Новости

Consultarea pachetului de legi nr.II pentru facilitarea activității mediului de afaceri continuă

 

Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri II), elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării în comun cu Ministerul Finanțelor, cu suportul Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru și a donatorilor a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor generali.

 

Scopul proiectului constă în eliminarea barierelor administrative, cerințelor, sancțiunilor nejustificate sau depășite, astfel fiind diminuate costurile pentru agenții economici în activitatea de întreprinzător.

 

Astfel, proiectul prevede includerea produselor petroliere și GPL în lista produselor admise pentru regimul de antrepozit vamal, în vederea facilitării operării bazelor petroliere și terminalelor de gaz, în calitate de centre de tranzit pentru operațiuni de import-export, stocare, încărcare, descărcare a produselor petroliere și gaz petrolier lichefiat, extinderea listei instrumentelor de garantare a obligațiilor vamale introduse în acest regim vamal provizoriu. În acest sens, se propune modificarea art.30 din Codul vamal, prin includerea produselor petroliere și GPL în lista produselor admise pentru regimul de antrepozit vamal, acestea fiind mărfuri de importanță strategică și cu impact asupra securității energetice a statului.

 

În același timp, documentul conține mai multe propuneri de modificare a legislației fiscale. În primul rând, se propune ca majorarea de la 100 la 500 lei a cuantumului sumei neachitate a obligațiilor fiscale care nu se consider restanță.

De asemenea, autorii propun instituirea dreptului de deducere a TVA pentru achizițiile de bunuri și servicii efectuate de contribuabili pe bază de bonuri fiscale și care au fost achitate prin intermediul cardului de plată de afaceri (business), dacă valoarea achizițiilor nu depășește 2000 lei inclusiv TVA, precum și asigurarea unei abordări corelative a tratamentului fiscal din perspectiva impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător.

O altă prevedere a proiectului se referă la anularea ținerii registrului mașinii de casă şi control/imprimantei fiscale (Registrul MCC/IF).

Se mai prevede liminuarea plafonului obligației fiscale aferente contestațiilor care pot fi examinate în cadrul Consiliului de soluționare a disputelor din cadrula Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal: de la 500.000 la 250.000 de lei - pentru agenții economici și de la 250.000 la 125.000 de lei  - pentru persoanele fizice. La fel, se propune ca mediul asociativ în cadrul consiliilor să dețină pondere de cel puțin 60% din totalul membrilor.

 

Totodată, În vederea anulării oricăror restricții privind circulația capitalului, în particular în ceea ce privește obligațiile privind repatrierea mijloacelor bănești (în corespundere cu practicile comunitare), se propune abrogarea Legii nr. 1466-XIII din 29.01.1998 cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri
şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe.

 

Proiectul este la etapa consultărilor. Cu detalii vom reveni pe parcursul promovării documentului.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

861 просмотры

Дата публикации:

15 Август /2023 09:48

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

facilitati | mediu de afaceri

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon