Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Carnetul TIR va putea fi utilizat la transportarea mărfurilor cu aplicarea unor proceduri simplificate de vămuire (statutul de destinatar agreat) în conformitate cu legislația în vigoare. Pentru realizarea acestei posibilități, beneficiarul procedurii simplificate de vămuire va fi obligat să informeze Serviciul Vamal, prin intermediul sistemului informațional al autorității, despre sosirea vehiculului pentru descărcarea mărfurilor; scoaterea sigiliilor vamale; încărcarea sau descărcarea mărfurilor. Noile reglementări sunt incluse în proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a Convenţiei vamale relativ la transportul internațional de mărfuri sub acoperirea carnetului TIR
Antreprenorii vor avea posibilitatea să-și desfășoare activitatea în mod mai eficient, iar interacțiunea cu statul va fi redusă constant. Acest fapt a fost anunțat astăzi, 1 august, în cadrul unui briefing de presă, organizat de Ministerul Finanțelor în
Codul vamal al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 95/2021 (în continuare – Cod) prevede că baza iniţială pentru valoarea în vamă a mărfurilor este valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, ajustat, dacă este cazul, atunci când acestea sunt vândute pentru export către teritoriul vamal
Serviciul Vamal recomandă agenților economici care dețin statutul de vămuire la domiciliu (PVD) să beneficieze de facilitățile oferite de noul Cod vamal, având în vedere că valabilitatea autorizațiilor PVD acordate până la sfârșitul anului 2023 va expira la 1 ianuarie 2025, conform art. 427 alin. (4) din Codul vamal.
Carnetul ATA este un document internaţional, în baza căruia mărfurile aflate în regim de admitere temporară circulă liber, fără plata unor taxe vamale de tranzit şi/sau de import temporar. ATA este acronimul cuvintelor din limbile franceză şi engleză Admission Temporaire/Temporary Admission
În contextul sărbătorilor pascale, numeroase persoane aleg să revină acasă sau să călătorească peste hotare. Indiferent de destinație, Serviciul Vamal ne reamintește cât de important este să fie respectate regulile privind traversarea frontierei cu bunuri și mărfuri, pentru a asigura un flux rapid și sigur în posturile vamale.
Autorizaţiile pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor se vor acorda cu condiţia ca respectivele spaţii să nu fie utilizate în scopul vânzării cu amănuntul, cu excepţia cazului în care mărfurile sunt vândute cu amănuntul în oricare dintre următoarele situaţii: cu scutirea de la plata drepturilor de import a călătorilor
Serviciul Vamal propune pentru consultări publice proiectul formularului Chitanței de percepere a drepturilor de import sau de export. Formularul Chitanței de percepere a drepturilor de import sau de export este eliberat pentru mărfurile care sunt supuse drepturilor de import sau de export,
Conform Acordului privind determinarea valorii în vamă (în continuare – Acord), valoarea tranzacţiei reprezintă preţul plătit sau de plătit pentru marfa importată. În cazul software-ului importat pe disc, bunurile importate constau din: i - conţinutul software (datele sau instrucţiunile înregistrate) şi ii - discul sau alt suport
Astăzi, 6 aprilie 2021, Serviciul Vamal a lansat modulul e-Borderoul de transport, elaborat cu suportul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova. Dacă până la momentul actual borderoul de transport era o procedură manuală efectuată exclusiv pe suport de hârtie, fiind necesar timp îndelungat pentru completarea documentelor (în medie 15-20 min/act), odată cu lansarea modulului este obținută evidența automatizată și monitorizarea centralizată a documentelor vamale și a mărfurilor. Totodată, modulul va fi încorporat în sistemul Asycuda World și va oferi posibilitatea comunicării electronice între postul vamal de plecare și cel de destinație, va reduce interacțiunea umană, precum și va permite crearea unui sistem stabil de evidență și trasabilitate pentru supravegherea vamală a mărfurilor și evidența documentelor de închidere în format electronic.
Importul temporar de mărfuri este una dintre cele mai comune proceduri în practica comerțului exterior fără aplicarea căruia ar fi imposibil de imaginat dezvoltarea legăturilor culturale și științifice între țări: organizarea târgurilor sau expozițiilor comerciale, evenimentelor sportive, efectuarea testelor, încercărilor, echipamentelor profesionale etc.
Serviciul Vamal (SV) propune crearea cadrului juridic național care va asigura aplicabilitatea suportului pe hârtie a Carnetului TIR și a procedurilor electronice aferente și a sistemului internațional e-TIR, până la momentul în care procedura e-TIR va deveni omniprezentă. Autoritatea vamală a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a Convenţiei vamale relativ la transportul internațional de mărfuri sub acoperirea Carnetului TIR (Convenţia TIR), care urmează a fi analizat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător.
Dialogul dintre mediul de business și autorități este esențial pentru o dezvoltare economică a unei societăți. Indiferent de platformele pe care poate avea loc acest dialog, interacțiunea trebuie să fie una constantă. Deja de cinci ani, în fiecare toamnă
Verificarea termenului aflării pe teritoriul Republicii Moldova a mijlocului de transport declarat prin acțiune se realizează prin intermediului Portalului Serviciului Vamal, categoria Rapoarte ”Ghișeu unic”, raport statistic – ”Termen de ședere (180)” și raport statistic – ”Informații despre traversarea frontierei Republicii Moldova”.
În Monitorul Oficial din 15 august curent a fost publicată Legea nr.214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală 2025). În continuare oferim o sinteză a modificărilor respective.
În cazul constatării unei tentative de introducere sau scoatere ilicită pe/de pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor și altor valori, funcționarul vamal care nemijlocit a efectuat controlul și a constatat contravenția va asigura ridicarea mărfurilor, administrarea probatoriului necesar și transmiterea materialului contravențional și a bunurilor
În Parlament în calitate de inițiativă legislativă este înregistrat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală 2025), elaborat urmare a adresărilor Ministerului Finanțelor, în vederea eficientizării proceselor de administrare fiscală și
Licența pentru activitatea de broker vamal se eliberează dacă persoana îndeplinește cumulativ condițiile stabilite în art. 12, alin. (5) din Codul vamal, printre care condiția de nu fi comis încălcări sistematice ale legislației vamale și/sau fiscale care aduc prejudiciu bugetului de stat. Prin proiectul de lege de modificare a Codului
Cele mai recente noutăți ale politicilor fiscale și vamale au fost discutate în cadrul TAXCON 24 - cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova, organizată de Camera de Comerț Americană din Moldova.
Serviciul Vamal informează despre mecanismul de acordare a preferințelor tarifare la importul mărfurilor în cadrul contingentelor tarifare. Astfel, limitele cantitative și valorice care pot fi importate în regim preferențial cu reducerea sau exonerarea de taxe vamale (măsuri tarifare preferențiale) sunt stabilite în conformitate cu prevederile art. 53 din Codul
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *