, prin care Guvernul Republicii Moldova urmează să asigure funcționalitatea Ghișeului Unic prin implementarea SIA GEAP.
Discuțiile privind digitizarea economiei naționale continuă pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Astăzi, în cadrul unei ședințe online, au fost prezentate rezultatele studiului „Moldova Rapid e-Commerce Review” elaborat cu suportul USAID. Studiul a început în luna iulie curent, fiind realizat de o echipă formată din experți locali și internaționali, fiind organizate peste 40 de întâlniri cu reprezentanți ai ministerelor, autorităților de reglementare, partenerilor de dezvoltare, asociațiilor, furnizorilor de telecomunicații și de plăți, IMM-urilor și operatorilor de comerț electronic. Întâlnirile au avut ca scop aprecierea obstacolelor critice pentru dezvoltarea comerțului electronic.
Studiul pieței muncii din Republica Moldova ce urmărește crearea unei viziuni sistemice a domeniului, inclusiv pe cele mai frecvente obstacole, precum și formularea unui set concret de intervenții de politici a fost prezentat pe platforma Ministerului Economiei și Infrastructurii. Documentul constată situația actuală pe piața muncii din țara noastră, tendințele privind ocuparea forței de muncă pentru perioada anilor 2020-2025, oportunitatea liberalizării accesului forței de muncă străine pe piața muncii din Moldova, precum și impactul pandemiei COVID-19.
Ministerul Economiei și Infrastructurii invită antreprenorii să aplice la Programul de digitalizare a IMM-urilor, lansat zilele trecute în cadrul unui eveniment online. „Lansăm un nou program de suport pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și punem la dispoziția antreprenorilor 20 mil. lei pentru dezvoltarea instrumentelor de comerț electronic. Acest instrument de susținere va ajuta producătorii autohtoni să-și digitalizeze procesele de business și să vândă produsele sau serviciile pe platforme online. Mulțumesc colegilor de la ODIMM, pentru că în termeni restrânși au reușit să elaboreze acest program și să identifice resursele financiare necesare pentru a oferi o soluție oamenilor de afaceri afectați de restricționarea comerțului pe durata crizei pandemice”, a declarat Sergiu Railean.
Infrastructura de producere a viitorului Parc Inovațional de Cercetare și Dezvoltare în Inginerie, deschiderea căruia este planificată în cadrul ZEL Bălți din Chișinău, va avea o hală cu o suprafață de circa 3000 m2, dar și spații de birou cu aceeași suprafață. Potrivit lui Marin Ciobanu, administratorul Zonei Economice Libere Bălți, pentru realizarea proiectului va fi contractat un credit fără dobândă bancară de 5 mil. euro pe un termen de 25 de ani, de la BIT Media, entitate a concernului austriac EEE Group. Astfel, din aceste resurse urmează a fi renovate și dotate spațiile de birou și de producere, implementate diverse programe software & hardware în cadrul planului de digitalizare în educație, dar și pentru dezvoltarea unui Program de Master comun cu partenerii austrieci în inginerie mecanică și tehnologii digitale.
În doar câteva zile de la deschidere, în grupul „Iarmarocul IMM-urilor” s-au înscris peste 2000 de antreprenori din toată țara. Aici producătorii autohtoni își pot vinde produsele și serviciile. Platforma a fost deschisă la inițiativa Ministerul Economiei și Infrastructurii de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. „Iarmarocului IMM-urilor” este un grup creat pe Facebook pentru a susține mediul de afaceri în vânzarea produselor și serviciilor în actualele condiții restrictive pentru circulație și activitate antreprenorială.
În perioada 3-18 iulie 2020 s-a desfășurat sondajul ”Impactul pandemiei COVID-19 asupra activității companiilor din Moldova: realități, așteptări, acțiuni”, efectuat de Camera de Comerț Americană din Moldova, în colaborare cu Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Menționăm că aceasta este cea de-a doua ediție a sondajului, prima fiind efectuată în luna aprilie curent. Astăzi, rezultatele sondajului au fost prezentate pe platforma Consiliului Economic, în cadrul unei ședințe online.
Banca Naţională a Moldovei comunică, că pe 23 octombrie 2017 instituţia a fost vizitată de Jason Brett Pellmar, directorul regional pentru Moldova, Ucraina și Belarus al Corporației Financiare Internaționale (IFC), parte din Grupul Băncii Mondiale.
Pe platforma Ministerului Economiei și Infrastructurii a avut loc o ședință online cu reprezentanții asociațiilor de business, ai Agenției Proprietăți Publice, primăriei municipiului Chișinău, Regiei transport public pentru a identifica soluții de fluidizare a fluxului de călători în transport la orele de vârf. Având în vedere că majoritatea pasagerilor sunt angajații întreprinderilor mari din capitală, s-a discutat ca agenții economici care nu asigură transportarea organizată a muncitorilor la întreprinderi să examineze posibilitatea corelării programului de lucru cu ale întreprinderilor din vecinătate. În acest fel, muncitorii vor circula la ore diferite și nu vor aglomera transportul public.
Noul director interimar al Serviciului Vamal este Sergiu Burduja. Ieri, 3 decembrie, acesta a fost prezentat colaboratorilor autorității vamale de Ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, care în cadrul unei ședinței scurte a formulat așteptările Guvernului față de noul conducător. „Deoarece Serviciul Vamal este prezent practic pe întreg teritoriul țării și interacționează atât cu agenți economici, cât și cu persoane fizice, cer să desfășurați activitatea în strictă conformitate cu legislația. Vă rog să concentrați toate eforturile pentru a determina ca procedurile Serviciului Vamal să fie prietenoase și oneste”, a menționat Serghei Pușcuța.
Femeile antreprenoare din Republica Moldova pot obține granturi pentru afacerile orientate spre export și inovare. Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat Componenta III a Programului „Femei în Afaceri” – Suport pentru companiile în creștere – care oferă finanțare nerambursabilă de până la 1 649 000 lei.
Forumul de afaceri Moldova-Belarus, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, care s-a desfășurat la Chișinău, a întrunit peste 45 de agenți economici din ambele țări. În discursul de deschidere a evenimentului, președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a specificat că relațiile comercial-economice cu Republica Belarus se menţin la nivel destul de înalt şi permanent se dezvoltă.
În cadrul şedinţei extraordinare a Congresului Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) a Republicii Moldova Sergiu Harea a fost ales preşedinte al instituției. Anterior, interimatul acestei funcţii a fost deţinut de către vicepreşedintele Tudor Olaru, după ce Valeriu Lazăr a demisionat de la conducerea instituţiei camerale, la sfîrşitul lunii martie curent.
În condițiile stării de urgență, perioadă în care interacțiunile dintre consumator și piață au devenit mai restricționate, comerțul electronic a devenit o alternativă. În același timp, mediul de afaceri se confruntă cu o serie de constrângeri în acest context, cum ar fi nivelul de informare scăzut despre oportunitățile oferite de comerțul on-line pentru accesarea directă și rapidă a consumatorilor de bunuri și servicii, insuficiență de informare privind metodele de interacțiune la distanță, procedurile vamale și fiscale complexe pentru promovarea e-Comerțului și e-Exporturilor, competiția lentă și insuficiență de oferte pentru serviciile de procesare a plăților online și piața subdezvoltată de curierat. Pentru depășirea acestora, Ministerul Economiei și Infrastructurii a elaborat foaia de parcurs pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic. Acțiunile incluse în document au fost discutate în cadrul unei ședințe online organizate pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
Afirmaţia a fost enunţată în cadrul forumului de afaceri cu genericul Moldova: Împreună pentru consolidarea creşterii economice, care a fost desfăşurat în contextul celei de-a XIX reuniuni anuale a Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). Evenimentul a avut ca scop stabilirea de conexiuni între investitorii străini interesaţi să investească în ţara noastră şi oamenii de afaceri din Republica Moldova.
Rezultatele unui studiu realizat de Camera de Comerț Americană (AmCham) în perioada 30 martie – 6 aprilie 2020 (amintim că chestionarul a fost publicat și pe paginile noaste), în baza informațiilor furnizate de 315 companii din toate sectoarele economiei naționale, producători de bunuri și furnizori de servicii a fost prezentat în cadrul unei ședințe online, la care au participat reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, ai AmCham și ai Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Scopul studiului este estimarea impactului asupra mediului privat produs de situația epidemiologică COVID-19, dar și a provocărilor pe care le anticipează business-ul în viitorul imediat.
„După frauda bancară și criza care a urmat, sistemul bancar a fost curățat și putem spune acum că avem bănci solide și stabile, gata să susțină investitorii. Cetățenii au recăpătat și ei încredere în sistemul bancar. Băncile noastre dețin aproximativ 1,5 miliarde euro care așteaptă să fie investite în proiecte sau credite — este o rezervă impunătoare și sunt sigur că aceasta va fi baza pentru creșterea viitoare a economiei.
Delegația Republicii Moldova, condusă de ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Sergiu Cioclea, a efectuat o vizită la Washington pentru a participa la Ședințele anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale, care s-au desfășurat în perioada 10-15 octombrie 2017.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *