Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În perioada 2017-2018 statutul de întreprinderi inovatoare îl au 605 entități, ceea ce reprezintă 18% din numărul total de întreprinderi incluse în cercetare, fiind în descreștere cu 10% comparativ cu anii 2015-2016, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, din numărul total al întreprinderilor indicate, 40% au realizat concomitent mai multe tipuri de inovări – de produse, procese, metode de organizare și marketing, 20% au realizat inovări de produse și/sau procese, iar 40% – inovări de metode de organizare și/sau marketing.
În anul 2020, bunurile sechestrate de către Serviciul Fiscal de Stat vor fi evaluate de către 14 persoane juridice. Autoritatea fiscală propune spre consultare proiectul ordinului cu privire la aprobarea listei persoanelor competente în evaluarea bunurilor sechestrate. Documentul a fost elaborat în scopul executării prevederilor art.203 alin. 2 din Codul fiscal, ce prevede că evaluarea bunurilor sechestrate pentru comercializarea acestora se efectuează de către persoane fizice sau juridice competente incluse în lista aprobată anual de SFS. Astfel, acest drept va fi oferit deținătorilor de licențe cu drept de efectuare a evaluării în anumite domenii.
Procesul de informare a contribuabililor este un obiectiv prioritar în activitatea Serviciului Fiscal de Stat. Din acest considerent, SFS desfășoară cu regularitate ateliere de lucru care sunt inițiate și se desfășoară conform graficelor aprobate și publicate trimestrial pe pagina web a SFS. Tematica seminarelor se stabilește în baza subiectelor prioritare pentru perioada respectivă (modificarea/completarea actelor legislative și normative, riscurile identificate la nivel central și la solicitările contribuabililor).
În primele zece luni ale anului 2019, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 15,7 mil. tone de mărfuri, cu 1,2% mai puțin comparativ cu perioada similară din anul 2018, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, în perioada de raportare doar întreprinderile de transport rutier au transportat 12,0 mil. tone de mărfuri, cu 1,8% mai mult decât în perioada similară din anul precedent. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul rutier revin întreprinderilor din municipiul Chişinău – 40,0%, regiunile de dezvoltare Centru – 30,6%, Nord – 21,2%, Sud – 5,3% și UTA Găgăuzia – 2,9%.
Alocarea ad-hoc de mijloace financiare fermierilor afectați nu este o soluție de lungă durată, deoarece aceasta nu motivează agricultorii să-și protejeze bunurile, iar în buget nu întotdeauna există surse financiare, care ar putea fi alocate de urgență. De aceea, anume asigurările în agricultură ar reprezenta un mecanism viabil de lungă durată care necesită sprijinul statului, prin acordarea subvențiilor la primele de asigurare. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a elaborat proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului de lege privind asigurarea subvenţionată în agricultură.
Ministerul Finanțelor a inclus în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 propunerea ce vizează stabilirea în calitate de subiect impozabil cu TVA în Republica Moldova a nerezidenților care desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în RM și prestează servicii prin intermediul rețelelor electronice persoanelor fizice rezidente sau livrează mărfuri cu utilizarea unei interfețe electronice ce facilitează vânzarea la distanță a mărfurilor. Conform proiectului, compania nerezidentă care prestează servicii electronice persoanelor fizice rezidente urmează să se înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat, cu achitarea și declararea trimestrială a TVA pe livrările de servicii în adresa persoanelor fizice rezidente. Procesul de solicitare a codului fiscal, de prezentare a informației privind TVA va putea fi efectuat la distanță, prin intermediul serviciului electronic E-commerce-VAT office plasat pe pagina oficială a SFS.
În primul semestru al anului curent s-au eliberat 1432 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale şi nerezidențiale, mai puține cu 8,2% comparativ cu aceiași perioadă din anul 2018, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, după mediul de rezidență, în ianuarie-iunie 2019, în mediul urban au fost eliberate 809 autorizații de construire sau cu 3,7% mai puțin față de aceeași perioadă a anului precedent, iar în mediul rural au fost eliberate 623 autorizații sau cu 13,5% mai puțin față de primul semestru din 2018.
Introducere Contractul este mecanismul juridic prin care bunurile circulă și serviciile sunt prestate în cadrul unei economii. Fiecare contract este o piesă mică dintr-un puzzle mare, o strategie de afaceri a întreprinderii. Pe lângă funcția strict juridică, de a fi o sursă de obligații, care pot fi constrânse, la nevoie, prin recurgerea la instanța de judecată sau la arbitraj, contractul este, din punct de vedere psihologic și economic, un plan de activitate. Întreprinderile au nevoie de certitudine că li se vor livra bunurile ori li se vor presta serviciile pe care le așteaptă, sau că ele vor fi plătite la timp pentru bunurile sau serviciile lor. Atunci când planifică, părțile contractante conștientizează riscurile și iau măsuri pentru a le diminua: fie se asigură că activitatea proprie este bine organizată pentru a asigura controlul calității; fie transferă riscul celeilalte părți contractante prin clauze contractuale; fie contractează o poliță de asigurare prin care o societate de asigurări preia riscul contra unei prime de asigurare.
Organizațiile de creditare nebancară (OCN) asigură circa 20% din totalul creditelor acordate consumatorilor, la momentul actual fiind înregistrate circa 600 mii de contracte de creditare nebancară valabile. Datele au fost prezentate în cadrul conferinței Finanțarea responsabilă – perspectiva sectorului de creditare nebancară, organizată de Camera de Comerț Americană din Moldova, Comisia Națională a Pieței Financiare din Moldova și Fondul European pentru Europa de Sud-Est. La eveniment au participat reprezentanți ai pieței financiare nebancare, autorităților publice, organizațiilor de dezvoltare și fondurilor de investiții, precum și experți internaționali.
În anul 2018 au fost date în exploatare 7301 locuințe — apartamente și case individuale de locuit, cu suprafața totală de 551,4 mii m², potrivit datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică. Comparativ cu anul 2017, numărul acestora este în scădere cu 21,3%. După mediul de rezidență, în anul 2018, în mediul urban au fost date în exploatare 6595 locuințe cu suprafața totală de 465,7 mii m². Comparativ cu anul 2017 acest indicator s-a diminuat cu 28,1%.
Conform art. 6 alin.(1) din Legea cu privire la arbitraj nr. 23 din 22.02.2008 (Legea nr. 23/2008), arbitrajul este o instituţie învestită cu funcţia de a soluţiona litigii care apar între persoane fizice și/sau juridice. Potrivit art. 1 alin.(2) din Legea nr. 23/2008, arbitrajul poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de drept civil, în sens larg dintre părţile cu capacitate deplină de exerciţiu, dacă litigiul a fost trimis, cu acordul părţilor, spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia litigiilor în materii în care legea nu permite soluţionarea lor pe calea arbitrajului.
Banca Națională a Moldovei a găzduit ședința anuală a Centrului de Excelență în Finanțe (Ljubljana, Slovenia), recunoscut în lume prin sprijinul pe care îl oferă pentru implementarea reformelor în domeniile finanțelor publice și financiar-bancar în Europa de Sud-Est prin activități de instruire. Evenimentul a reunit oficiali de rang înalt ai băncilor centrale și ministerelor de finanțe ai țărilor –membre: Albania, Bulgaria, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, România și Slovenia.
În scopul asigurării continuității măsurilor de conformare voluntară a contribuabililor și combaterea comerțului ilicit desfășurat în incinta piețelor autorizate din republică, în prima jumătate a anului 2019 au fost desfășurate acțiuni ample de monitorizare, identificare și conformare a comercianților care practică comerțul ilicit în piețe. În acest context, în luna aprilie au fost efectuate vizite fiscale la 244 de piețe, administratorilor piețelor fiindu-le înmânate scrisori de conformare privind asigurarea respectării legislației pe segmentul comerțului în piețe. Astfel, în mun. Chișinău au fost informați administratorii a 36 de piețe, în regiunea de Nord a țării – a 86 de piețe, în regiunea centru – a 87 de piețe și în zona de sud – a 35 de piețe.
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat, în acest week-end (25-26 mai curent), prima ediție a Spartachiadei interne. La competiții au participat cinci echipe din cadrul SFS: Direcțiile generale de deservire fiscală: Centru, Nord, Sud, Municipiul Chișinău, dar și echipa Aparatului Central. Echipele au concurat la probe de volei, fotbal, șah, dame, tenis de masă, ștafetă și tragerea otgonului, manifestând o pregătire fizică perfectă și spirit de echipă evidențiat. Învingătorii au fost premiați cu Diplome de mențiune și cupe speciale. NOTĂ: Scopul unor asemenea evenimente este menținerea angajaților în formă mentală și fizică, dar și consolidarea spiritului de echipă.
În ianuarie-iunie 2019 agențiile de turism şi turoperatorii Moldovei au acordat servicii turistice la 151,6 mii de turiști și excursioniști, cu 12,2% mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2018. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), majorarea numărului de turişti şi excursioniști a fost condiționată de creșterea numărului de participanți la turismul intern — cu 23,0% față de indicatorii din I semestru al anului 2018, la turismul emițător – cu 11,3% și turismul receptor — 1,1%.
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-martie 2019, cu transportul public, au fost transportați 25,3 mil. pasageri, cu 3,1% mai mult ca în perioada similară din anul 2018. Parcursul pasagerilor a constituit 1195,4 mil. pasageri-km, cu 4,4% mai mult comparativ cu ianuarie-martie 2018. În perioada cercetată, transportul rutier de pasageri a deținut cea mai mare pondere în total (97,3%), fiind urmat de transportul feroviar (1,5%) și transportul aerian (1,1%).
Volumul exporturilor moldovenești în prima jumătate a anului 2019 a crescut cu 3,5%, comparativ cu aceeași perioadă din 2018, depășind $1,36 mld. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), exportul de bunuri moldovenești în 6 luni 2019 a însumat aproximativ $950,6 mil. (69,8% din total), în creștere de 8,4% față de aceeași perioadă a anului precedent. În același timp, reexportul de bunuri în ianuarie-iunie 2019 s-a ridicat la aproximativ $410,7 mil. (30,2% din total), care este cu 6,2% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2018.
În anul 2017, volumul investiţiilor străine în Regiunea de Dezvoltare Nord a constituit 34,3 mil. lei, majorându-se de 2,5 ori comparativ cu anul 2016, care a atras investiţii în sumă de 13 mil. lei.
În primele patru luni ale anului curent, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 5,2 mil. tone de mărfuri,mai mult cu 17,7% decât în perioada similară din anul 2018. Parcursul mărfurilor a constituit 1 619,6 mil. tone/km, în creștere cu 17,9% față de perioada corespunzătoare din anul 2018, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Doar cu transportul rutier s-au transportat 3,6 mil. tone de mărfuri, cu 27,4% mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul precedent, iar cu mijloacele de transport feroviar – 1,6 mil. tone sau cu 0,4% mai mult faţă de aceeași perioadă din anul 2018.
Din Registrul de stat al persoanelor juridice urmează a fi radiate 53 de întreprinderi de stat inactive, conform unui proiect de hotărâre de Guvern aprobat în ședința Executivului din 29 mai curent. Astfel, din Registru vor fi excluse întreprinderi precum revista „Obiectiv AV” Î.S., firma de stat pentru comerț și intermediere „Moldova Combustibil”, ÎS„Stația de Sud pentru proiectări și prospecțiuni tehnice”, „Serviciul construcțiilor capitale ale beneficiarilor”, „Codreanca”, întreprinderea de transport auto de pe lângă Ministerul Apărării, Farmacia 455 „VIORICA” a Asociației „Moldovafarm”, cantina Ministerului Afacerilor Interne, Centrul de extensiune și agrotehservicii „Exagro” etc.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *