Новости

Concursul „Loteria fiscală”, anulat

Cabinetul de miniștri a abrogat Hotărârea nr. 657/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind desfășurarea concursului „Loteria fiscală”, ceea ce înseamnă că acest concurs nu va mai fi desfășurat.

 

După cum a menționat în cadrul ședinței, ministra Finanțelor, Victoria Belous, concursul și-a atins în mare măsură obiectivele stabilite, în special stimularea utilizării plăților prin intermediul cardurilor bancare și reducerea tranzacțiilor în numerar, iar în prezent există mecansime mai eficiente pentru creșterea tranzacțiilor fără numerar, cum ar fi sistemul MIA sau alte sisteme bancare care stimulează achitarea cu cardul.

 

Conform notei proiectului, se relevă o creștere semnificativă a utilizării plăților cu cardurile bancare în perioada desfășurării concursului. Astfel, numărul tranzacțiilor a crescut de la 48,43 mil. în 2020 la 149,51 mil. în 2024, iar valoarea acestora a crescut de la 14,33 mld. lei la 43,19 mld. lei în aceeași perioadă. Aceste rezultate confirmă că „Loteria Fiscală” și-a atins scopul de stimulare a utilizării plăților electronice în primii ani de implementare.

 

Totodată, dezvoltarea infrastructurii pentru plăți electronice, intrarea în vigoare a Legii nr. 34/2024 privind decontările în numerar la 1 aprilie 2025, implementarea SIA „MEV” și lansarea sistemului MIA oferă mecanisme mai eficiente și durabile pentru atingerea obiectivelor de transparență și conformitate fiscală, iar „Loteria Fiscală” nu mai răspunde necesităților actuale, iar resursele administrative utilizate pentru desfășurarea acesteia vor putea fi redirecționate spre alte inițiative de modernizare fiscală și digitalizare.

 

Precizăm, concursul „Loteria fiscală” se organiza în conformitate cu prevederile Regulamentului privind desfășurarea concursului “Loteria fiscală” aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 657/2019. Tragerile la sorți şi validarea câștigătorilor loteriei avea loc în prezența unei comisii, numită prin ordin de către directorul Serviciului Fiscal de Stat. Tranzacțiile câştigătoare se selectau din numărul total de tranzacţii participante la concursul “Loteria fiscală”, aleatoriu, în mod automatizat, în baza tranzacţiilor efectuate cu cardul bancar, prin intermediul platformei Random.org.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

311 просмотры

Дата публикации:

05 Февраль /2025 10:40

Catalogul tematic

Новости | Hаличные денежные расчеты

Ключевые слова

decontari banesti in numerar | loteria fiscala

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon