Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acordul), pe de altă parte, semnat în septembrie 2014 la Vilnius, Lituania, un interes sporit îl prezintă atât prevederile acestuia, cât şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislația şi procedurile autohtone.
La 30 aprilie 2020 a intrat în vigoare Regulamentul privind subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare în contextul situației epidemiologice (COVID-19) (Regulament). Documentul a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 58 din 29 aprilie 2020 și stabilește modul de acordare a subvenției în mărimea sumei achitate a impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii și a primelor de asigurări obligatorii de asistență medicală în formă de contribuție procentuală datorate de angajator și angajat (în continuare – impozitul pe venit și alte plăți obligatorii) aferent indemnizației/ salariului achitate angajaților aflați în șomaj tehnic instituit în condițiile art.80 din Codul muncii (CM) și/sau staționare (conform art.801 din CM) drept urmare a situației epidemiologice.
Proiectul legii care prevede că angajatorii sunt în drept să acorde salariaților o alocație individuală de hrană, sub forma tichetelor de masă, achitând operatorului valoarea nominală a acestora de 45 lei pentru o zi lucrătoare, a fost votat de parlament în prima lectură.
Susținerea sectorului micului business constituie una din prioritățile Ministerului Economiei, parte a programului de guvernare. Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) alcătuiesc cca 98 la sută din numărul total de întreprinderi din țară. IMM-urile contribuie la crearea locurilor de muncă, deschiderea de noi afaceri, soluționarea problemelor sociale ale comunității și în final la creșterea economică a țării. Numărul IMM-urilor în anul 2016 a constituit 51,6 mii întreprinderii, în creștere cu o mie de întreprinderi (sau cu 2 %) față de anul 2015.
Contabilitatea nu are hotare. Fiind una din cele mai importante activități ce asigură buna funcționare a unei societăți la general, contabilitatea este ca un cerc în care se rotesc zi de zi cifre de afaceri, planuri de activitate, active, fluxuri de informații și operații, sinteze și o mulțime de alte lucruri importante, fără de care nu poate exista o economie. Profesia este una dintre cele mai responsabile, complexe și dificile, dar ei, contabilii, demonstrează că pot face față tuturor provocărilor.
Poziția economică și geografică favorabilă a Republicii Moldova urmează a fi valorificată pe deplin prin facilitarea comerțului cu țările din regiune, dar și cu cele situate la mii de kilometri, a constatat în discursul susținut în limba română Excelenţa Sa Jemes D. Pettit, ambasadorul SUA în țara noastră, la evenimentul de prezentare a studiului de evaluare a coridoarelor comerciale ale RM, care a fost realizat în cadrul Programului pentru Reforme Structurale în Moldova, fiind finanțat de USAID și desfășurat la 18 iulie curent la Chișunău.
Banca Națională a Moldovei (BNM) se află în discuții avansate cu Kroll pentru publicarea unei sinteze din cel de-al doilea raport al companiei. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candu.
Odată cu declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020, Comisia pentru Situații Excepționale a RM (în continuare – Comisia) este în drept să emită dispoziții prin care se stabilește un regim special de lucru pentru toate entitățile. Dispozițiile Comisiei sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul RM.
Starea de urgență instituită în Moldova a impus multe întreprinderi să-și sisteze activitatea, iar angajații care nu pot să activeze la distanță sau cu un program redus, respectând regimul declarant de autorități, stau acasă. În continuare vom analiza care este diferența dintre șomajul tehnic și staționarea întreprinderii și cum se reflectă acestea asupra modului de remunerare a angajaților.
Prim-ministrul Republicii Moldova,Ion Chicu, a prezentat pe pagina sa de Facebook setul de măsuri de protecție ale persoanelor fizice și juridice în condițiile stării de urgență declarate în țară. Acțiunile au fost agreate cu autoritățile abilitate și vin să diminueze efectele negative asupra situației economice. În continuare oferim postarea prim-ministrului. Stimați prieteni, anunțasem anterior, că după prima serie de acțiuni întreprinse de Guvern, BNM și CNPF, pentru a susține cetățenii și businessul în această perioada dificilă, vom veni și cu alte măsuri necesare.
În urma solicitării Băncii Naționale a Moldovei, instituțiile mass-media și site-urile de știri din Republica Moldova au obținut posibilitatea să adreseze întrebări guvernatorului BNM, Octavian Armașu. Acest interviul este unul cumulativ, fiind realizat în baza întrebărilor adresate. — Ați venit de scurt timp în funcția de guvernator al Băncii Naționale. Cum vedeți sistemul bancar din noul fotoliu? Ce garanții puteți oferi că nu vom mai avea parte de surpriza unei fraude bancare?
Funcția de bază a contabilității autorităților/instituțiilor bugetare este funcția de informare. Informațiile din rapoartele financiare alimentează sistemul decizional al managementului administrației publice centrale și locale, precum și alți utilizatori (guvernul Republicii Moldova și altor state, creditorii, investitorii, donatorii, finanțatorii, mass-media, populația etc.) cu informații despre executarea bugetelor, starea decontărilor și resursele patrimoniale ale statului.
Prim-ministrul Pavel Filip a susținut astăzi o conferință de presă cu prilejul împlinirii, la 20 ianuarie curent, a doi ani de la învestirea în funcție. Premierul a făcut o sinteză a reușitelor din această perioadă și a punctat direcțiile în care mai sunt necesare eforturi.
În ediția nr. 5(60) este publicat un interviu realizat cu Directorul interimar al Serviciului Fiscal de Stat, Ludmila Botnari. - La 1 iulie Serviciul Fiscal de Stat a marcat 30 de ani de activitate. Pe parcursul acestei perioade, autoritatea fiscală națională a trecut prin mai multe reforme structurale.În opinia Dumneavoastră, ce a stat la baza creării unei structuri eficiente ce reușește să promoveze o administrare fiscală echilibrată?
Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, au avut astăzi o întrevedere comună cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, și peste 20 de ambasadori europeni acreditați în țara noastră.
Clasificarea băuturilor în scopuri vamale se efectuează potrivit prevederilor Nomenclaturii combinate a mărfurilor RM (NCMRM), aprobată prin Legea nr. 172 din 25.07.2014 (MO, 2014, Nr.231-237/529), prin aplicarea Regulilor generale de interpretare, expres prevăzute în Anexă parte integrată a NCMRM, precum și prin studierea detaliată a Notelor legale de secțiune și capitol. Totodată, pentru clasificarea categoriei date de mărfuri este necesară studierea compoziției, modului de producere în vederea identificării și aprecierii corecte a codului tarifar.
Vreau să ştiu ce trebuie să se schimbe pentru ca business-ul să poată obține venituri în mod legal, să nu caute portiţe pentru a supraviețui, să nu ne minţim unii pe alţii. Vreau o relaţie sinceră. Vă promit respectul Guvernului faţă de oamenii de afaceri care activează în mod onest, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova Maia Sandu în cadrul întrunirii care a avut loc vineri, 28 iunie, cu reprezentanții Asociației Businessului European (EBA) și ai Camerei de Comerț Americană (AmCham). Părțile au pus în discuție îngrijorările investitorilor și entităților autohtone ce țin de dezvoltarea afacerilor, dar și măsurile ce urmează a fi implementate pentru siguranța acestora.
Învierea Domnului este sărbătoarea renaşterii, speranţei şi bucuriei. An de an, aşteptăm cu toţii această sfântă sărbătoare pentru a ne reconfirma că Dragostea, Credinţa şi Bunătatea sunt supreme pe pământ. Emoțiile trăite în Ziua Învierii sunt deosebite și incomparabile cu cele din alte sărbători, pentru că farmecul sărbătorii, mireasma florilor, clopotele Învierii, ouăle încondeiate și cozonacul fac această zi una mirifică.
Astăzi, 30 august 2019, în Monitorul Oficial al RM Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr.115 din 22 august 2019 Cu privire la modificarea unor ordine ale autorității. Modificările sunt operate în Ordinul nr.149 din 5 septembrie 2018 privind aprobarea formularului-tip Nota de informare privind salariul şi alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plăți (Forma IALS18) și Ordinul nr.69 din 20 aprilie 2017 privind aprobarea formularului-tip Darea de seamă privind activitatea desfășurată de nerezidenți în Republica Moldova și veniturile obținute de către aceștia (Forma NER-17) și a Modului de completare a acesteia. Noile prevederi vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020.
A mai expirat o săptămână din luna aprilie, ceea ce ne apropie tot mai mult de termenul-limită de depunere a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele fizice ce nu practică activitatea de întreprinzător. Pe parcursul ultimelor 7 zile Publicația Periodică ”Monitorul Fiscal FISC.md” a oferit cititorilor săi 14 răspunsuri la întrebările care pot apărea în procesul de perfectare a declarației respective, cu exemple concrete și pe înțelesul tuturor. Cele mai solicitate au fost aspectele privind determinarea creșterii de capital de către persoanele fizice cetățeni, fiind solicitat de către 1406 persoane la momentul scrierii sintezei, donația prin prisma impozitului pe venit, impozitarea veniturilor obținute în baza unui contract de prestări servicii etc.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *