Новости
Condițiile de stabilire și modul de calcul a prestațiilor sociale pentru antreprenorii independenți, elaborate
Venitul lunar asigurat pentru antreprenorii independenți se va determină prin împărțirea contribuției de asigurări sociale de stat achitate pentru luna corespunzătoare la cota tarifului contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru angajatorii sectorului privat pentru perioada respectivă. Venitul lunar asigurat determinat se va include în calcul în lunile pentru care au fost plătite contribuțiile, începând cu 1 ianuarie 2026.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat proiectul modificărilor și completărilor în actele normative, scopul cărora este aducerea în concordanță a cadrului normativ secundar în conformitate cu prevederile Legii nr. 289/2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale ca urmare a modificărilor operate prin Legea nr. 228/2025 prin care a fost instituită activitatea economică independentă a persoanelor fizice, care vor intra în vigoare la 01.01.2026.
Astfel, conform completărilor propuse la Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul și de plată a indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, aprobat prin HG nr. 108/2005, cuantumul lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă plătite din mijloacele antreprenorului independent se stabilește în proporție de 75% din salariul mediu lunar prognozat pe economie, stabilit de Guvern pentru anul în care s-a produs riscul asigurat.
Totodată, proiectul prevede modificări/completări la Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin HG nr. 1478/2002, și Regulamentul cu privire la condițiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizației paternale, aprobat în temeiul HG nr. 1245/2016.
În condițiile aprobării proiectului dezbătut în cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 10 noiembrie anul curent, începând cu 1 ianuarie 2026, persoanele fizice rezidente care desfășoară în mod individual activitate economică în domeniul prestării serviciilor și vor achita contribuții de asigurări sociale de stat, vor putea beneficia de aceleași prestații sociale ca și celelalte categorii de persoane asigurate, și anume:
- indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă,
- indemnizație de maternitate,
- indemnizații adresate familiilor cu copii,
- indemnizație paternală.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
340 просмотры
Дата публикации:
12 Ноябрь /2025 07:47
Catalogul tematic
Государственное социальное страхование
Ключевые слова
Antreprenor independent | Contribuţii de asigurări sociale
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии