Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Potrivit unor prevederi din statutul SRL-ului și conform înțelegerii agreate, asociații au decis, de comun acord, să distribuie profitul net după cum urmează: 70 % se vor distribui proporţional cotei de participaţie a asociaţilor; 30% – conform unui mecanism aprobat de către asociați, în funcție de implicarea personală a fiecărui asociat. Este de menționat că toți asociații sunt concomitent și salariați ai întreprinderii. Care va fi regimul de impozitare pentru profitul care urmează să fie repartizat între asociați, atât proporțional, cât și neproporțional cotei de participație, conform situației expuse supra?
Regulamentul privind subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare urmare a situației epidemiologice (COVID-19) a intrat în vigoare. Documentul a fost aprobat de Ministerul Finanțelor prin Ordinul nr.58 din 28 aprilie 2020 și publicat în „Monitorul Oficial” din 30 aprilie. Regulamentul stabilește modul de acordare a subvenției în mărimea sumei achitate a impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii
Astăzi, 1 iulie 2020, Serviciul Fiscal de Stat a lansat în exploatare industrială sistemul informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice „e-Factura”. În „Monitorul Oficial” din 30 iunie curent, a fost publicat Ordinul SFS nr. 317 din 26 iunie 2020 privind aprobarea Regulamentului respectiv, care stabilește modul de creare, expediere și recepționare a facturilor fiscale între participanții la tranzacțiile economice documentate prin acestea și generate în SIA „e-Factura”. Potrivit Regulamentului, contribuabilul va obține acces la SIA „e-Factura” în conformitate cu Regulamentul privind modul de utilizare a serviciilor fiscale electronice prin intermediul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”.
În perioadele fiscale anterioare 2017, în cazul în care organizația necomercială desfășura activitate în corespundere cu obiectivele prevăzute în statut, în regulament sau într-un alt document de constituire, nu apărea necesitatea de a ajusta veniturile și cheltuielile prin completarea anexei 1D și 2D la Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma VEN12).
În cadrul controlului fiscal tematic se va verifica corectitudinea calculării sumei pasibile subvenționării aferente indemnizației/salariului, determinată separat pentru fiecare perioadă de gestiune (lună calendaristică) și pentru fiecare salariat căruia i-a fost achitat indemnizație/salariu pentru perioada în care acesta nu a desfășurat activitatea. (pct.18 din Regulamentul privind subvenţionarea întreprinderilor şi organizaţiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit şomaj tehnic şi/sau staţionare în contextul situaţiei epidemiologice (COVID-19), aprobat prin la Ordinul MF nr.58 din 29.04.2020).
O sursă importantă de informare pentru luarea deciziilor manageriale de orice nivel sunt rapoartele financiare, pentru întocmirea cărora în art. 6 din Legea contabilității nr. 113/20071 (Legea nr. 113/2007) sunt stipulate cerințele calitative: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea, comparabilitatea. Pentru îndeplinirea acestor cerințe, este necesar ca managementul organizațional să asigure funcționalitatea permanentă a metodelor și procedeelor manageriale, care asigură calitatea informațiilor prezentate de contabilitate în rapoartele financiare. În acest articol ne-am propus să dezvăluim unul din procedeele importante ale managementului - inventarierea patrimoniului public din cadrul autorităților și instituțiilor bugetare. Vom examina următoarele aspecte:
Libertatea comerțului și activității de întreprinzător, protecția concurenței loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție este o sarcină importantă a statului, consacrată de Constituția RM . Deși, legislația RM reglementează libertatea stabilirii prețurilor de vânzare, pentru anumite produse de către stat este stabilită o reglementare aparte a prețurilor și tarifelor, reguli speciale de comercializare a acestora. Este vorba de produsele sociale importante, regulile de comercializare a căror le vom expune în cele ce urmează.
Evidența unică a contravențiilor și a persoanelor care au săvârșit contravenţii, a hotărârilor și deciziilor emise în cauzele contravenţionale, precum și a informațiilor cu caracter contravențional va fi asigurată prin intermediul unui sistem informațional. În Monitorul Oficial din 9 octombrie a fost publicată Legea nr. 185 din 11 septembrie 2020 cu privire la Sistemul informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârșit contravenţii.
În anumite situații1 stabilite prin Ordinul nr. 645/2018 SFS „Cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de determinare și aprobare a listei agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronica (e-Factura) (în continuare – Lista), în scopul evitării (sau minimizării) riscurilor de neconformare fiscală, contribuabilii înregistrați în calitate de subiecți ai impunerii cu TVA, pot fi incluși în lista privind utilizarea obligatorie a e-Facturii în cazul efectuării livrărilor impozabile pe teritoriul ţării. Lista acestora poate fi vizualizată pe pagina web al SFS la accesarea subcompartimentului Utilizatori SIA ,,e-Factura”.
Angajatorul și salariatul ar putea să încheie, să modifice și/sau să înceteze contractul individual de muncă prin schimbul de documente electronice, cu utilizarea semnăturii electronice avansate calificate. Contractul individual de muncă semnat electronic va fi similar documentului pe suport de hârtie, semnat cu semnătură olografă. Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu suportul Consiliului Economic și a donatorilor internaționali, a elaborat și propune spre consultare publică proiectul de lege privind modificarea unor acte normative. Este vorba despre pachetul de legi ce se referă la digitizarea economiei naționale.
Începând cu 1 ianuarie 2022, pe piață vor plasa baterii și acumulatori numai producătorii înregistrați în Lista producătorilor de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorilor, ținută de Agenția de Mediu prin intermediul Sistemului informațional automatizat „Managementul deșeurilor”. Documentul prevede că producătorii existenți pe piață au obligația de a se înscrie în această Lista în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Regulamentului (1 ianuarie 2022), primind un număr de înregistrare, care va fi comunicat tuturor rețelelor comerciale, iar producătorii noi vor fi obligați de a se înregistra în Lista în termen de 3 luni de la înregistrarea lor la Agenția Servicii Publice.
În conformitate cu prevederile art.254 alin.(1) lit.c) și alin.(2) din Codul civil, asociatul societăţii comerciale are dreptul să primească o cotă-parte din profitul societății (dividend), proporțională participațiunii la capitalul social, în condițiile stabilite de lege și actul de constituire. Acesta poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor decât cea indicată la alin.(1), dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea.
Subiectul subvenţiei poate depune cererea în termen de până la 30 noiembrie 2020 inclusiv, numai după prezentarea dării de seamă şi achitarea impozitului pe venit, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii şi a primelor de asigurări obligatorii de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală datorate de angajator şi angajat aferent indemnizaţiei/salariului acordat salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic şi/sau staţionare. (pct.6 al Dispoziţiei nr.16 din 10 aprilie 2020, art.II art.4 din Legea nr.69 din 21.05.2020, precum şi pct.13 din Regulamentul aprobat prin la Ordinul MF nr.58 din 29.04.2020).
Subiecții impunerii cu impozitul pe venit stabiliți prin Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova își determină obligațiile fiscale privind impozitul pe venit după metoda de casă. Acest Regulament a fost aprobat de Executiv în scopul unificării prevederilor mai multor hotărâri de Guvern ce reglementau domeniul și care au fost abrogate odată cu publicarea pe data de 10 august 2018 în MO a HG nr.693.
Ce cotă a TVA se va aplica la livrarea efectuată în cadrul proiectului la livrarea mărfurilor, serviciilor în cadrul realizării unui proiect de asistență tehnică sau investițional (grant) ce derulează pe teritoriul Republicii Moldova, parțial finanțat din contul împrumutului (grantului), iar parțial – din alte mijloace financiare? Va fi eliberată factura fiscală beneficiarilor, dacă serviciile prestate sunt scutite de TVA? Conform prevederilor art.104 lit.c1) din Codul fiscal (CF), se scutesc de TVA cu drept de deducere importul și/sau livrarea pe teritoriul țării a mărfurilor, serviciilor destinate:
Serviciul Fiscal de Stat informează că, la data de 01.07.2020, prin intermediul sistemului „e-Factura” au fost emise facturi fiscale cu seria 0AA (zero AA). Facturile fiscale emise cu seria respectivă sunt valide și vor fi recunoscute de către toate sistemelor informaționale ale Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv și de către sistemul de raportare electronică – SIA „Declarație electronică”. Furnizorii care au efectuat corectarea facturii fiscale, prin anularea facturii fiscale emise cu seria 0AA, crearea unei noi facturi fiscale conform procedurii reglementate, unde data livrării mărfurilor/serviciilor corespunde cu data livrării conform facturii fiscale anulate,
Întreprinderea deține o serie de unități comerciale (magazine, gherete, pavilioane) amplasate pe teritoriul mun. Chișinău (orașul), în care desfășoară activitatea de comerț (codul CAEM 47.11 „Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun”), pentru care în adresa AAPL sunt depuse Notificările privind iniţierea activităţii de comerţ.
La 1 ianuarie curent au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior ce se referă la interdicția privind utilizarea/comercializarea pungilor din plastic foarte subțire, cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj, precum și comercializarea farfuriilor, paharelor, altor accesorii ale serviciilor de masă și bețișoarelor de unică folosință, fabricate din plastic, cu excepția celor biodegradabile. Conform art. 273 (alin.17 și 18) al Codului contravențional, încălcarea regulilor cu privire la utilizarea/comercializarea pungilor și veselei din plastic se sancționează cu amenzi de la 60 UC până la 240 UC.
Activitatea autorităților contractante în procesul de achiziție publică de lucrări va fi facilitată. În acest sens, Guvernul a aprobat proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului privind achizițiile publice de lucrări, care stabilește o ierarhie de principii, procese, tehnici și instrumente pentru a oferi suport autorităților în cadrul procesului de achiziție. Potrivit ministrului Finanțelor, Serghei Pușcuța, proiectul a fost elaborat în vederea asigurării unei gestionări eficiente a banilor publici de către beneficiari, investitori, proiectanți, antreprenori și alte părți implicate în lucrările publice.
Ținînd cont de prevederile Dispoziţiei nr.16 din 10 aprilie 2020, art.II din Legea nr.69 din 21.05.2020, precum şi prevederile Regulamentul aprobat prin la Ordinul MF nr.58 din 29.04.2020, pentru a beneficia de subvenţie, subiecţii subvenţionării urmează: 1.să depună cererea de acordare a subvenţiei în termen de până la 30 noiembrie 2020 inclusiv: 2.să depună de darea de seamă IPC18 pentru luna de gestiune;
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *