Новости

CBTM 2025-2027, publicat în Monitorul Oficial

Pe baza previziunilor macroeconomice, precum și a măsurilor prevăzute în domeniul fiscal și vamal, se preconizează că veniturile vor continua să crească pe termen mediu, în perioada 2025-2027, la o rată medie de 8,2 %. Despre aceasta se menționează în documentul Cadrului bugetar pe termen mediu (2025-2027), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 562 din 7 august 2024, ce a fost publicată în Monitorul Oficial din 27 august curent.

 

Precizăm, Cadrul bugetar pe termen mediu 2025-2027 (CBTM) reprezintă un suport la planificarea proiectului bugetului de stat pentru anul 2025 pentru organelor centrale de specialitate ale administrației publice, dar și pentru autoritățile administrației publice locale – la planificarea bugetelor locale și a programelor locale de dezvoltare a teritoriilor respective.

 

CBTM este documentul prin care se stabilesc obiectivele politicii bugetar-fiscale și se determină cadrul de resurse și cheltueili ale bugetului public național și ale componentelor acestuia în perspectivă de 3 ani.

 

Astfel, conform estimărilor pentru perioada 2025-2027, veniturile bugetului public național pentru anul 2025 sunt estimate în sumă de 115867 mil.lei, pentru anul 2026 – 124474 mil.lei, iar pentru anul 2027 – 135855 mil.lei. Proiecțiile bugetare demonstrează că până în anul 2027 veniturile bugetului public național vor fi în creștere față de anul 2024 cu 26,8 %, inclusiv în anul 2025 față de anul 2024 – cu 8,1%. Majorarea veniturilor va fi susținută, în primul rând, de restabilirea economică, impactul politicilor de stat de susținere a sectoarelor economice, precum și din contul unor măsuri ale politicii fiscale și vamale și de administrare mai bună a veniturilor, se menționează în document.

 

În același timp, cheltuielile bugetului public național pentru anul 2025 sunt estimate în sumă de 129557 mil.lei, pentru anul 2026 – 137924 mil.lei, iar pentru anul 2027 – 149255 mil.lei.

 

Conform criteriilor de performanță structurale stabilite în cadrul Programului susținut de Fondul Monetar Internațional, precum și în baza concluziilor comune ale dialogului economic și financiar dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova (Programul de reforme economice pentru anii 2024-2026), scenariul pe termen mediu prevede o reducere treptată a nivelului deficitului bugetar pentru următorii trei ani. Astfel, soldul (deficitul) bugetului public național pentru anul 2025 este estimat în sumă de (-13690 mil.lei), ceea ce reprezintă (-3,8%) în PIB, pentru anul 2026 (-13450 mil.lei) sau (-3,4%) în PIB, iar pentru anul 2027 (-13400 mil.lei) sau (-3,1% în PIB).

 

CBTM (2025-2027) evidențiază preocuparea Guvernului prin continuarea măsurilor pentru redresare economică, accelerarea creșterii economice, menținerea și susținerea unui cadru de dezvoltare durabilă, măsuri pentru crearea și consolidarea finanțelor publice privind alocarea eficientă către priorități bine definite și mai multă responsabilitate în utilizarea fondurilor/mijloacelor publice, implementarea măsurilor de eficientizare calitativă a cheltuielilor publice, prin utilizarea celor mai bune practici la nivel european și pentru evitarea risipei fondurilor/mijloacelor publice.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

697 просмотры

Дата публикации:

28 Август /2024 09:22

Catalogul tematic

Налоговые новости | Расходы бюджета

Ключевые слова

cheltuieli | deficit bugetar | cresterea veniturilor | CBTM

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon