Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În perioada 29-30 septembrie 2015, IFS pe mun. Chişinău a desfășurat acţiuni orientate spre combaterea comerţului stradal ilicit, ce se exprimă prin desfăşurarea activităţilor fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la un alt organ abilitat prin Lege.
Comentariul economic al Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES. Cotaţia petrolului Brent a coborît la 85,04 dolari SUA pe baril la Bursa de la Londra, cea mai redusă valoare din ultimii patru ani, ca urmare a ofertei abundente, încetinirii ritmului de creştere a cererii şi a aprecierii dolarului american.
Prim-ministrul Valeriu Streleţ a apreciat decizia guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguţanu, de a demisiona drept una destul de responsabilă, o decizie pe care am putea s-o calificăm chiar curajoasă. Prin această decizie îşi asumă responsabilitatea pentru situaţia din sectorul bancar, care vizează nu doar aceste trei bănci care au fost fraudate şi sînt în proces de lichidare, dar şi din întregul sistem bancar, a spus premierul în cadrul unui briefing, informează Moldpres.
Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”oferă granturi pentru afaceri tinerilor care locuiesc în Zona de Securitate. Vor fi selectate 75 de persoane care vor beneficia de instruiri intensive în domeniul elaborării planurilor de afaceri, transmite Ipn.
Băncile comerciale din Republica Moldova vor examina posibilitatea de a reduce ratele la credite pentru producătorii de vin, fructe și conserve, dar și posibilitatea de a restructura datoriile acestora și anularea amenzilor pentru neachitarea la timp. O declarație în acest sens a fost făcută de conducătorii unor bănci după întrevederea de ieri cu premierul Iurie Leancă, în cadrul căreia s-a discutat despre ajutorul pe care băncile ar putea să-l acorde producătorilor agricoli după ce Rusia a interzis importul de fructe și conserve din fructe și legume din Moldova, relatează NOI.md.
Preocuparea de bază a Institutului Muncii, acum, la debutul anului de studii, este de a informa cât mai mulţi lucrători şi angajatori asupra profitabilităţii investiţiilor în educaţie şi de a oferi o gamă largă de oportunităţi de învăţare pentru persoane şi organizaţii.
Grecia va elimina la 1 octombrie cota redusă de TVA pentru şase insule, în conformitate cu acordul convenit cu creditorii internaţionali, a anunţat Ministerul elen de Finanţe, transmite Reuters. Premierul Alexis Tsipras, reales în alegerile de pe 20 septembrie, s-a angajat să simplifice sistemul TVA în cadrul celui de-al treilea program de susţinere financiară convenit cu creditorii, în valoare de 86 de miliarde de euro.
Programul COSME este programul UE pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) care se derulează în perioada 2014–2020 și care dispune de un buget planificat în valoare de 2,3 miliarde EUR, cu un efect de pârghie capabil să ofere fonduri de până la 25 de miliarde EUR.
La data de 8 octombrie 2015, în cadrul postului vamal Comrat, Serviciul Vamal al Republicii Moldova în parteneriat cu Programul USAID BRITE a organizat pentru importatorii, exportatorii, transportatorii şi brokerii vamali o Conferință informaţională sub genericul “Simplificarea procedurilor vamale şi conformarea cu standardele Uniunii Europene”.
Mesajul de felicitare al viceprim-ministrului, ministrului Economiei, Stephane Bride, cu prilejul Zilei Economistului
Proiectul privind extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni până la Chişinău va fi realizat după ce vor fi finalizate toate documentele tehnice şi după ce vor fi identificate resurse financiare. Ministrul Economiei, Stephane Bride, a declarat, în cadrul unui interviu pentru ziare.com, că în cadrul proiectului privind aducerea gazului românesc în Republica Moldova mai au loc unele lucrări de infrastructură.
Pe 15 octombrie 2015, Echipa Economică Germană, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și a Familiei și Camera Americană de Comerț din Moldova au lansat consultări publice în vederea reformei de modernizare a sistemului de evidență a activității de muncă, cu participarea instituțiilor guvernamentale, sindicatelor și patronatelor, precum și a mediului de afaceri din țară.
Reforma structurală a IFS pe mun. Chișinău are obiectivul de a eficientiza activitatea instituției și, în același timp, nu implică reducerea locurilor de muncă, dimpotrivă, vor fi angajate persoane pe locurile vacante, toți angajații actuali regăsindu-se în viitoarea componență a Fiscului municipal, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul unei ședințe de lucru cu participarea angajaților IFS pe mun. Chișinău.
Собираетесь ли вы открыть небольшой магазин или запустить первый стартап – для начала придется разобраться с юридическими вопросами. Allmoldova собрала для вас инструкцию, как сейчас зарегистрировать предприятие в Молдове, а молодые бизнесмены поделились опытом общения с государственными институциями.
Ministerul Economiei informează că începînd cu data de 1 septembrie 2015 a intrat în vigoare pentru Republica Moldova Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (PEM), adoptată la Bruxelles la 9 decembrie 2009.
Mai mult de 300 de tineri din raioanele din zona de securitate au transmis cereri pentru a se înscrie în concursul pentru un grant de 10 sau 15 mii de dolari din partea PNUD. Partenerul de implementare a proiectului este Business Consulting Institute, care a selectat 75 de idei de afaceri propuse din cele 300 de dosare depuse, iar ulterior vor fi selectate 15 idei de afaceri care vor beneficia de grant.
Comisia interguvernamentală moldo-bulgară pentru cooperare economică se va reuni la Chișinău în perioada 10-11 septembrie curent. Delegația moldovenească va fi condusă de viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, iar cea bulgară de omologul său, Daniela Vezieva.
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Ambasada Republicii Bulgaria la Chișinău au semnat pe 25 septembrie 2015 un proiect nou de dezvoltare care vizează îmbunătățirea condițiilor de trai, inclusiv a infrastructurii sociale, în raionul Taraclia, Republica Moldova.
Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii băncilor comerciale din Republica Moldova, la care au participat şi miniştrii Economiei, Finanţelor, Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum şi conducerea Băncii Naţionale a Moldovei şi a Asociaţiei Băncilor din Moldova.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *