Новости

Activitatea ZEL: revizuirea taxelor vamale

Scutirea de taxa vamală pentru mărfurile produse în zona economică liberă  (ZEL) și introduse pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova ar putea anulată.

 

Ministerul Economiei a elaborat proiectul modificărilor unor acte normative, documentul fiind examinat în cadrul ședinței secretarilor generali și este propus pentru consultări publice.

 

Astfel, se propune eliminarea din art. 28 (lit.l) al Legii nr. 1380/1997 cu privire la tariful vamal a prevederii, conform căreia mărfurile, produse în zona economică liberă și introduse pe restul teritoriului vamal al RM, se scutesc de taxa vamală. De asemenea, se propune ca respectiva scutire să nu mai fie aplicată nici asupra mărfurilor care nu au fost prelucrate suficient în ZEL, introduse pe restul teritoriului vamal al RM, în partea ce se referă la mărfurile străine plasate în ZEL, însoțite de o dovadă de origine preferențială, și mărfurile autohtone care au fost utilizate pentru producerea mărfurilor care nu au fost prelucrate suficient.

 

La momentul de față Legea nr.440/2001 cu privire la zonele economice libere prevede că asupra mărfurilor (serviciilor) care nu au fost prelucrate suficient în zona liberă, la scoaterea lor din zonă pe restul teritoriului vamal al RM, se extind prevederile legislaţiei vamale și ale acordurilor internaționale la care RM este parte,  în partea ce ține de mărfurile plasate în zona liberă utilizate pentru producerea mărfurilor care nu au fost prelucrate suficient. Proiectul vine cu abrogarea acestei prevederi.

 

Totodată, mărfurile obţinute integral sau transformate suficient în zona liberă, dacă intervine schimbarea poziţiei tarifare în Nomenclatura combinată a mărfurilor la nivelul unuia dintre primele patru semne sau dacă costul mărfurilor declarate, scoase din zona liberă, depăşeşte costul mărfurilor introduse în zona liberă din cauza creşterii cu peste 35% a ponderii consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii, acestea ar putea să nu mai fie considerate produse în zona liberă respectivă.

 

De asemenea, se propune ca mărfurile transformate integral sau suficient în zona liberă să nu mai fie considerate mărfuri autohtone.

 

În același timp, textul contractului-tip pentru desfăşurarea în zona liberă a activităţii de întreprinzător se va aproba prin Ordinul ministrului Economiei, iar după semnarea contractului dintre Administrație și rezident o copie de pe acesta, precum și de pe orice modificare, suspendare sau încetare a contractului se va transmite de către Administrație în adresa Ministerului Economiei în termen de 15 zile de la survenirea evenimentului. La momentul actual Legea nr. 440/2001 prevede că Administrația ZEL doar coordonează în prealabil cu Ministerul Economiei textul contractului ce urmează a fi încheiat între administrație și rezident, precum și orice modificare, suspendare sau încetare a acestuia.

 

Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1037 просмотры

Дата публикации:

14 Февраль /2023 07:58

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

proiect de lege | zonele economice libere

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon