Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Investițiile suficiente în sănătatea copiilor trebuie să devină astăzi una din prioritățile social-economice pentru dezvoltarea durabilă a oricărui stat, inclusiv a Republicii Moldova. Familiile cu copii deseori nu pot face față suficient cheltuielilor necesare pentru alimentația și sănătatea copiilor, în special familiile cu mulți copii (3 și mai mulți), dar și cele monoparentale.
Serviciul Vamal va delega către agenții economici exportatori unele funcții ce țin de domeniul certificării originii mărfurilor în cadrul comerțului preferențial cu țările membre ale UE și CEFTA. Pentru aceasta agenții economici vor trebui să obțină statutul de exportator aprobat. Condițiile de acordare și utilizare a statutului respectiv pot fi aflate din proiectul unui regulament, expus pe site customs.gov.md.
Dorinţa noastră este să dezvoltăm un parteneriat între Serviciul Fiscal de Stat şi contribuabil, o administraţie fiscală apropiată de cetăţeni şi mediul de afaceri, care să le acorde un sistem de servicii complet, modern şi proceduri simplificate şi prietenoase.
Consiliul Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, întrunit astăzi în şedinţă, a aprobat priorităţile instituţiei pentru anul 2016, informează Moldpres.
Trei insitituții de stat în domeniul siguranței alimentelor vor fi reorganizate. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi la ședința Cabinetului de miniștri. Potrivit Hotărârii de Guvern, Întreprinderea de Stat „Centrul de Carantină, Identificare, Expertize de Arbitraj și Dezinfectare a Producției” va fi reorganizată, prin fuzionarea (absorbția) Întreprinderii de Stat „Centrul de Stat pentru Certificarea Materialului Semincer” şi Întreprinderii de Stat „Centrul de Standardizare și Stabilire a Calitații Nutrețurilor și Produselor Cerealiere”.
Prin Hotărîrea Guvernului al Republici Moldova nr. 709 din 09.10.2015 publicată în MO nr. 281-290 din 16.10.2015, au fost aprobate modificările și completările Regulamentului cu privire la regulile de origine a mărfurilor, aprobat prin HG nr. 1599 din 13.12.2002.
Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1)-(2) din Legea contabilității nr. 113 din 27.04.2007, faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare și centralizatoare care se întocmesc în timpul efectuării operațiunii, iar dacă aceasta este imposibil – nemijlocit după efectuarea operațiunii sau după producerea evenimentului.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță producătorii și exportatorii, despre cerințele de export a fructelor și legumelor către România și alte statele din UE. Pentru exportul fructelor și legumelor sunt necesare următoarele acte:
Conform art. 103 alin. (1) pct. 29) din CF, sunt scutite de T.V.A. activele materiale pe termen lung utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, la prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul statutar (social) în modul şi în termenele prevăzute de legislaţie. Modul de aplicare a facilităţilor fiscale respective se stabileşte de Guvern.
În Monitorul Oficial din 24 iulie 2015, a fost publicată Hotărîrea Guvernului nr. 437 din 17.07.2015, prin care a fost modificată și completată Instrucţiunea privind modul de eliberare a certificatului de concediu medical, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.469 din 24 mai 2005.
Conform prevederilor art. 20 lit. i) din CF, patrimoniul primit de către persoanele fizice cetățeni ai Republicii Moldova cu titlu de donație sau de moștenire constituie sursă de venit neimpozabilă.
În conformitate cu Planul seminarelor preconizate în anul curent și în scopul unei colaborări eficiente cu autoritățile administrației publice locale, funcționari fiscali ai Secției urmărirea plăților a IFS Ștefan Vodă, la data de 02.11.2015, au desfășurat un seminar cu perceptorii fiscali din cadrul primăriilor
— Serviciul Fiscal de Stat are responsabilitatea de a crea şi de a menţine o administrare fiscală eficientă, care să fie în serviciul contribuabililor şi să le asigure comoditatea în relaţia lor cu SFS.
Securities and Exchange Commission (SEC), autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare din SUA, a recuperat din amenzi în exerciţiul financiar încheiat în septembrie suma record de 4,2 miliarde de dolari. Cazurile fără precedent în care a acţionat inovând au ajutat-o să strângă aceşti bani, scrie Les Echos.
Alocarea într-un mod cât mai eficient a timpului impune tot mai mult utilizarea tehnologiilor avansate. Întrucât Î.S. „Fiscservinform” tinde spre dezvoltare şi ţine pasul cu aceste tehnologii, la momentul actual pune la dispoziţie un portofoliu vast de aplicaţii WEB şi servicii electronice disponibile pentru persoane fizice şi juridice. Accesarea lor, respectiv, impune o autentificare în sistem.
Comisia Europeană i-a acordat recent Institutului Naţional de Cercetări Economice (INCE) de la Chişinău logo-ul “Excelenţă în cercetare” (“Hr Excellence in Research”). Acesta este primul institut din sfera ştiinţei şi inovării din Republica Moldova căruia i-a fost conferită certificarea nominalizată, informează Moldpres cu referire la un comunicat al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Moldova poate importa carne de pasăre congelată începând cu 5 august. Un ordin care prevede acest lucru a fost semnat de fostul director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Iurie Carp, chiar în ziua în care a fost demis.
În primele șase luni ale anului curent, de către Serviciul Vamal au fost eliberate 125 de mii 508 viniete, care în sumă au adus la bugetul peste 19 milioane de lei, arată datele Servicului Vamal. În primele 6 luni ale anului curent, Serviciul Vamal a eliberat peste 125 mii viniete
Poliția de Frontieră recomandă tuturor participanţilor la traficul transfrontalier să fie atenți la procurarea certificatului de asigurare Cartea Verde. La fel, vă sugerăm să păstrați și să deţineţi contractul cu compania de asigurare emitentă a certificatului, inclusiv bonul de plată pentru acesta, întru evitarea situaţiilor neplăcute la traversarea frontierei de stat, legate de prezentarea la control a certificatelor Cartea Verde falsificate.
„Introducerea impozitului pe autovehicule în sistemul taxelor locale, cu excluderea taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova din sistemul taxelor rutiere” se prevede reieșind din Obiectivele politicii fiscale şi vamale pe termenul mediu 2016 – 2018. O modificare în acest sens ar putea fi făcută odată cu adoptarea modificărilor politicii bugetar-fiscale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *