Новости
Activitatea în cadrul ZEL: au fost aprobate noi prevederi
Textul contractului-tip pentru desfăşurarea în zona liberă a activităţii de întreprinzător se va aproba prin Ordinul ministrului dezvoltării economice și digitalizării, iar după semnarea contractului dintre Administrație și resident, o copie de pe acesta, precum și de pe orice modificare, suspendare sau încetare a contractului se va transmite de către Administrație în adresa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, în termen de 15 zile de la survenirea evenimentului.
Parlamentul a aprobat, în lectura a doua, în ședința de astăzi, 7 iulie, un proiect de lege pentru modificarea unor acte normative ce se referă la ZEL.
La momentul actual, Legea nr. 440/2001 prevede că Administrația ZEL doar coordonează în prealabil cu ministerul de resort textul contractului ce urmează a fi încheiat între administrație și rezident, precum și orice modificare, suspendare sau încetare a acestuia.
La momentul de față Legea nr.440/2001 cu privire la zonele economice libere prevede că asupra mărfurilor (serviciilor) care nu au fost prelucrate suficient în zona liberă, la scoaterea lor din zonă pe restul teritoriului vamal al RM, se extind prevederile legislaţiei vamale și ale acordurilor internaționale la care RM este parte, în partea ce ține de mărfurile plasate în zona liberă utilizate pentru producerea mărfurilor care nu au fost prelucrate suficient. Proiectul vine cu abrogarea acestei prevederi.
Totodată, mărfurile obţinute integral sau transformate suficient în zona liberă, dacă intervine schimbarea poziţiei tarifare în Nomenclatura combinată a mărfurilor la nivelul unuia dintre primele patru semne sau dacă costul mărfurilor declarate, scoase din zona liberă, depăşeşte costul mărfurilor introduse în zona liberă din cauza creşterii cu peste 35% a ponderii consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii, nu vor mai fi considerate produse în zona liberă respectivă, pentru că această normă, de asemenea, urmează a fi abrogată.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
850 просмотры
Дата публикации:
07 Июль /2023 11:22
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
rezident zel
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии