Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Mai mult de 12 mii de autoturisme cu numere străine au fost vămuite cu o reducere de 70%. În perioada 1 ianuarie — 1 aprilie 2017, persoanele fizice rezidente care au introdus pe teritoriul Moldovei, până la data de 1 noiembrie 2016, mijloace de transport auto cu număr de înmatriculare din străinătate
Directorul Termoelectrica, Veaceslav Eni, a comunicat că 124 de blocuri și 34 de clădiri administrative vor fi dotate cu puncte termice individuale în cadrul proiectului Creșterea eficienței sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, implementat de Termoelectrica pe banii din creditul de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Populația lumii va ajunge la 8,5 miliarde până în 2030, la 9,7 miliarde până în 2050 și 11,2 miliarde în 2100. Peste șapte ani populația Indiei o va depăși pe cea a Chinei, iar peste 35 de ani Nigeria va întrece Statele Unite ale Americii devenind a treia cea mai populată țară din lume. Cel puțin asta arată noul raport al Organizației Națiunilor Unite World Population Prospects lansat miercuri, transmite Agora.
Recenta majorare a tarifelor va duce inevitabil la creșterea prețului la mărfurile și serviciile autohtone, afectînd competitivitatea acestora. În cadrul unui interviu acordat NOI.md, ex-ministrul Economiei, președintele Camerei de Comerț și Industrie Valeriu Lazăr a spus că întreprinderile totuși pot profita de această situație:
Asociaţia Obştească a Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova AO „EcoFin-Consult”, Reprezentant Naţional al Republicii Moldova în Organizaţia Europeană pentru Calitate (EOQ) şi membru cu drepturi depline al acesteia.
Creditorii internaţionali ai Greciei pregătesc acordarea unei tranşe de 11 miliarde de euro (12,3 miliarde de dolari) după ceAtena finalizează cu succes evaluarea programului de asistenţă financiară, transmite Bloomberg.
Еврокомиссия вынашивает план, как она его называет, «амбициозного пересмотра» системы финансового регулирования. Однако предварительное изучение предложений Европейским судом аудиторов — European Court of Auditors (ECA) — выявило три ключевые области, требующие дальнейшего внимания.
Preţurile la apartamentele noi, date în exploatare în municipiul Chişinău, s-au redus în medie cu aproape 7 procente, în anul 2016, comparativ cu 2015. Lider la căderea preţurilor este sectorul Râşcani, iar cea mai lentă reducere a fost înregistrată în sectorul Centru, arată datele bursei imobiliare Lara.
După ce a fost înjumătățit, сreditul polonez a ajuns pe masa Consiliului Concurenţei. Autoritatea de concurență examinează notificarea, parvenită de la Ministerul Finanțelor, cu privire la ajutorul de stat planificat de a fi acordat în cadrul implementării Creditului de asistență oferit de Guvernul Republicii Polone pentru finanțarea proiectelor în domeniul agriculturii, procesarea produselor alimentare, inclusiv infrastructura aferentă acestora, în baza Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Polone.
Un document al Fondului Monetar Internațional (FMI) privind sustenabilitatea datoriei Greciei arată că FMI nu poate participa la noul program de salvare a Greciei, decât dacă celelalte țări europene sunt de acord să reducă datoria statului elen, scrie The New York Times.
Perspectiva economică a zonei euro este cea mai favorabilă din ultimii şapte ani, a afirmat vineri preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, la o conferinţă anuală organizată de instituţie, el avertizând însă că reformele structurale sunt cruciale, transmite CNBC.
Guvernul de la Berlin a ajuns la un acord cu reprezentantii Comisiei Europene pentru introducerea vignetei pentru autoturisme pe autostrazile germane, afirma surse citate de presa germana.
Parlamentul European a adoptat, miercuri la Strasbourg, bugetul UE pe 2016 şi a stabilit sumele maxime posibile pentru migraţie şi refugiaţi, cerând statelor membre să aloce suma suplimentară de 2,3 miliarde de euro pentru fondurile de ajutor pentru Africa şi Siria.
În prima lună a acestui an, moldovenii aflaţi în străinătate au trimis acasă aproximativ 75 de milioane de dolari.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania şi una dintre cele mai puternice instituţii financiare din Europa, a rămas fără cei mai importanţi oameni din conducere după ce directorii executivi Anshu Jain şi Jurgen Fitschen şi-au dat demisia, în condiţiile în care banca a fost implicată în mai multe scandaluri legate de manipularea dobânzilor şi corupţie.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) comunică că Statele au reușit să înregistreze progrese majore în direcția creării unui sistem fiscal mult mai echitabil și eficient, inclusiv sporirea eforturilor privind înlăturarea lacunelor pentru a îmbunătăți transparența și a asigura achitarea corespunzătoare a impozitelor de către companiile multinaționale. Progresele înregistrate sunt listate în ultimul Raport al Secretarului General al OCDE, Angel Gurría.
La 1 martie se lansează a doua rundă a concursului de granturi oferite de Uniunea Europeană pentru crearea noilor afaceri și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM-uri) din UTA Găgăuzia și Taraclia.
Băncile din zona euro au înăsprit accesul la creditele ipotecare. Asta chiar dacă cererea pentru acest tip de împrumuturi a crescut semnificativ. Anunțul a fost ieri de reprezentanții Băncii Central Europene.
Datele sunt prezentate în raportul de activitate al Ministerului Economiei pentru anul trecut. Volumul total al vânzărilor nete ale producției industrial fabricate în Zonele economice libere s-a majorat cu 4,2 la sută, iar volumul impozitelor și altor plăți achitate de către rezidenții ZEL au crescut cu 7,8 la sută.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *