Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Notă: Articolul dat este primul din seria de articole dedicate impozitării persoanelor fizice şi juridice străine pentru activitatea în RM, inclusiv prin prisma convențiilor de evitare a dublei impuneri la care RM este parte Odată cu dezvoltarea tot mai accelerată a relațiilor economice și personale internaționale, înțelegerea modului de impozitare a cetățenilor străini într-o țară sau alta, dar și stabilirea unor reguli clare rezultate din consens larg asupra modului cum urmează aceștia să fie impozitați devine un subiect aparte de discuții atât pe platforme naționale, cât și internaționale.
Proiectul de lege privind activitatea băncilor, care prevede, printre altele, transpunerea Standardelor Basel III aferente procesului de licențiere, relementare și supraveghere a fost discutat în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe și propus pentru prezentarea în plenul Parlamentului în lectura a doua.
Un proiect de lege ce constă în optimizarea cheltuielilor de administrare a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și gestionarea eficientă a patrimoniului aflat în adminsitrarea sa a fost propus spre consultare. Astfel, potrivit documentului, numărul agențiilor teritoriale ale Companiei urmează a fi redus de la 7 la 5. Conform proiectului, în Republica Moldova vor activa următoarele agenții teritoriale CNAM:
Agentul economic „Octobus” SRL în legătură cu îmbolnăvirea copilului minor al unuia dintre angajații său, dat fiind faptul că acesta este unul din angajații cu cea mai mare vechime în muncă în companie, a hotărât să achite costul unei foi de odihnă la sanatoriu pentru copilul acestuia.
În scopul desfăşurării activităţii sale Asociația de economii și împrumut (AEÎ) atrage numerar sub formă de depuneri de economii de la membrii săi, credite de la băncile comerciale şi/sau împrumuturi de la entități sau persoane fizice. În acest context conform prevederilor standardului IAS 37 „Provizioane, datorii şi active contingente” încheierea şi semnarea contractului privind atragerea mijloacelor financiare se consideră fapt economic trecut care necesită înregistrare în conturile extrabilanţiere ale activului (creanţei) contingent.
Casa Națională de Asigurări Sociale propune spre consultare un proiect ce prevede regionalizarea activităţilor de prelucrare a datelor şi stabilire a pensiilor şi prestaţiilor sociale tuturor categoriilor de beneficiari. Astfel, se propune optimizarea structurilor teritoriale prin ajustarea la numărul de 5 case teritoriale de asigurări sociale back office, comparativ cu cele 40 existente, iar în scopul facilitării accesului populaţiei la serviciile acordate, deservirea beneficiarilor de serviciile prestate de CNAS va fi asigurată în fiecare raion, prin 41 de subdiviziuni front office ale caselor teritoriale.
Noi dorim să transformăm Republica Moldova într-o platformă atractivă pentru investiții, într-un centru regional, capabil să furnizeze produse și servicii de calitate atât pentru piața internă, cât și cea externă. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, în cadrul unui mic dejun de afaceri cu membrii Asociației Investitorilor Străini (FIA).
Curtea de Conturi a realizat Raportul auditului de conformitate combinat cu auditul performanței și auditul financiar asupra Raportului Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul 2016, iar Hotărârea cu privire la rapoartele respective a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 229-243 din 7 iulie curent. Scopul misiunii de audit a constat în acumularea probelor pentru obținerea unei asigurări rezonabile asupra conformității planificării, încasării și administrării mijloacelor financiare reflectate în Raportul Guvernului privind executarea FAOAM în anul 2016.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat prezintă pentru consultare publică proiectul de lege privind completarea Codului de procedură penală Atenţia sporită pentru specificul procesului de administrare fiscală nu este o problemă nouă pentru Republica Moldova. Relevanţa acestei probleme constă în faptul că impozitarea și procesul de administrare fiscală ocupă unul dintre cele mai importante locuri din totalitatea relaţiilor din cadrul economiei de piaţă şi reprezintă un element esenţial al mecanismului de gestionare a procesului de producţie și de dezvoltare economică.
Banca Națională a Moldovei (BNM) informează că încă în anul 2015 au fost înaintate acțiuni civile în privința unor companii din „grupul Shor”, despre care joi, 7 septembrie 2017, un portal de știri scria că nu ar fi fost intentate asemenea acțiuni. Astfel, în urmă cu doi ani, BC „Banca Socială” S.A. a depus cereri de chemare în judecată a societăților comerciale SRL „Caritas Group”, „Voximar-Com” SRL. Potrivit informației prezentate de BC „Banca socială ” S.A. în proces de lichidare, aceasta deja dispune de patru hotărâri judecătorești definitive cu privire la încasarea de la SRL „Caritas Group” și alte trei societăți comerciale, incluse în grupul cunoscut de public drept „Grupul Shor”, a datoriei în valoare totală de peste 12 mld. lei. Acțiunea civilă împotriva „Voximar-Com” SRL în valoare de circa 3 mld. lei se află pe rol în instanța de apel.
Crearea oportunităților de angajare formală, nondiscriminatorie și productivă, dezvoltarea capitalului uman pentru șanse sporite la angajare, o mai bună guvernare a pieței muncii și valorificarea potențialului pentru dezvoltare durabilă – acestea sunt cele patru priorități ale Planului național de acțiuni pe anul curent pentru implementarea Strategiei naționale privind ocuparea forței de muncă 2017-2021.
Curtea de Conturi a Republicii Moldova și-a prezentat Raportul de activitate al instituției pe anul 2016, în cadrul unei conferințe de presă.
În Moldova va fi mai multă transparenţă în activitatea întreprinderilor de stat, care vor fi obligate să facă publice mai multe informaţii. Acest lucru este prevăzut în amendamentele la Legea cu privire la întreprinderea de stat, care au fost aprobate de Parlament în prima lectură, la iniţiativa deputaţilor Iurie Leancă, Eugen Carp şi Ştefan Creangă.
Sunt deductibile în scopuri fiscale cheltuielile privind asigurarea de răspundere civila auto, respectiv si taxa pentru folosirea drumurilor achitate de entitate, pentru autoturisme luate în arendă cu titlul gratuit, în baza contractutlui de comodat? Avem dreptul de a trece în cont cheltuielile în cazul utilizării autoturismelor luate în arenda cu titlul gratuit?
Tarifele pentru serviciile livrate nu corespund cheltuielilor real suportate, situație cauzată și de lipsa unei evidențe contabile conforme a cheltuielilor și veniturilor pe fiecare tip de serviciu prestat. Este una din concluziile Curții de Conturi, ca urmare a efectuării auditului performanței. Eficiența gestiunii economico-financiare și administrării patrimoniului de către întreprinderile care prestează servicii de aprovizionare cu apă a populației, publicat în Monitorul Oficial din 1 decembrie 2017.
În conformitate cu art. 24 alin. (1) din Codul fiscal se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
Termenul de vânzare al acțiunilor nou-emise de către asigurator nu va depăși 3 luni de la data expunerii lor spre vânzare. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea proiectului pentru completarea și modificarea art. 29 din Legea cu privire la asigurări a fost publicată în Monitorul Oficial din 25 august curent.
În Monitorul Oficial de astăzi, 27 octombrie, a fost publicat Raportul Curții de Conturi privind Raportul auditului situațiilor financiare la Autoritatea Națională de Integritate pe exercițiul bugetar 2016.
În cadrul unei cauze judiciare aflate pe rol în Judecătoria Chişinău, reclamantul — persoană fizică a solicitat dizolvarea şi lichidarea întreprinderii, iar ca măsură de asigurare a acţiunii a solicitat instanţei instituirea administrării fiduciare, punerea bunurilor întreprinderii sub administrare fiduciară, inclusiv interzicerea actualului administrator de a emite decizii fără acordul şi participarea administratorului fiduciar desemnat.
Introducerea noului sistem privind plata defalcată a TVA, prin care se intenționează utilizarea unui cont bancar dedicat încasărilor şi plăților de TVA va avea efecte semnificative asupra companiilor din România, sunt de părere specialiștii în domeniul fiscalității din cadrul PwC România. Potrivit proiectului de ordonanță, sistemul privind plata defalcată a TVA se va aplica opțional începând cu 1 septembrie 2017, urmând a fi obligatoriu începând cu 1 octombrie 2017.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *