Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În Republica Moldova, regimul fiscal destinat persoanelor fizice include mai multe mecanisme care permit reducerea impozitelor prin deducerea unor cheltuieli specificate de legislația fiscală. Aceste deduceri pot reprezenta o oportunitate importantă pentru contribuabili de a
Pe parcursul ultimului an mai mulți cetățeni ucraineni au obținut statut de rezident al RM. În acest context vom examina situațiile de fapt și consecințele fiscale, care apar urmare a obținerii statutului de rezident de către persoanele fizice din statul vecin. Este de remarcat faptul că obținerea statutului de rezident, nu implică careva înregistrări la organele de resort.
Dezvoltarea sistemului contabil al sectorului bugetar este pusă în vizorul organizațiilor internaționale, din considerentul că aceasta reprezintă o etapă importantă în tendința globală a perfecționării managementului finanțelor publice. Un management eficient și transparent al finanțelor publice le inspiră încredere investitorilor străini și deschide calea spre consolidarea relațiilor reciproce interstatale, care, în final, contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei de piață și, nu în ultimul rând, la dezvoltarea economiei sociale.
În conformitate cu art. 14 alin. (1) și alin. (2) din Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845/1992 întreprindere individuală este întreprinderea care aparține cetățeanului, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.
Anul 2023 a fost marcat de mult-așteptatele modificări în formularul Declarației cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12) și Modul de completare a acestuia care au fost aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 99/2023 cu privire la modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 153/2017 (OMF nr. 99/2023)
În conformitate cu prevederile art. 176 alin. (1) din Codul fiscal, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului se face în modul şi în termenele stabilite la art.175, numai dacă acesta nu are restanţe.
Casa Naţională de Asigurări Sociale vine cu explicații la solicitările adresate autorității cu privire la obligativitatea calculării contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (CAS) pentru salariaţii cetăţeni străini. Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, asigurat se consideră persoana fizică aptă pentru muncă cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova, având obligaţia de a plăti CAS în vederea beneficierii de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege. Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 489/1999, contribuţia se datorează de la data încadrării în una din situaţiile prevăzute la art. 4 (persoană care desfăşoară activitate în bază de contract individual de muncă, este manager cu contract de management etc.) şi se extind în egală măsură asupra cetăţenilor RM şi asupra cetăţenilor străini şi persoanelor apatride.
Rezidenții parcului IT, fiind înregistrați și având sediul (adresa juridică) în RM, desfășoară activitate inclusiv prin intermediul salariaților care prestează munca la distanță pe teritoriul RM și/sau în afara acestuia. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la garanţii acordate
Contextul economic global, precum și cel național, a reflectat necesitatea efectuării unor intervenții pe dimensiunea reglementărilor fiscale și vamale în vederea promovării unui sistem de impozitare care să asigure: consolidarea veniturilor bugetare necesare finanțării cheltuielilor publice, în special urmare majorării cheltuielilor pe domeniul sănătății și protecției sociale; creșterea veniturilor disponibile ale populației, în special a familiilor cu copii; echitate și simplitate în procesul de conformare, raportare și achitare a impozitelor.
Angajatorul este obligat să creeze condiţiile necesare şi să favorizeze formarea profesională a salariaţilor care studiază în instituţii de învăţământ, fără scoatere din activitate
Prin Ordinul nr. 211 din 23 mai 2022 a Serviciului Fiscal de Stat a fost aprobată componența nouă a Consiliului de soluționare a disputelor în cadrul SFS, fiind incluși următorii membri: Valeriu Vlas – director adjunct al SFS, președintele Consiliului; Iuri Lichii – director adjunct SFS; Valeria Nedelea – șefă a Direcției generale expertiză juridică; Igor Lazari – șef al Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor; Olga Golban – șefă a Direcției generale metodologie proceduri fiscale; Anton Cernei – șef adjunct al Direcției generale administrare contribuabili mari; Reprezentantul Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto din Moldova;
Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a dispus relaxarea unor măsuri instituite anterior pentru prevenirea și controlul răspândirii Covid-19. Astfel, din 9 martie 2022: unitățile de alimentație publică își vor organiza activitatea la capacitate maximă în spațiile exterioare și interioare, cu obligația ca toți clienții să prezinte certificatul COVID-19, la intrare în unitate, personalului desemnat de către administrator în acest sens; instituțiile de învățământ general, de învățământ profesional-tehnic și superior vor activa în regim obișnuit, cu prezența fizică, cu respectarea măsurilor de precauție în vigoare, conform instrucțiunilor aprobate prin hotărârile CNESP;
Societățile de asigurări, în calitate de entități de interes public, întocmesc Situațiile financiare în baza Standardelor Internaționale de Raportare Financiară. Persoanele cu funcții de răspundere din cadrul societății de asigurări au obligația să organizeze și să țină contabilitatea conform Legii nr. 287/2017 contabilității și raportării financiare (Legea nr. 287/2017),
În conformitate cu prevederile pct. 21 din Instrucțiunea cu privire la modul de completare a formularelor-tip ce atestă rezidența și impozitul pe venit achitat de către nerezidenții Republicii Moldova, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.50 din 15 martie 2017, certificatul de rezidență (Forma 1-DTA17) se eliberează pentru fiecare categorie de contribuabili, după cum urmează: 1. Pentru persoanele juridice şi întreprinderile cu statut de persoană fizică, care desfășoară activitate de întreprinzător:
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din Codul fiscal, fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) care are un venit anual impozabil mai mic de 360000 de lei, cu excepția veniturilor1 prevăzute la art.901, pentru anul 2022 are dreptul la o scutire personală în sumă de 27000 lei pe an. Potrivit prevederilor art. 5 pct. 3) din CF, drept persoană fizică este calificat orice: a) cetățean al Republicii Moldova, cetățean străin, apatrid; b) forma de organizare a activității de întreprinzător cu statut de persoană fizică, potrivit legislației, inclusiv întreprinzătorul individual, gospodăria țărănească (de fermier), dacă CF nu prevede altfel.
Organizarea, statutul, drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în procesul de formare profesională prin învăţământul dual sunt reglementate de Legea nr.110/2022 cu privire la învăţământul dual (Lege). Conform art.3 alin.(1) din Lege, învăţământul dual este o
La 12 ianuarie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 415 din 22 decembrie 2023 pentru modificarea Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației. Astfel, a fost completată lista activităților permise a fi desfășurate în cadrul parcului pentru tehnologia
În conformitate cu art.23 alin.(2) din Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare
Pentru perioada concediului de odihnă anual, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai mică decât mărimea salariului mediu pentru perioada respectivă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice cu privire la condițiile de plată a indemnizației de concediu către salariați.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *