Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Începând cu 25 octombrie 2025, au intrat în vigoare noi prevederi menite să consolideze protecția consumatorilor de servicii financiare și să crească responsabilitatea furnizorilor
La etapa actuală, Republica Moldova a abordat un model de legislație în favoarea consumatorului, reglementând mai multe mecanisme de protecție a acestuia. Raporturile în domeniul protecţiei consumatorilor sunt reglementate prin Codul civil, Legea nr. 105/2003 privind protecţia consumatorilor ( Legea nr. 105/2003),
În anul 2026 Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor 65 de controale planificate.
În acest articol ne propunem să analizăm cadrul normativ recent, adoptat Legea nr. 80 din 17.04.2025 privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor (în continuare – Legea nr. 80/2025), care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 253-256 din 26.05.2025.
Despăgubirea colectivă a consumatorilor va fi reglementată printr-un mecanism mai eficient. În Monitorul Oficial din 26 mai curent a fost publicată Legea nr. 80 din 17 aprilie 2025 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor, care va intra în vigoare la 12 luni de la data publicării.
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) începând cu 1 iulie 2023, deține mandatul de protecție a consumatorilor de servicii financiare.
În practica națională ce ține de protecția consumatorilor ar putea fi introdus un nou mecanism – soluționarea alternativă a litigiilor (SAL), care presupune o procedură aplicată de o entitate de soluționare a litigiilor, oferind o soluție, sau reunește părțile în scopul de a facilita o soluție amiabilă. Ministerul Economiei a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Legii
Legea nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor prevede înființarea subdiviziunii structurale responsabile de derularea procedurilor de soluțioare alternativă a litigiilor (SAL) în domeniul protecției consumatorilor. În acest sens, în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor urmează a fi instituită Unitatea de soluționare alternativă a litigiilor
În Republica Moldova a fost inaugurat Centrul Unic de Apel pentru Consumatori, ce va facilita o comunicare directă și eficientă între consumatori și autoritățile responsabile, răspunzând rapid la reclamațiile cetățenilor și oferind consiliere de specialitate. Această inițiativă, realizată cu suportul financiar al Uniunii Europene, are scopul de a îmbunătăți protecția drepturilor consumatorilor din Republica
În Monitorul Oficial din 14 noiembrie au fost publicate listele de verificare în domeniile de competență ale Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a publicat Graficul controalelor planificate pentru anul 2024, conform căruia, pe parcursul anului viitor va desfășura 140 de controale, după cum urmează:
Aplicarea Planului de remediere în procedura contravențională reprezintă un beneficiu pentru persoana vizată, întrucât în acest caz acesteia nu i se va aplica o sancțiune contravențională, dar i se va acorda un termen pentru remedierea încălcării. Planul de remediere reprezintă o anexă la procesul-verbal cu privire la contravenție, în care agentul constatator stabilește,
Potrivit proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.105/2003 privind protecția consumatorilor, prevederile acesteia se vor aplica și conținutului digital sau serviciilor digitale care sunt încorporate în bunuri sau interconectate cu acestea în sensul noțiunii de produs și care sunt furnizate împreună cu produsele care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare
Începând cu 25 octombrie 2025, intră în vigoare Legea nr. 189/2025 pentru modificarea unor acte normative ce țin de protecția consumatorilor de servicii financiare care a fost elaborată și promovată de Ministerul Finanțelor și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), cu scopul de a consolida cadrul legal în domeniu.
Consumatorii vor fi mai protejați! Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat un proiect de lege privind desfășurarea acțiunilor în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor. Această lege va proteja interesele persoanelor fizice care au suferit prejudicii
În primele 9 luni ale anului curent, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) a efectuat 190 de controale privind conformitatea produselor nealimentare și prestării serviciilor la agenții economici, activitățile cărora prezintă un grad sporit de risc, dintre care 179 au fost planificate și 11 inopinate, potrivit datelor publicate de Agenție. În cadrul a 131 controale, ce constituie o pondere de 68,9% din numărul celor efectuate, au fost depistate neconformități ce țin de: nesoluționarea/refuzul de a înregistra petiția, lipsa registrului de reclamații;
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), cu sprijinul programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA), a inițiat discuții privind dezvoltarea unui mecanism de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) dintre consumatori și prestatorii de
Activitatea agenților imobiliari va fi reglementată. Proiectul de lege privind activitatea persoanelor care activează în acest domeniu a fost votat în prima lectură.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *