Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Am efectuat plata suplimentară în Fondul de susținere a populației conform HG nr. 1083 din 26.10.2000. Aceste cheltuieli sunt deductibile în scopuri fiscale?
Legislația penală incriminează faptele ce conduc la diminuarea adevărului și, în consecință, aduc atingeri intereselor statului sau unor persoane fizice/juridice. Infracțiunile de fals reprezintă faptele săvârșite cu vinovăție și care aduc atingeri încrederii publice acordate anumitor probe, cărora, din punct de vedere juridic, li se atribuie sarcina de a prezenta adevărul în fața organelor de resort. Dintre infracțiunile de fals prevăzute de Codul penal al RM (CP) remarcăm următoarele:
Începînd cu 1 ianuarie 2019, cheltuielile legate de achitarea ajutorului material anual şi a compensaţiilor parţiale a cheltuielilor prin intermediul prestatorului de servicii de plată, vor fi acoperite din bugetul de stat. Actualmente, potrivit Legii Fondului de susţinere a populaţiei, finanţarea programelor cu destinaţie specială în domeniul asistenţei sociale şi serviciilor sociale incluse în pachetul minim de servicii sociale, se realizează din contul transferurilor lunare efectuate de către persoanele juridice care prestează servicii de telefonie mobilă, în mărime de 2,5 % din venitul obţinut din vânzările aferente acestor servicii şi transferurile obţinute din plata suplimentară obligatorie în cuantum de 50 de lei de la perfectarea şi eliberarea certificatului de înmatriculare al automobilului.
Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare (CNAA) nu a implementat un sistem de management financiar și control funcțional, ceea ce a generat deficiențe în gestiunea proceselor operaționale, menționează Curtea de Conturi în Raportul auditului situațiilor financiare ale CNAA încheiate la 31 decembrie 2017. Hotărârea privind raportul auditului este publicată în Monitorul Oficial din 3 august curent. Neasigurarea unui sistem de financiar și control functional a afectat veridicitatea și credibilitatea informațiilor prezentate în rapoartele financiare privind exercițiul bugetar 2017.
La momentul actual, un interes deosebit pentru contabili prezintă modificările Standardelor Naționale de Contabilitate, care vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020. În acest sens, prezentăm explicații detaliate cu referință la modificările efectuate pentru fiecare standard, care pot fi utile contabililor în funcție de particularitățile activității entității. Comunicăm că, din SNC ”Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori și evenimente ulterioare” au fost excluse prevederi preluate din Legea contabilității nr. 113/2007 pentru a evita dublarea prevederilor identice.
Banca Națională a Moldovei va putea acorda Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar asistență de lichiditate în situații de urgență, în condițiile art. 16 alin.1), 2) și 4) din Legea privind garantarea depozitelor în sistemul bancar1. După cum a menționat ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în ședința Guvernului din 18 iulie, în cadrul căreia a fost aprobat avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative, este vorba despre aducerea în concordanță a legislației cu prevederile Legii cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară, pentru ca BNM să poată acorda asistența necesară băncilor solvente, aceasta fiind și o condiționalitate a Fondului Monetar Internațional pentru reluarea programului de finanțare și debursarea asistenței.
Contractul colectiv de muncă (CCM) între angajator și salariaţi conține norme ale dreptului muncii, care reglementează raporturile de muncă și alte raporturi legate nemijlocit de acestea în unitate. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la perfectarea CCM la nivel de unitate. În el pot fi prevăzute, în funcţie de situaţia economico-financiară a angajatorului, înlesniri şi avantaje pentru salariaţi, precum și condiţii de muncă mai favorabile în raport cu cele prevăzute de legislaţia naţională și de convenţiile colective (CC).
Guvernul nu a susținut inițiativa legislativă propusă de un grup de deputați, ce vine cu proiectul modificărilor în domeniul salarizării angajaților unor autorități publice, bugetul cărora este aprobat de Parlament, Guvern sau este autonom. Hotărârea privind aprobarea avizului la proiectul dat a fost publicată în Monitorul Oficial din 27 aprilie curent. Deputații notează că, deși Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar stabilește modul, condițiile de salarizare și mărimile salariilor
În ședința Guvernului din 22 decembrie 2020 a fost aprobată Hotărârea Guvernului cu privire la modificarea Regulamentului privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.704/2019. Modificările intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și se aplică începând cu perioada fiscală a anului 2020.
Procesul formării veniturilor în cadrul Fondului republican și fondurilor locale de susținere a populației a fost afectat de inconsecvența cadrului legal-normativ, a stabilit Curtea de Conturi în cadrul auditului performanței fondurilor menționate. Hotărârea Curții a fost publicată în Monitorul Oficial din 16 februarie 2018. Astfel, începând cu anul 2016, funcțiile de administrare a veniturilor au fost dispersate,
În curând va ieși de sub tipar noul număr al Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.md”, în care veți găsi, ca de obiecei, materiale actuale și utile pentru activitatea DVS. În primul rând, vă punem la dispoziție un articol ce conține mai multe detalii despre particularitățile trecerii de la metoda calculării amortizării mijloacelor fixe pe categorii de proprietate la metoda liniară. Materialul este elaborat de Galina Șpac la solicitarea cititorilor noștri și este publicat în rubrica Practica fiscală.
La 11 noiembrie curent, în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă erau incluse 12468 locuri de muncă vacante, în ușoară descreștere față de numărul înregistrat în luna octombrie (12787). Cele mai multe locuri libere sunt în Chișinău – 5110 și în Bălți – 2002, iar cele mai puține în Fălești – 27. În UTAG agenții economici declară vacante 196 locuri de muncă. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2209 locuri de muncă, constituind circa 18% din numărul total de locuri vacante.
Începem în forță un an nou plin de evenimente, schimbări în diferite domenii și provocări. După ce am oferit contribuabililor în primele zile ale lunii ianuarie ediția actualizată a Codului fiscal, în februarie venim cu primul număr din anul 2020 al revistei „monitorul fiscal FISC.md”, care deja de 9 ani este alături de contribuabili pentru a-i ghida în implementarea corectă a legislației fiscale. Astfel, în articolul elaborat de către secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, șeful adjunct al Direcției politici fiscale și vamale, Corina Alexa, și consultantul principal din aceeași direcție, Inga Catană, sunt descrise detaliat principalele aspecte ale politicii fiscale și vamale pentru anul 2020. Textul este publicat în rubrica Practica fiscală.
Pentru a eficientiza utilizarea serviciilor contabile, dar și pentru a revizui situația actuală pe piața serviciilor de ținere și organizare a contabilității, Ministerul Finanţelor a organizat o masă rotundă dedicată externalizării serviciilor contabile. La eveniment au participat reprezentanții asociațiilor profesionale, micului business şi instituţiilor publice: Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Republica Moldova (ACAP), Asociația Investitorilor Străini (FIA), Confederația Națională a Patronatului, reprezentanți ai entităților ce prestează servicii contabile, și Serviciului Fiscal de Stat.
Care este regimul de impozitare a venitului obţinut din pariuri sportive ca o formă a jocurilor de noroc în anul 2020? Din start menționăm că, modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc este reglementat prin Legea nr.291 cu privire la organizarea şi desfăşurarea jocurilor de noroc1.
În MO al RM din 7 februarie 2020 a fost publicată Instrucţiunea privind notificarea angajamentelor externe (Instrucțiune) aprobată prin Hotărârea Băncii Naționale a Moldovei (BNM) nr.12 din 24 ianuarie 2020. Documentul reglementează obligaţiile rezidenţilor care efectuează operaţiuni aferente angajamentelor externe supuse notificării, condiţiile şi modul de notificare, inclusiv în formă electronică, la BNM, cerințele faţă de notificaţie, lista documentelor care se anexează la acestea, precum și modul de raportare.
În momentul de faţă, în țară avem 12448 locuri de muncă vacante, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în ușoară descreștere comparativ cu începutul lunii curente, când erau 12787 locuri. Cele mai multe funcții libere sunt înregistrate în Chișinău – 4990 și în Bălți – 2037, iar cele mai puține sunt declarate la Fălești – 33. Potrivit datelor ANOFM, pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2036 locuri de muncă vacante, constituind circa 16% din numărul total.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare publică proiectul Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea Serviciului social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate. Documentul a fost elaborat în contextul prevenirii excluziunii sociale, dar și susținerii familiilor și persoanelor defavorizate pentru depășirea situațiilor de dificultate cu care acestea se confruntă.
Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” continuă publicarea pe ultimele pagini a informației de cultură generală, de data aceasta vă propunem curiozități fiscale, pagini din istorie despre evoluția finanțelor publice, precum și un rebus fiscal. ȘTIAȚI CĂ… • se spune că autoritatea fiscală i-a cerut lui Dmitri Mendeleev să rotunjească tăria la votcă de la 38 la 40 grade pentru a simplifica calculul impozitului pe alcool? Savantul însuși considera că valoarea optimă este 38 grade. • cuvântul „boicot” are implicații fiscale? Odată, un irlandez pe nume Boicot a refuzat să achite impozitul funciar. Atunci Liga pecuniară le-a ordonat locuitorilor din acea zonă să uite de existența acestuia. Astfel, lui nu i se mai livra corespondența, lucrătorii şi menajerele l-au părăsit, iar vecinii au încetat să comunice cu el.
Prin prisma Legii nr.171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative, începând cu 1 ianuarie 2020, în Codul fiscal (în continuare - CF) a fost implementat principiul taxării inverse a TVA, ceea ce presupune de fapt inversarea răspunderii privind obligația TVA la livrarea proprietății întreprinderilor declarate în proces de insolvabilitate, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității nr.149/2012.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *