Новости

Contractele de vânzare-cumpărare a unor terenuri agricole nu se vor autentifica notarial

Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543/1998 va fi completată cu prevederea conform căreia contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole ocupate cu plantații multianuale proprietate privata cu suprafață de pana la 0,25 hectare, confirmate prin actul emis de autoritatea administrației publice locale de nivelul întâi, nu se vor autentifica notarial.

 

Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 6 februarie curent, a aprobat în prima lectură proiectul legii pentru modificarea unor acte normative (implementarea Codului funciar nr. 22/2024), elaborat în scopul asigurării coerenței în aplicarea prevederilor actelor normative ținând cont de noile reglementari din domeniul funciar. Reiterăm, că Codul funciar nr. 22/2024 va intra în vigoare la data de 7 martie anul 2025.

 

Proiectul prevede intervenții și în Legea exproprierii pentru cauza de utilitate publica nr. 488/1999. Astfel, odată cu intrarea noilor reglementări în vigoare, alin. (5) al art. 15 din legea menționată va stabili că în cazul exproprierii de teren, cuantumul despăgubirii va fi echivalent cu valoarea de piață a terenului, determinată conform raportului de evaluare efectuat de un evaluator, în conformitate cu prevederile Legii nr. 989/2002 cu privire la activitatea de evaluare.

 

În temeiul prevederilor proiectului votat, Legea nr.171/2010 cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații va fi completat cu un articol nou (art.422) care va reglementa modul de clasare a terenurilor irigate și desecate în neirigate. Astfel, clasarea terenurilor irigate și desecate în neirigate se va putea realiza în temeiul cererilor proprietarilor de terenuri, prin decizia autorității deliberative a APL de nivelul întâi si de nivelul al doilea, în cazul mun. Chișinău si Bălți.

 

Clasarea acestor terenurilor va putea fi efectuată în următoarele condiții: pierderea surselor de apă destinate irigării; uzarea/casarea rețelei de drenaj sau de irigare, ceea ce impune înlocuirea sau reconstrucția acesteia; degradarea calității apei până la indici inadmisibili pentru irigarea culturilor agricole; retragerea terenurilor agricole pentru alte necesități ale statului și ale societății decât cele agricole și silvice; schimbarea destinației sau a modului de folosință a terenurilor agricole pentru care nu este necesara irigarea.

 

Totodată, se propune revizuirea conținutului lit.d) alin.(2) al art.52 din Legea apelor nr. 272/2011 conform căreia, în limitele zonelor de protecție a apei se va interzice amplasarea fermelor zootehnice, cu excepția următoarelor categorii de exploatații, pentru care se stabilesc distante minime față de albia minora a corpurilor de apă, după cum urmează: exploatații de creștere a bovinelor, cu efectiv de până la 100 capete animale adulte - 150 m, de pana la 250 capete - 350 m; a ovinelor și caprinelor, cu efectiv până la 500 capete - 100 m, până la 800 capete - 250 m; a ecvideelor, cu efectiv de până la 100 capete - 100 m, până la 200 - 250 m; a iepurilor, hală cu efectiv pana la 1 000 capete animale adulte de reproducție - 100 m; exploatații de acvacultură, apicole, de creștere a melcilor - orice capacitate.

 

Conform proiectului, noile reglementări urmează a fi puse în aplicare din 7 martie curent.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

399 просмотры

Дата публикации:

07 Февраль /2025 07:55

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Codul funciar | vinzarea terenurilor

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon