Новости
APL vor decide transmiterea în arendă a terenurilor cu destinație agricolă proprietate privată neîntreținute
Competența de aprobare a deciziei cu privire la transmiterea în arendă a terenului cu destinație agricolă proprietate privată neîntreținut într-o stare fitosanitară (situație determinată de diseminarea organismelor dăunătoare culturilor agricole şi silvice, solurilor) ar putea fi atribuită autorității administrației publice locale de nivelul întâi din unitatea administrativ-teritorială în raza teritorială a căreia este amplasat terenul.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat Regulamentul care stabilește modul de transmitere în arendă a terenurilor cu destinație agricolă proprietate privată de către autoritățile administrației publice locale (APL), în cazul în care acestea nu sunt întreținute într-o stare fitosanitară, proiectul căruia a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței secretarilor de stat.
Conform proiectului, la cererea autorității APL sau a oricărei persoane lezate, Agenția Naționala pentru Siguranța Alimentelor va verifica dacă terenul cu destinație agricolă proprietate privataă este întreținut într-o stare fitosanitară (combaterea și răspândirea buruienilor). În cazul în care ANSA va constata că proprietarul terenului cu destinație agricolă, mai mult de 2 ani succesivi, nu a întreținut terenul în stare fitosanitară, autoritatea locală va putea exercita dreptul de administrare a terenului neîntreținut, cu condiția că proprietarul terenului va fi somat în scris ca, în termen de 3 luni, să întreprindă măsurile necesare privind utilizarea terenului; în cazul în care somația recepționată de proprietar va rămâne fără răspuns, autoritatea APL va putea decide transmiterea acestui teren în arendă prin licitație publică sau, după caz, prin negocieri directe unicului deținător de teren adiacent.
Se propune ca în cazul terenurilor neîntreținute prețul contractului de arendă să nu fie mai mic decât prețul mediu de arendă pentru ultimii 5 ani, înregistrat în unitatea-administrativ teritorială în raza cărei este amplasat terenul. Plata pentru arenda terenului va fi depozitata pe un cont al primăriei și va fi transferată proprietarului terenului din momentul rezoluțiunii contractului de arendă, din această sumă fiind reținute doar costurile administrative ale primăriei pentru transmiterea terenului în arendă.
În cazul aprobării proiectului în redacția propusă de către autori, terenurile cu destinație agricolă proprietate privată transmise în arendă vor putea fi folosite de arendași doar pentru desfășurarea activității în scopul obținerii de produse agricole. Totodată, se propune ca în cazul în care terenul nu va fi solicitat a fi transmis în arendă de către proprietarii trenurilor adiacente, APL va fi în drept să selecteze arendașul prin organizarea unei licitații.
În opinia autorilor, aplicarea prevederilor din regulament nu numai va soluționa problema terenurilor abandonate, dar și va încuraja persoanele care doresc să practice agricultura competitivă, precum și crearea unor exploatații agricole ce ar oferi posibilitatea de aplicare a tehnologiilor performante.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
869 просмотры
Дата публикации:
05 Апрель /2024 08:00
Catalogul tematic
Новости | Cельское хозяйство
Ключевые слова
proprietate privata | teren cu destinatie agricola | destinație agricolă | arenda terenurilor
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии