Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna iunie 2015 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 972,9 mii tone de mărfuri, cu 11,8% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 26,6% — în raport cu luna iunie 2014. Parcursul mărfurilor în luna iunie 2015 a totalizat 313,9 mil. tone-km, ce e cu 4,1% mai puţin faţă de luna mai 2015 şi cu 7,1% — comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2014.
Reprezentanţi ai circa 1300 de companii din Moldova au fost instruiţi pentru a beneficia din plin de oportunităţile Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE, în cadrul Proiectului ”DCFTA. Informarea şi consolidarea capacităţilor agenţilor economici”, finanţat de Guvernul Suediei prin intermediul Corporaţiei Financiare Internaţionale şi implementat de Camera de Comerţ şi Industrie şi Asociaţia Businessului European.
Excedentul comercial al Germaniei a crescut de la 189,8 miliarde de euro în 2012 la 198,9 miliarde de euro anul trecut, un nou nivel record, după ce importurile celei mai mari economii europene au înregistrat o scădere mai puternică decât exporturile. Precedentul record privind excedentul comercial, de 195,3 miliarde de euro, a fost înregistrat în 2007, înainte de declanşarea crizei financiare globale.
Republica Moldova a mai făcut un pas care reconfirmă opțiunea de integrare a acesteia în Uniunea Europeană și în piața energetică europeană. Vicepremierul, Stephane Bride, ministru al Economiei, a semnat, ieri, la Haga, Carta Internațională a Energiei.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) a aprobat Regulamentul privind conturile rezidenţilor peste hotare. Noile reguli vor intra în vigoare pe 18 octombrie 2015 şi se referă atît la actualii, cît şi la viitorii deţinători de conturi peste hotarele Republicii Moldova. Acestea introduc cerinţa de expediere către regulatorul financiar a rapoartelor lunare şi a setului de documente de conformitate.
Italia şi Spania vor să-şi stimuleze economiile încă nerefăcute după criza datoriilor prin reforme majore ale sistemelor fiscale. Italia vrea să le dea angajaţilor cu venituri mici mai mulţi bani pentru consum, iar Spania speră să stimuleze angajările prin reducerea cu 75% a contribuţiilor sociale plătite de angajatori. Planul de reformă economică prezentat de noul premier al Italiei Matteo Renzi cuprinde reducerea cu 10 miliarde euro a impozitelor pe forţa de muncă şi alte tăieri de taxe pentru companii însumând 2,4 miliarde de euro, scrie The Wall Street Journal. Rata şomajului din Italia a atins un nou maxim în ianuarie, de aproape 13%.
În conformitate cu art. 83 alin. (1) din CF, dreptul de a prezenta declarația cu privire la impozitul pe venit îl au toți contribuabilii. Totodată, alin. (2) al articolului menționat stabileşte expres categoriile de contribuabili persoane fizice care au obligația de prezentare a declarației cu privire la impozitul pe venit
Impulsionarea cooperării dintre Republica Moldova și Comisia Economică pentru Europa a ONU (UNECE) în domeniul energiei durabile, economiei verzi, comerțului, achizițiilor publice, au fost principalele subiecte abordate la întrevederea din 17 iunie a Secretarului de Stat al Ministerului Economiei, Lilia Palii, cu, Secretarul executiv UNECE, Christian Friis Bach.
Suntem ferm angajați pe dimensiunea combaterii corupției și a evaziunii fiscale și, în acest sens, avem o bună colaborare cu Centrul Național Anticorupție, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, solicitat de mediile de informare să comenteze recentul caz de reținere a doi proprietari de gherete din mun. Chișinău.
Potrivit prevederilor CF: Venituri ale nerezidenților în RM se consideră dobînzile pentru creanțele statului ori ale unui rezident sau nerezident care dispune de o reprezentanță permanentă în RM, dacă asemenea dobînzi sînt cheltuieli ale reprezentanței permanente (art. 71 alin. (1) lit. f)).Veniturile persoanelor juridice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în RM urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată, potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor din prestarea serviciilor ce țin de deschiderea și gestionarea conturilor corespondente ale băncilor corespondente și de efectuarea decontărilor (art. 73 alin. (1)).
În Republica Moldova, pe parcursul ultimei luni, a crescut semnificativ volumul tranzacțiilor cu rubla rusească pe piața valutară internă în numerar, informează Noi.md. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, volumul tranzacțiilor cu rubla rusească, în luna martie 2015, a constituit 34,9 milioane de dolari SUA, cu aproape 20% mai mult decît în luna precedentă.
Ministerul Finanțelor al RM a prezentat un proiect de lege privind modificarea și completarea Codului fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997, Codului vamal nr. 1149-XIV din 20.07.2000 şi Legii nr. 1380-XIII din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal,care prevede restituirea T.V.A., taxei vamale şi accizelor în contul stingerii datoriilor numai ai subiectului impunerii/plătitorului vamal, care dispune de decizie de restituire a T.V.A., accize sau a drepturilor de import, sau a viitoarelor obligaţii faţă de bugetul public naţional a acestuia.
Suedezii consideră că taxele plătite statului au scăzut prea mult în ultimii ani, cu impact asupra unor servicii, precum educaţia, iar nemulţumirea populaţiei afectează şansele în alegeri ale partidului actualuli premier, potrivit Wall Street Journal. "Premierul Suediei nu ar trebui să aibă motive de îngrijorare. Finanţele statului sunt solide, economia creşte, iar 2014 marchează două secole de la ultimul război în care a fost implicată ţara.
Volumul transferurilor de mijloace bănești în favoarea persoanelor fizice prin băncile moldoveneşti s-a redus, în luna aprilie, cu peste 36 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2014. Este cea mai mare scădere înregistrată în ultimii ani, relatează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM).
Ministerul Finanţelor a alocat de la bugetul de stat pentru plata serviciului datoriei externe, în primele patru luni ale anului 2015, suma de 324 milioane de lei, cu 4,5 la sută peste nivelul prevăzut pentru această perioadă, informează Moldpres cu referire la un raport privind executarea bugetului de stat în ianuarie-aprilie 2015.
Raportul dintre angajaţi şi pensionari va continua să se deterioreze rapid, având în vedere că persoanele peste vârsta de pensionare ar putea reprezenta aproape o treime din populaţia totală până în 2060, potrivit Programului de convergenţă, care este revizuit în fiecare an şi transmis la Bruxelles, după ce este aprobat de guvern.
Organizaţiile de construcţii din Republica Moldova, în trimestrul I al anului 2015, au efectuat lucrări de construcţii și montaj în valoare de 974,9 milioane de lei, cu 1,2% mai puțin, comparativ cu perioada similară a anului precedent, informează Noi.md.
Indicele de convergență dintre economia transnistreană și cea din dreapta Nistrului Procesul de divergență dintre economiile din dreapta și stânga Nistrului continuă. Conform ultimelor date disponibile, în Q1:14, indicele de convergență, calculat de EXPERT-GRUP, și-a continuat dinamica negativă începută în 2013, fiind cauzată de performanțele mai modeste ale economiei transnistrene în raport cu celei din dreapta Nistrului.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *