Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În contextul punerii în aplicare a prevederilor Codului civil (CC) modernizat, venim cu unele precizări ce țin de condițiile de depozitare și păstrare a bunurilor încredințate de clienți unor agenți economici Noțiuni generale
În conformitate cu prevederile stipulate în art. 23 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 (Legea nr. 287/2017) toate entitățile mijlocii, entitățile mari și entitățile de interes public întocmesc și prezintă anual, împreună cu situațiile financiare, raportul conducerii, care conține o prezentare fidelă a poziției entității, a dezvoltării și a performanței activităților acesteia și o analiză corelată cu dimensiunea și complexitatea activităților desfășurate.
Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat, ai Agenției Fiscale Suedeze, ai Agenției de executare silită din Suedia, precum și ai Ambasadei Suediei în Republica Moldova s-au întrunit în prima ședință în cadrul Proiectului II de cooperare. Reuniunea a avut drept scop prezentarea progresului înregistrat în cadrul Proiectului, inclusiv a perspectivelor de dezvoltare pe cele trei componente: managementul resurselor umane, schimbul internațional de informații, managementul arieratelor fiscale.
Mâine, 02 august 2019, va ieși de sub tipar nr. 246-248 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale: În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Este obligat contribuabilul, rezident al parcului pentru tehnologii informaționale, să efectueze recalculul impozitului pe venit al angajaților, prin excluderea sumei scutirilor de care aceștia au beneficiat până la tranziția la regimul special sau excluderea scutirilor se va asigura prin depunerea de către angajat a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit?
Reprezentanța pe teritoriul Moldovei (cu sediul oficial în România) nu desfășoară activitate de întreprinzător, dar dispune de un autoturism la balanța întreprinderii pe care decide să-l vândă directorului reprezentanței. În cazul dat apare obligația achitării impozitelor și prezentării Dării de seamă? În baza cărui act confirmativ se va efectua această operațiune de înstrăinare a autoturismului?
Dincolo de poziționarea pe piață și de produsele sau serviciile oferite, o companie nu poate supraviețui fără coloana ei vertebrală: angajații. În lipsa motivației care să îi împingă spre succes, ei își pot pierde interesul și sentimentul de apartenență, cu o serie de consecințe foarte grave pentru organizație. Dacă ești un manager abil, vei sta mereu cu ochii pe rezultate, dar îți vei pune la contribuție viziunea pentru viitor, prin câteva metode eficace. Stimulează echilibrul viață personală – job În ultimii ani, angajatorii devin din ce în ce mai conștienți cu privire la așteptările pe care le au angajații de la job, dincolo de salariu. O mare parte din cei care activează în companii vor să își mențină productivitatea, dar resimt tot mai mult presiunea unui ritm alert de zi cu zi.
Независимо от вида деятельности предприятия, оно может сталкиваться с необходимостью отправить работников в командировку для выполнения определенных поручений. Целью данного материала является обобщение правовых, учетных и налоговых правил, регулирующих расходы на служебные командировки работников, а также порядок их применения. Нормы, регулирующие порядок направления работника в командировку сосредоточены в разделе VI Трудового кодекса РМ1 (далее ТК) и Положениях об откомандировании работников2 (далее ПП № 10).
La momentul actual Societățile cu Răspundere Limitată (SRL) constituie cea mai utilizată formă de desfășurare a activității de întreprinzător înregistrate în Republica Moldova, fiind determinată de procedura relativ simplă de înregistrare, precum și de posibilitatea creării acestei forme organizatorico-juridice de către asociatul unic. Totuși, indiferent de numărul de asociați, SRL și asociații acesteia, în raporturile de interdependență, precum și în relațiile cu terții sunt priviți ca subiecți distincți cu drepturi și obligații distincte.
Veniturile obținute de către persoanele fizice-cetățeni în anul 2018 au depășit suma de 59,58 mld. lei, aceasta fiind în creștere față de anul 2017 cu aproape 6 mld. lei. Suma impozitului pe venit achitată din veniturile obținute anul trecut constituie 4,43 mld. lei, cu 240 mil. lei mai mult comparativ cu cea din anul 2017. Serviciul Fiscal de Stat a prezentat rezultatele procesării celor 320515 declarații cu privire la impozitul pe venit, depuse de către persoanele fizice pentru cele două etape fiscale ale anului precedent. Astfel, pentru prima etapă au fost prezentate 166115 declarații, pentru etapa II – 1544400.
Mâine, 23 august 2019, va ieși de sub tipar nr. 261–268 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale: În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Напоминаем, что 25 июля истекает срок предоставления и уплаты местных налогов и сборов за квартал текущего года. В целях безошибочного заполнения формуляра TL 13, мы начинаем публикацию ответов на некоторые вопросы, пришедшие в адрес нашего издания. Возникает ли необходимость исчислять сбор на благоустройство территорий и предоставлять Отчет по местным сборам (Forma TL 13), если местом деятельности предприятия является территория приднестровского региона и, соответственно, ставки сбора не установлены?
În anul de studii 2019-2020, la ciclul I (licență), își vor putea face studiile din contul bugetului de stat 4906 de persoane, numărul acestora rămânând la nivelul anului precedent. Comanda de stat pentru ciclul I prevede admiterea la 26 de domenii generale. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune spre consultare proiectul hotărârii de Guvern cu privire la planurile (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate, cu finanțare de la bugetul de stat, în instituţiile de învățământ superior pentru anul de studii 2019-2020.
În Republica Moldova, în a doua jumătate a anului viitor, se preconizează implementarea Sistemului Informațional Automatizat „Registrul electronic al angajaților”, conceptul căruia a fost prezentat astăzi la Serviciul Fiscal de Stat, în cadrul unei ședințe cu reprezentanți ai sectorului construcțiilor. Sistemul va fi o resursă informațională unică la nivel de țară, în care se va regăsi baza de date a tuturor angajaților, angajatorilor și a raporturilor de muncă ale acestora.
Общий приток прямых иностранных инвестиций в 2018 г. составил $349,65 млн, а отток капитала – $152,97 млн, сообщает Национальный банк Молдовы. В I квартале 2018 г. он составил $137,11 млн, во II квартале – $75,41 млн, в III квартале – $72,17 млн, в IV квартале — $64,96 млн. Отток капитала за тот же период составил соответственно $35,85 млн, $40,73 млн, $59,23 млн и $17,16 млн. Таким образом, чистый приток прямых иностранных инвестиций (приток инвестиций минус их отток) в I квартале 2018 г. составил $101,26 млн, во II квартале — $34,68 млн, в III квартале — $12,94 млн, в IV квартале — $47,8.
În Monitorul Oficial nr. 229-233 din 11.09.2020 a fost publicat Regulamentul privind achizițiile publice de lucrări, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 638 din 26.08.2020. Noul Regulament vine să asigure concordanța dintre prevederile actelor normative secundare cu noile dispoziții ale Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015), care a fost modificată prin Legea nr. 169 din 26.07.2018. Astfel, noul Regulament stabilește mecanismul de inițiere și desfășurare a procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări. În sensul Regulamentului, achiziție publică de lucrări reprezintă fie achiziția lucrărilor, fie atât achiziția lucrărilor, cât și proiectarea lucrărilor de construcții de orice
Ce dare de seamă privind calcularea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi evidența nominală a asiguraților în sistemul public de asigurări sociale prezintă întreprinzătorul individual care nu are angajați?
Procesul de certificare a auditorilor reprezintă acel filtru profesional care are menirea de a permite accederea în profesie și, respectiv, auditarea situațiilor financiare de către cei mai pregătiți specialiști în domeniu. Pentru a efectua un audit calitativ sunt necesare cunoștințe vaste în domeniul auditului, contabilității, dreptului și nu doar atât. Această calificare oferă prestigiu deținătorului, dar și o responsabilitate pe măsură, atunci când auditorul își exprimă opinia asupra situațiilor financiare auditate.
Orice persoană, săvârşind o faptă socialmente periculoasă prevăzută de Codul penal (CP), cauzează prejudicii societăţii. Toate relaţiile ocrotite de legea penală şi care sunt încălcate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, în teoria şi practica dreptului penal constituie obiectul infracţiunii. Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute la Capitolul X din CP, în care se regăsește și art. 2441 – Evaziunea fiscală a persoanelor fizice, îl constituie relaţiile sociale cu privire la economia națională, bazate pe principiile de desfășurare a activității economice: libertatea activității, exercitarea acesteia în temeiuri legale, concurența loială a subiectelor, buna-credință a subiectelor, interzicerea formelor vădit infracționale ale conduitei subiectelor activității economice.
În situația creată de pandemie, dar și în competiţia de a câştiga noi clienţi şi de a răspunde exigenţelor acestora, business-ul examinează tot mai profund extinderea activității de comerț în mediul online. Deși este un aspect cunoscut pentru unii antreprenori din RM, pentru cei ce sunt la începutul acestui gen de activitate expunem unele aspecte care urmează a fi respectate de persoanele care doresc să lanseze activitatea de comerț în mediul online și pentru ca activitatea desfășurată să fie menținută în cadrul legal.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *