Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Republica Moldova va reveni pe o creştere economică de 3,5 la sută în anul 2015, odată cu intrarea în vigoare a acordurilor de liber schimb și restabilirea cererii pe piața internă, prognozează Fondul Monetar Internaţional (FMI). Inflația se va menține în limitele țintei Băncii Naționale a Moldovei, se mai arată în raportul privind monitorizarea post-program, aprobat la 17 decembrie de către Consiliul de Directori Executivi al FMI, informează Moldpres.
Biroul Naţional de Statistică va colecta şi analiza datele statistice energetice în baza unui nou sistem informaţional, elaborat în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Un proiect de lege, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, a fost discutat într-o ședință cu reprezentanții asociațiilor producătorilor de carne și lactate din Moldova. Acesta definește principiile, cerințele și responsabilitățile, care reglementează informațiile referitoare la produsele alimentare, în special etichetarea produselor alimentare.
Autorităţile examinează posibilitatea instituirii unui consiliu fiscal în Republica Moldova, care ar urma să reprezinte o instituţie publică independentă, cu capacităţi analitice, care va elabora şi va prezenta publicului rapoarte în probleme fiscale.
În scopul instituirii unui cadru unitar al relaţiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri şi cetăţeni, bazat pe încrederea şi susţinerea reciprocă, DAF Buiucani a IFS pe mun. Chişinău, pe 14-18 decembrie curent, a desfăşurat un şir de activităţi orientate spre promovarea eficientă a conformării fiscale benevole a contribuabililor.
Ministerul Sănătăţii monitorizează atent datoriile spitalelor, pentru a nu admite majorarea lor. În ultima lună, acestea s-au redus cu peste 80 de milioane de lei, de la 511 milioane de lei. Cea mai mare parte din această sumă a fost admisă de către 12 spitale republicane.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, a avut ieri o întrevedere cu reprezentanţii Secretariatului Comunităţii Energetice, aflaţi într-o misiune de monitorizare a progreselor ţării noastre privind realizarea angajamentelor în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice (TCE), la care Republica Moldova este Parte Contractantă din anul 2010, relatează MOLDPRES.
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a publicat astăzi pe pagina sa web oficială www.anrceti.md informațiile despre valorile parametrilor de calitate a serviciilor publice de comunicaţii electronice măsurate de 153 de furnizori în trimestrul IV al anului 2015 și Raportul ANRCETI privind rezultatele monitorizării parametrilor respectivi.
Aceasta se va întâmpla în cazul în care Republica Moldova nu va reuși să își păstreze poziția de membru al sistemului internațional Carte Verde. o prognoză în acest sens a fost făcută de către reprezentanții Comisiei Naționale a Pieței Financiare din Republica Moldova.
Guvernul în exercițiu,printr-o decizie a sa, a creat Centrul Național al Cinematografiei, prevăzut de Legea Cinematografiei.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în scopul executării pct. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 474 din 28 aprilie 1998 «Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar», care recomandă Inspectoratului Fiscal Principal de Stat să monitorizeze şi să supravegheze implementarea diverselor tehnologii de transport date în domeniul decontărilor băneşti în numerar, la 22 decembrie 2015 a organizat o ședință de lucru cu participarea furnizorilor de mașini de casă și control din Republica Moldova la subiectul dezvoltării tehnologiilor de transport date în domeniul decontărilor băneşti în numerar.
Documentul reglementează modul de aplicare pe teritoriul Moldovei a sancţiunilor adoptate prin rezoluţiile Consiliului de securitate al ONU, dar şi a deciziilor Uniunii Europene, alte organizaţii internaţionale sau ţări, dar şi modul de adoptare şi aplicare a sancţiunilor impuse la iniţiativa Moldovei.
IFS Criuleni comunică că, drept rezultat al monitorizării genurilor principale de activitate a economiei naționale, la 10 contribuabili au fost identificate, calculate, evaluate și descrise riscurile din ramurile monitorizate, inclusiv din domeniile industriei prelucrătoare, construcției, comerțului, transportului și comunicațiilor, prestarea serviciilor.
Ritmul anual al inflației își continuă dinamica descendentă pentru a treia lună consecutiv, pe parcursul acestui an, potrivit datelor Băncii Naționale. În luna martie 2016, ritmul creșterii prețurilor de consum (IPC) pentru ultimele 12 luni a constituit 9.4 la sută, fiind cu 0.9 puncte procentuale inferior celui din luna precedentă.
Moldova a avansat opt poziții în raportul mondial privind evoluția societății informaționale şi se plasează pe locul 66 din 167 state incluse în clasament, informează Moldpres.
Pacific Investment Management şi alţi investitori au acţionat în instanţă banca americană Citigroup pentru eşecul acesteia în a monitoriza corect titluri financiare toxice bazate pe credite ipotecare în valoare de peste 13,8 miliarde de dolari, eşec care a generat pierderi de 2,3 miliarde de dolari, relatează Reuters.
Prim-ministrul Iurie Leancă a avut o întrevedere cu reprezentanţii misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Max Alier. Părţile au făcut un schimb de opinii privind evoluţia situaţiei economice a Republicii Moldova, inclusiv în contextul celor mai recente provocări, precum şi al măsurilor ce urmează să fie întreprinse pentru depăşirea acestora, informează NOI.md. Misiunea FMI se află în Republica Moldova pentru efectuarea analizei de monitorizare post-program în contextul consultărilor periodice, conform Statutului FMI.
Inspectoratul Fiscal de Stat Sângerei a efectuat, în perioada 14.12.2015 – 20.12.2015, cinci controale fiscale prin metoda de contrapunere, un control fiscal faptic și 19 controale fiscale tematice.
Aplicația e-Traffic care permite utilizatorilor recepționarea notificărilor despre încălcările surprinse de camerele de supraveghere este disponibilă de astăzi și pe iOS.
La evaluarea performanțelor pentru 2015, Ministerul Finanțelor a apreciat cu ”foarte bine” activitatea Serviciului Fiscal de Stat, urmarea a exercitării, de către Fisc, a controlului asupra respectării legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor obligațiilor fiscale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *