Разное
Conformarea voluntară: contribuie sau nu la creșterea nivelului de respectare a legislației de către contribuabili?
Cu toate că percepția societății vizavi de activitatea unei autorități fiscale este că aceasta constă exclusiv în a încasa impozitele și taxele de la contribuabili și de a aplica sancțiuni pentru neonorarea obligațiilor fiscale, misiunea autorități fiscale este, în primul rând, majorarea nivelului de respectare a legislației fiscale, astfel încât intervenția forțată și acțiunile de control să fie reduse la minim. Altfel spus, Serviciul Fiscal de Stat este acea autoritate de care nu trebuie să ne fie frică, între ea și contribuabil trebuie să existe o relație de încredere reciprocă, pentru ca lucrurile să funcționeze eficent.
Programul de conformare voluntară vs controale planificate vs conformare forțată
Conformarea voluntară este cel mai eficient şi uşor mod prin care se pot colecta veniturile bugetare, fiind procesul prin care contribuabili persoane fizice şi juridice voluntar îşi declară şi achită la timp la buget obligaţiile fiscale, fără ca organele competente să intervină cu acțiuni de control.
Autoritatea fiscală națională - Serviciul Fiscal de Stat anual elaborează un program de conformare – document ce conține segmentele economiei naționale prioritare pentru monitorizare, selectate în baza riscurilor. Este important de menționat faptul că riscurile de neconformare fiscală sunt stabilite în baza informațiilor deținute de SFS, care ulterior sunt examinate și contrapuse, fiind evaluate criteriile de risc întrunite de fiecare contribuabil și stabilite tratamente de conformare, în funcție de nivelul riscurilor. În dependență de aceste rezultate se decide: lista contribuabililor din sectoarele economiei naționale, stabilite ca prioritare prin aplicarea măsurilor de conformare voluntară; lista contribuabililor pentru a fi incluși în planul de control; lista celor pasibili a fi monitorizați prin prisma posturilor fiscale; lista celor față de care urmează a fi aplicate măsuri de control operativ; precum și lista contribuabililor pentru a fi supuși controalelor fiscale axate pe obiective specifice (depistarea și sancționarea utilizării muncii nedeclarate, fraudei TVA alte obiective specifice).
Conform Programului de conformare a contribuabililor 2024, au fost selectate 5 segmente ale economiei naționale (comerțul cu ridicata și amănuntul a mărfurilor, produselor și materialelor, industria prelucrătoare, asistență stomatologică, transport și depozitare și construcția), iar accentul prioritar se va pune pe aplicarea sistemului de analiză a riscurilor și depistare a divergenților care se vor evalua în funcție de impact, iar în consecință se va decide asupra măsurilor ce urmează a fi aplicate. Menționăm că tratamentele de conformare voluntară ce se pot aplica constau în diferite acțiuni, precum: contactarea contribuabilului, expedierea scrisorilor de conformare, chestionarul agentului economic; organizarea ședințelor de conformare; efectuarea vizitelor fiscale etc. Doar în cazul când contribuabilii nu sunt dispuși să se conformeze voluntar înregistrând riscuri de neconformare semnificative, SFS va dispune efectuarea controalelor fiscale cu verificarea corectitudinii cu care contribuabilul execută obligația fiscal.
Conform Raportului de activitate al SFS pentru anul 2023, pentru anul respectiv au fost identificate ca prioritare pentru monitorizare la fel 5 segmente ale economiei, fiind selectați 1710 contribuabili care activează în segmentele respective pentru monitorizare și aplicarea măsurilor de conformare voluntară. Cât privește activitatea de conformare fiscală forțată (ce se desfășoară în scopul combaterii cazurilor în care contribuabilii nu doresc să se conformeze benevol obligațiilor legale), pe parcursul anului au fost efectuate 29789 controale fiscale, cu 4 824 controale mai puține decât anul 2022 sau cu 13,94 % mai puțin. Totodată, numărul controalelor fiscale în cadrul cărora au fost stabilite încălcări ale legislației fiscale, s-a micșorat cu 425, sau cu 1,98 %, mai puțin față de anul precedent.
În același timp, în lista agenților economici (planificați) ce urmează a fi supuși controalelor fiscale în anul 2024, conform planului anual de control, au fost incluși 549 de contribuabili. Dacă să analizăm tendința, numărul controalelor planificate este în scădere comparativ cu anii precedenți:
Anul |
Nr. de controale planificate |
2023 |
593 |
2022 |
652 |
2021 |
753 |
Noutăți
O noutate în acest sens este și lansarea, în regim de pilotare, a celor 5 birouri de consultanță a contribuabililor în cadrul Direcțiilor deservire fiscală Buiucani (mun. Chișinău), Bălți, Florești, Comrat și Cahul, ceea ce va contribui la extinderea posibilităților de deservire a contribuabililor. În primul rând, crearea acestor structuri urmărește majorarea gradului de onorare benevolă a obligaţiunilor fiscale, dezvoltarea culturii fiscale a contribuabililor şi stabilirea relaţiilor de parteneriat între Serviciul Fiscal de Stat şi plătitorii de impozite. Serviciile Biroului vor fi oferite gratuit, iar beneficiari vor fi persoanele juridice și fizice care practică activitatea de întreprinzător și persoanele fizice – cetăţeni.
Conformare sau control?
În ultima perioadă, autoritatea fiscală pune un accent tot mai mare pe conformarea fiscală, în detrimentul controalelor. Este corectă această abordare sau e mai bine, totuși cum se spune, contribuabilii să fie ținuți mai din strâns?
Cristina Ixari, secretară de stat, Ministerul Finanțelor: „Tendința este ca statul să intervină în activitatea contribuabilului la minim, să existe o monitorizare, o asistență, dacă este cazul și, în cazul în care acesta nu își aduce în conformitate activitatea, să se intervină cu control. Ideal ar fi să apelăm contribuabilul pentru a-i oferi consultanță și suport, nu pentru a-i face control - acesta ar fi cel mai binevenit mod de interacțiune între autoritatea fiscală și contribuabil. Cu toate că autoritatea fiscală dispune de instrumente foarte bune de conformare fiscală, în viziunea mea, mai sunt aspecte ce urmează a fi îmbunătățite, cum ar fi: dezvoltarea resurselor umane implicate, digitalizarea la maxim a serviciilor, astfel încât să putem efectua controale fiscale în mod eficient la distanță, dezvoltarea instrumentului Soluția fiscală anticipată etc. Trebuie să înțelegem că prioritatea statului nu este ca afacerile să falimenteze prin controale și sancțiuni, dar, din contra, ca ele să prospere și să genereze venituri la buget”. |
Olga Golban, director Serviciul Fiscal de Stat: Conformarea voluntară este un efort comun atât din partea contribuabililor, cât și din partea Serviciului Fiscal de Stat. Din perspectiva autorității fiscale, angajații noștri sunt implicați plenar în informarea și consultarea contribuabililor, pentru a crea toate condițiile necesare conformării benevole a acestora. Conformarea voluntară reprezintă în sine conștientizarea de către contribuabil a necesității respectării legislației și onorării obligațiilor fiscale și creeză astfel un parteneriat dintre cele două părți, bazat pe încredere și responsabilitate. |
Veronica Sirețeanu, fondatoarea și coordonatoare de proiecte în cadrul AO FINEDU Moldova; fostă ministră a Finanțelor: „Conformarea voluntară este cea mai echitabilă și mai corectă metodă de conformare. Pe lângă faptul că aceasta costă de zeci de ori mai puțin decât conformarea forțată, aceasta implică edificarea și creșterea celei mai corecte atitudini dintre părți - încrederea. Or, anume prin încredere se obțin rezultate maxime în orice domeniu și anume încrederea crește și nivelul de moralitate fiscală, implicit, a încasărilor fiscale din care ar avea de câștigat fiecare”. |
Ion Tulei, producător agricol: „Noi ne dorim să fie mai degrabă o colaborare cu Serviciul Fiscal de Stat, decât să ne întâlnim doar în cadrul controalelor. Să fie o atitudine prietenoasă, noi să ne spunem problemele și să ne ajute să le soluționăm. De multe ori agenții economici nu cunosc foarte bine toate detaliile ce țin de fiscalitate, aici e mai mult partea contabililor, iar dacă nu se înțeleg bine toate regulile, consecințele le suportă agentul economic. Vreau să zic că în ultima perioadă sunt schimbări pozitive în conlucrarea dintre inspectorii fiscali și contribuabili”.
|
Practica europeană
La nivel european, Comisia Europeană ajută statele membre să își reformeze politicile bugetar-fiscale pentru a colecta impozitele într-un mod echitabil, sustenabil și eficient. Autoritățile fiscale europene dezvoltă noi abordări pentru a spori conformarea voluntară, pentru a gestiona cazurile de nerespectare a obligațiilor, pentru a reduce la minimum costurile pentru asigurarea conformării și pentru a spori încrederea generală în regimul fiscal. Măsurile se referă la îmbunătățirea gestionării riscurilor legate de conformare; instituirea unor programe de conformare bazate pe cooperare; punerea în aplicare a unor abordări de tip comportamental etc.
România
În țara vecină, România, Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează începând cu luna martie curent, la nivel național, un amplu program de conformare referitor la veniturile realizate de persoanele fizice care prestează activități de înfrumusețare/întreținere corporală. Programul își propune să crească gradul de informare a contribuabililor care realizează sau care intenționează să realizeze venituri din activități de înfrumusețare și întreținere corporală. ANAF susține că o informare adecvată va conduce la creșterea nivelului de conștientizare a obligațiilor fiscale ce derivă din obținerea unor astfel de venituri și va reduce riscul penalizărilor/amenzilor în cazul unor controale sau inspecții fiscale. În același timp, este reglementată notificarea pentru conformarea voluntară - procedură anterioară demarării unei inspecții fiscale, prin care companiile au posibilitatea să își corecteze, înainte de începerea efectivă a verificării, situația fiscală și aspectele pe care inspectorii urmează să le controleze. Potrivit reglementărilor, înainte de selectarea companiilor pentru o inspecție fiscală, ANAF trimite acestora o notificare de conformare, care să cuprindă pe lângă riscurile identificate (declarații fiscale eronate, diferențe de taxe neplătite la stat, alte situații considerate problematice etc.) pentru a le acorda posibilitatea să își corecteze situația fiscală și o persoană de contact din cadrul ANAF pentru compania vizată, care va funcționa ca un responsabil de caz, cu care contribuabilul să poată ține legătură cu problemele fiscale identificate.
Polonia
În această țară s-a încercat un experiment social pentru a determina ce tratament ar fi mai bine acceptat de contribuabili. Astfel, aceștia au primit, aleatoriu, fie o scrisoare informativă de reamintire a datoriilor de plată, fie scrisori create cu rolul de a schimba comportamentul cetățenilor în mod pozitiv. Au fost folosite mesaje cu tonuri mai prietenoase, care mizau pe responsabilitatea socială și pe ce probleme concrete ar putea fi rezolvate de stat din impozitele și taxele colectate. Dar au fost trimise și mesaje cu tonuri ceva mai dure, care evidențiau sancțiunile pentru neplată. Ca rezultat, s-a determinat că oamenii au răspuns conform modului de abordare.
Estonia
A fost lansat a un serviciu electronic care oferă contribuabililor posibilitatea de a afla în ce categorie de risc sunt încadrați de către autoritatea fiscală. Autoritatea fiscală a introdus trei niveluri de risc: verde (în ordine din punct de vedere al administrației fiscale), galben (există unele deficiențe), roșu (cu deficiențe grave). Această abordare le dă posibilitate contribuabililor din zona roșie cointeresați de schimbarea nivelului de risc, să apeleze autoritatea fiscală pentru a căuta soluții în acest sens.
În concluzie, putem menționa faptul că pe lângă strategiile utilizate de autoritățile responsabile, conformarea benevolă ține și de o serie de factori subiectivi (așa cum ne-au spus și interlocutorii cu care am discutat mai sus) cum ar fi tradiția, contextul cultural și istoric al statului, educația financiară, dar și de doza de încredere că banii achitați și impozite și taxe sunt gestionați corect.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
835 просмотры
Дата публикации:
15 Май /2024 19:15
Catalogul tematic
Налоговый контроль | Новости
Ключевые слова
noutati | control fiscal | conformare fiscală | conformare benevolă
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии