Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Suntem deja obişnuiţi cu dreptul de a accesa orice informaţie sau serviciu, să prezentăm un raport sau să efectuăm o achitare la orice oră, în orice zi, indiferent de locul aflării. Şi rare ori ne punem întrebarea CINE stă în spatele click-ului, atât de simplu şi comod şi CUM este asigurată posibilitatea de a obţine exact ceea de ce ai nevoie cu maximă politeţe. Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” este una din instituţiile care asigură dezvoltarea și funcționalitatea multor sisteme informaţionale și servicii electronice dedicate cetățenilor și agenților economici din ţara noastră. Astăzi, la aniversarea de nouă ani de activitate a întreprinderii, am decis să discutăm cu administratorul, dl Vitalie Coceban.
Yieldurile obligaţiunilor guvernamentale americane şi ale ţărilor din zona euro au scăzut ieri, semn că investitorii văd în aceste active un adăpost într-o piaţă în care preţurile petrolului şi cotaţiile acţiunilor nu reuşesc să se ancoreze de ceva stabil.
În atenția deținătorilor de Abonament PREMIUM sau ELECTRONIC! Accesarea ediției electronice www.monitorul.fisc.md poate fi făcută în câțiva pași:
În Republica Moldova s-a intensificat infectarea sistemelor informatice cu tipul de virus ransomware, informează Centrul pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Național de Investigații.
Responsabil pentru informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare este operatorul sub a cărui denumire comercială se comercializează produsul. Dacă operatorul respectiv nu are sediul în Republica Moldova, responsabilitatea va fi asumată de importatorul pe piaţa Republicii Moldova. Un proiect de lege ce definește principiile, cerințele și responsabilitățile generale care reglementează informațiile referitoare la produsele alimentare, în special de ține de etichetarea produselor alimentare, a fost votat în prima lectură în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 23 iunie curent.
Serviciile fiscale electronice lansate de Serviciul Fiscal de Stat au menirea de a asigura simplificarea şi optimizarea modalităţii de comunicare a contribuabililor cu SFS, în primul rînd pe aspecte care se referă la prezentarea rapoartelor fiscale.
Folosirea telefonului în timp ce poartă o discuţie cu un coleg, încercările de a se lăuda cu salariul lor, limbajul necorespunzător sau vorbitul peste celelalte persoane sunt doar câteva dintre greşelile frecvente pe care le fac oamenii la locul de muncă, scrie Telegraph.
Camera de Comerţ şi Industrie în comun cu Agenda Națională de Business, a organizat o Masă Rotundă cu reprezentanții mediului de afaceri și ai autorităților locale din Soroca, miercuri, 18 noiembrie. Scopul evenimentului a fost identificarea soluțiilor la cele mai importante probleme cu care se confruntă întreprinderile mici și mijlocii (IMM) în raionul Soroca.
Serviciile fiscale electronice lansate în 2016 şi noile provocări de dezvoltare din domeniul adminsitrării fiscale electronice au fost discutate ieri în cadrul unei mese rotunde „Serviciile fiscale electronice: realizări și perspective”, organizate de Serviciul Fiscal de Stat în comun cu partenerul tehnologic Î.S. „Fiscservinform” – administratorul sistemului informaţional fiscal și partener media PP „Monitorul Fiscal FISC.MD”.
În prezent, Serviciul Fiscal de Stat constată o tendință continuă de desfășurare a activității ilicite de întreprinzător în domeniul transportului auto de călători în regim ,,taxi”. În pofida faptului că organele fiscale au întreprins un șir de acțiuni în vederea conformării voluntare a contribuabililor din ramura respectivă, a lansat avertizări privind sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare, acest domeniu de activitate rămâne unul ce comportă riscuri pentru administrarea fiscală.
Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Belarus în Republica Moldova, Serghei Ciciuk, transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
În perioada sărbătorilor de iarnă, cu toții ne dorim să fim mai buni. Cu toate că de-a lungul anului suntem absorbiți de rutina zilnică, în preajma Crăciunului și a Anului Nou, mulți simțim nevoia să compensăm prin gesturile de atenție, prin nenumărate cadouri făcute prietenilor, familiei sau… oamenilor care au cu adevărat nevoie de un pic de căldură în plus.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău adresează un mesaj cetăţenilor în care îi îndeamnă să nu accepte salariile în plic. Economia subterană subminează finanţarea sistemelor de securitate socială, împiedică desfăşurarea unor politici economice coerente şi poate să ducă la distorsiunea echităţii sociale, se arată într-un comunicat de presă remis de Fisc, transmite IPN.
Pe 14 iulie la Chișinău va fi lansat un site specializat wwww.dcfta.md, dedicat implementării Acordului privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător a Moldovei cu Uniunea Europeană (DCFTA), relatează Noi.md.
Ministrul Economiei Octavian Calmîc, cel al Finanţelor Octavian Armaşu şi guvernatorul Băncii Naţionale Sergiu Cioclea vor merge într-o vizită de lucru la Washington. Oficialii vor participa la şedinţa anuală a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale care va avea loc în perioada 7-9 octombrie.
Ministerul Economiei a pregătit conceptul unui sistem informațional care să țină evidența tuturor produselor nealimentare, pentru a le identifica pe cele cu risc sporit și respectiv, pentru a le retrage de pe piață. Sistemul ar urma să fie conectat cu Registrul controalelor de stat, dar și cu Vama.
În noiembrie va avea loc prima ședință, după o pauză de cinci ani, a Comisiei mixte moldo-ruse pe probleme comercial-economice. Aceasta se va întruni la Moscova. Despre eveniment și ce se va discuta la ședință a comunicat ministrul economiei, Octavian Calmâc.
Ministrul britanic de finanţe, George Osborne, va încerca să blocheze orice tentativă a Uniunii Europene de a include fonduri britanice în noul program de asistenţă financiară internaţională pentru Grecia, transmite Capital.ro cu referire la AFP și cotidianele britanice.
În activitatea sa, SFS are menirea de a asigura o bună administrare fiscală care reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile, precum şi de efectuarea acţiunilor de urmărire penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
Energia tinerilor și experiența veteranilor SFS ne oferă un aliaj puternic, care să ne ajute mult la modernizarea Fiscului, în intenția de a deveni o autoritate a statului care să ofere contribuabililor cele mai performante servicii, a declarat Șeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul tradiționalei întrevederi cu veteranii SFS, în ajunul Sărbătorilor de Iarnă.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *