Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Comisia Europeană a aprobat solicitarea României, transmisă în luna aprilie a acestui an, de continuare a aplicării măsurii de derogare privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care permite scutirea de la plata TVA a persoanelor impozabile cu o cifră de afaceri anuală care nu depășește un prag specific, informează vineri, 20 octombrie current, Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Notă: Articolul dat este primul din seria de articole dedicate impozitării persoanelor fizice şi juridice străine pentru activitatea în RM, inclusiv prin prisma convențiilor de evitare a dublei impuneri la care RM este parte Odată cu dezvoltarea tot mai accelerată a relațiilor economice și personale internaționale, înțelegerea modului de impozitare a cetățenilor străini într-o țară sau alta, dar și stabilirea unor reguli clare rezultate din consens larg asupra modului cum urmează aceștia să fie impozitați devine un subiect aparte de discuții atât pe platforme naționale, cât și internaționale.
Expert-Grup a monitorizat cele mai recente acțiuni din domeniul financiar-bancar și a constatat o activizare, atât a autorităților, cât și a comunității donatorilor, în direcția reformării sectorului. Cu toate acestea, procesul de reforme reale, cu impact, derulează foarte lent.
Cetăţenii moldoveni plecaţi peste hotare vor fi la curent cuoportunităţile de reintegrare socială şi economică de acasă, iar autorităţile sunt încurajate să se implice mai activ în monitorizarea procesului migraţional şi acordarea suportului necesar ajustat la necesităţile cetăţenilor. Guvernul a aprobat Planul de acţiuni pentru anii 2017-2020 privind reintegrarea cetăţenilor Republicii Moldova reveniţi de peste hotare.
Curtea de Conturi constată că facilitățile fiscale și vamale au avut un efect semnificativ asupra veniturilor statului constituind peste o treime din bugetul public național. Curtea de Conturi a Republicii Moldova a realizat auditul de conformitate asociat auditului de performanță al sistemului facilităților fiscale și vamale, având ca scop evaluarea conformității și eficienței sistemului facilităților fiscale și vamale.
«Autorităţile Moldovei au elaborat un proiect de lege ce urmăreşte intensificarea măsurilor în lupta cu crimele financiare şi implementarea recomandărilor Comitetului de experţi al Consiliului Europei pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului (Moneyval)», susţine şeful adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Adrian Corcimari, şeful delegaţiei Moldovei la Moneyval. Tot el a comunicat că Moldova se află sub «monitorizarea regulată» a experţilor europeni începând cu anul 2012. «Experţii Moneyval au remarcat progresul Moldovei pentru anii 2015 — 2016 în eliminarea mai multor deficienţe din legislaţia privind combaterea spălării banilor. Ei monitorizează activitatea autorităţilor moldoveneşti cu privire la elaborarea acestor legi, pentru ca ţara să se îndrepte în direcţia corectă. Scopul noii legi este reducerea numărului crimelor financiare şi apropierea de standardele internaţionale», a mai spus el.
Proiectul legii privind auditul situațiilor financiare, ce prevede stabilirea cadrului juridic privind organizarea auditului de către entitățile de audit, reglementarea exercitării profesiei de auditor, precum și cerințele specifice auditului entităților de interes public, a fost votat în lectură finală de Parlament pe 15 decembrie curent.
Mai puțin de o treime din activitățile Agendei de Asociere a Republicii Moldova cu UE au fost pe deplin realizate în ultimele 6 luni. Asta se arată în raportul de monitorizare a implementării Acordului de Asociere realizat de Expert-Grup în colaborare cu Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT. Raportul analizează angajamentele asumate de autoritățile naționale în 23 de domenii politice, 15 domenii ce țin de cooperarea economică și cooperarea sectorială și 10 domenii ce țin de Zona de liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.
Republica Moldova va primi un avans de peste $1,75 mil. pentru pregătirea proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, potrivit unui acord semnat cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care face parte din grupul Băncii Mondiale. Legea privind ratificarea de către Parlamentul RM a Acordului de avans, precum și decretul Președintelui de promulgare a Legii nominalizate sunt publicate în MO din 18 august 2017.
Primii 33 beneficiari din acest an ai Programului PARE 1+1 au semnat contracte de finanțare în sumă de 6,6 mil. lei. Aceasta reprezintă cea de-a 3-a componentă a Programului, care presupune finanțarea afacerilor potrivit regulii 1+1.
Unitatea de implementare a creditului polonez, în valoare de 100 de milioane de euro, a fost trecută în subordinea Ministerului Agriculturii. O hotărâre în acest sens a fost aprobată la ședința de ieri Cabinetului de miniștri. Anterior, instituția era subordonată Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Proiectul ce prevede crearea Consiliului Național pentru Statistică și aprobarea Regulamentului de funcționare al acestuia este propus spre consultare publică. Astfel, acesta va fi creat pe lângă Guvern, în scopul dezvoltării strategice și promovării statisticii oficiale, asigurării caracterului obiectiv, transparent și științific al metodologiilor, indicatorilor, clasificărilor utilizate în activitatea statistică.
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acordul), pe de altă parte, semnat în septembrie 2014 la Vilnius, Lituania, un interes sporit îl prezintă atât prevederile acestuia, cât şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislația şi procedurile autohtone.
În completarea informaţiei publicate pe 27 iulie curent în Monitorul SFS, Vă informăm că în rezultatul acțiunilor întreprinse față de contribuabilii încluși în Programul de conformare de Serviviul Fiscal de Stat se constată că, în total pe Republică, sunt realizate: I. Obligaţiile fiscale achitate la bugetul public national
Serviciul Fiscal de Stat asigură examinarea permanentă și identificarea segmentelor din economia națională cu risc sporit de neconformare fiscală. În scopul executării principalelor atribuții și obiective sunt aplicate măsurile de conformare voluntară. Conform Ordinului SFS a fost aprobată lista contribuabililor cu riscuri de neconformare fiscală, în număr de 5828 contribuabili, care începând cu 01.04.2017 sunt monitorizați de către SFS prin prisma Programului de conformare voluntară.
În Moldova Serviciul Fiscal de Stat gestionează eficient procesul de acumulare a veniturilor la bugetul public național, înregistrând în primele 9 luni ale anului 2016 venituri în sumă de 20050,2 mil.lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 1885,2 mil. lei sau cu 10,4% față de aceeași perioada a anului 2015.
O misiune a Băncii Mondiale efectuează, în perioada 14-18 martie, o vizită de lucru în țara noastră pentru a monitoriza și evalua procesul de implementare a reformelor în educație.
Serviciul Vamal și Fiscul vor crea un grup de lucru care va verifica minuțios lanțul logistic al loturilor de fructe și legume importate în țara noastră. Măsura este determinată de relevarea mai multor cazuri de contrabandă cu fructe și legume, care presupuneau inclusiv reambalarea și falsificarea actelor de origine în vederea exportului loturilor respective drept producție autohtonă.
Mediul concurenţial din Moldova se confruntă cu probleme majore şi asta în pofida faptului că în 2012-2014 au fost iniţiate un şir de reforme de ordin legislativ şi instituţional. Este opinia experţilor de la IDIS Viitorul.
În Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 30 iunie 2017 a fost publicată Legea nr. 93 din 26 mai 2017 cu privire la statistica oficială. În același timp, urmează a fi abrogată respectiva Lege nr. 412 din 09.12.2004. Actul nou reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului statisticii oficiale şi stabileşte cadrul juridic pentru dezvoltarea, producerea, diseminarea şi coordonarea statisticii oficiale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *