Новости

Agenții economici cu statut PVD sunt îndemnați de vamă să aplice din timp pentru noile proceduri simplificate

Serviciul Vamal recomandă agenților economici care dețin statutul de vămuire la domiciliu (PVD) să beneficieze de facilitățile oferite de noul Cod vamal, având în vedere că valabilitatea autorizațiilor PVD acordate până la sfârșitul anului 2023 va expira la 1 ianuarie 2025, conform art. 427 alin. (4) din Codul vamal.

 

Agenții economici sunt încurajați să aplice din timp pentru autorizațiile oferite prin noile proceduri simplificate, care includ:

  • Autorizația de destinatar și expeditor agreat (pentru tranzit simplificat): Permite închiderea operațiunii de tranzit. Procedura este reglementată de Ordinul nr. 462-O/2023. Cererea pentru autorizație poate fi accesată aici și trebuie însoțită de un chestionar de autoevaluare. Documentele se depun la Aparatul Central al Serviciului Vamal (Chișinău, str. N. Starostenco, 30). Pentru detalii, contactați 022 574-154 sau 022 574-138.
  • Autorizația de prezentare a mărfurilor într-un loc aprobat: Permite depozitarea temporară a mărfurilor într-un spațiu autorizat, până la 6 zile, în vederea plasării acestora sub un regim vamal. Solicitantul trebuie să îndeplinească condițiile din art. 152 din Codul vamal și pct. 699 din HG nr. 92/2023. Cererea se depune la biroul vamal responsabil de zona în care activează solicitantul, în formă liberă. Informații suplimentare pot fi obținute la 022 574-238.
  • Autorizația pentru utilizarea garanției globale: Reglementată de Ordinul nr. 550-O/2023, permite reducerea cuantumului de referință pentru garanție la 50% sau 30%, ori chiar exonerarea completă, conform art. 104 din Codul vamal. Cererea poate fi accesată aici și se atașează documentele specificate la pct. 40 din Ordinul 550-O/2023. Documentele confirmative se depun la Aparatul Central al Serviciului Vamal. Pentru informații, apelați 022 574-239.

 

„Serviciul Vamal este deschis dialogului și cooperării cu mediul de afaceri, iar prin implementarea celor mai bune practici europene în materie de simplificare a procedurilor vamale, dorim să facilităm activitatea agenților economici, consolidând în același timp un climat de corectitudine și integritate în cadrul instituției noastre,” declară Alexandru Iacub, Directorul Serviciului Vamal. Directorul Iacub subliniază: „Ne reafirmăm angajamentul de a dezvolta un mediu vamal modern și eficient, aliniat la standardele UE, unde transparența și respectul față de lege reprezintă pilonii principali ai activității noastre.”

 

Serviciul Vamal își reafirmă angajamentul de a sprijini mediul de afaceri prin promovarea unor mecanisme eficiente de facilitare a comerțului internațional și prin colaborarea activă cu operatorii economici, contribuind astfel la dezvoltarea unui climat de afaceri competitiv și sustenabil.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Таможенная Служба Республики Молдова

333 просмотры

Дата публикации:

05 Ноябрь /2024 07:56

Catalogul tematic

Codul vamal

Ключевые слова

Codul vamal | proceduri vamale | autoritățile vamale

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon