Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conform prevederilor art.24 alin.(13) din Codul fiscal (CF), deducerea reziduurilor, deşeurilor şi perisabilității naturale se permite în limitele aprobate anual de către conducătorii întreprinderilor. În conformitate cu prevederile Legii privind deşeurile nr.209/2016, deşeu reprezintă orice substanţă sau obiect pe care
În Monitorul Oficial din 3 octombrie a fost publicat Ordinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nr.148 din 25 septembrie 2024 cu privire la aprobarea listelor de verificare aferente domeniilor de control ale Agenției Naționale Transport Auto.
Punerea în aplicare din 1 ianuarie 2023 a noilor prevederi din Legea salarizării nr.270/2018 necesită ajustarea reglementărilor ce se referă la nivelul salarial al angajaților din instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică.
În anul 2025, NUMINA sărbătorește cea de-a 30-a aniversare. În acest an special pentru companie, continuăm să dezvoltăm și să investim în tehnologii de producție a mobilierului. A devenit deja o tradiție bună să achiziționăm anual mașini noi de la producători și să le instalăm în atelierul nostru. Datorită anilor de prezență pe piață,
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) anunță despre inițierea elaborării proiectului Hotărârii cu privire la aprobarea Regulamentului
Un nerezident al Republicii Moldova prestează servicii de mentenanță unui rezident al RM, în baza unui contract pe termen lung care prevede plăți succesive. Conform prevederilor contractuale, prestarea serviciilor se consideră încheiată în momentul
Persoanele juridice titulare de licenţă pentru comercializarea gazelor naturale destinate utilizării în calitate de carburanţi pentru unităţile de transport auto, în conformitate cu Legea Fondului rutier nr. 720 din 02.02.1996, sunt subiecți ai impunerii cu taxa pentru comercializarea gazelor naturale destinate
Constituirea, dar și dezvoltarea parcurilor industriale se va realiza în baza unui program de stat, ce presupune finanțare anuală din bugetul de stat, având ca scop susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.
Conform art.311 alin.(1) și alin.(2) și art.39 alin.(1) din Legea nr.135/2007 privind societățile cu răspundere limitată, în redacția Legii pentru modificarea unor acte normative (reglementarea relaţiilor dintre asociaţii/ fondatorii societăţilor comerciale)
В Monitorul Oficial 15 августа были опубликованы поправки в законодательство, связанные с мерами поддержки, предоставляемой резидентам свободных экономических зон. Документ предусматривает внесение изменений и дополнений в девять законов, включая Налоговый кодекс
Aspectele referitoare la conținutul contractului, precum și condițiile de executarea a acestuia sunt expres reglementate de prevederile art. 1171-1176 din Codul civil (în continuare Cod). Reieșind din prevederile cadrului normativ în vigoare, contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil în construcţie este un contract prin care vânzătorul
Contribuabilii sunt obligați să modifice ora echipamentelor de casă și de control conform orei de vară până la 20 aprilie 2024, atenționează Serviciul Fiscal de Stat.Potrivit Regulamentului cu privire la exploatarea echipamentelor de casă şi de control pentru efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată,
La 31 august marcăm o sărbătoare importantă pentru identitatea noastră – Ziua Limbii Române! Transmisă din generație în generație, limba este cea mai mare avere a unui popor, ea stă la fundamentul unei culturi, pe ea se clădesc valorile unui neam!
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) îndeamnă contribuabilii la vigilență în contextul apariției unor mesaje false distribuite prin aplicații de mesagerie instantă precum Viber, Telegram și altele. Persoane rău intenționate se prezintă a fi angajați ai Serviciului Fiscal de Stat și anunță
În cazul apariției necesității modificării postului vamal de destinație în cadrul operațiunii TIR, funcționarul vamal al postului vamal la care va fi prezentat mijlocul de transport fără încălcarea măsurilor de supraveghere vamală, va putea informa funcționarul vamal al postului vamal de plecare
Ieri, 3 septembrie curent, au avut loc consultări publice privind elaborarea propunerilor la Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022 în domeniul transformării digitale. La discuții au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai mediului privat și celui academic, reprezentanți ai societății civile și parteneri de dezvoltare.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură informează despre lansarea apelului V de depunere a cererilor de solicitare a subvenției pentru plata directă în sectorul zootehnic. Cererile vor fi depuse în perioada 23 iunie – 8 august 2025.
Biroul Național de Statistică a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul Programului de lucrări statistice pentru anul 2025. Programul include lista lucrărilor și cercetărilor statistice care urmează a fi realizate de BNS pe parcursul anului 2025, dar și lucrările ce urmează a fi prezentate Biroului Național
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (ce vizează îmbunătățirea managementului finanțelor publice) prin care se propune completarea Legii nr.181/2014 finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale cu noi prevederi ce vor reglementa particularitățile gestionării finanțelor de către instituțiile publice.
Inflația medie anuală se prognozează a fi de 4,7% în anul curent și de 5,3% în anul viitor. Totodată, rata anuală a inflației va avea o tendință relativ stabilă și va înregistra valoarea maximă de 6,4% în tr. I 2025 și valoarea minima de 4% în tr. II 2026, conform Raportului asupra inflației nr.3, 2024 - prezentat
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *