Новости
Deconectarea de la sistemul colectiv de energie termică nu scutește consumatorul de obligația menținerii temperaturii de cel puţin +18 grade în perioada sezonului rece
În scopul asigurării echității economice între toţi locatarii blocului, autoritățile propun un nou mecanism de calcul și repartizare a consumurilor de energie în interiorul blocului locativ.
În acest sens, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat proiectul de hotărâre de Guvern pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/ reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, aprobat prin HG nr. 191/2002. Documentul urmează a fi examinat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de Stat pentru reglementarea activității de întreprinzător.
Astfel, se propune aprobarea Metodologiei privind repartizarea consumului direct/ indirect de energie termică și a costului aferent acestui consum între consumatorii unui bloc locativ conectat la sistemul colectiv de alimentare cu energie termică. Autorii consideră că, odată cu modificarea modalității de distribuție și calcul a consumului de energie termică, toţi locatarii vor participa proporţional la acoperirea consumurilor de energie directe şi indirecte, întrucât o clădire rezidenţială multietajată reprezintă un obiect, în care există mai multe fluxuri de căldură cu temperaturi diferite.
Metodologia include indicații pentru repartizarea consumului de energie termică între proprietarii de apartamente sau spații auxiliare ce beneficiază direct sau indirect de energiea furnizată de sistemul de alimentare centralizată.
Conform proiectului, plata pentru încălzire se va calcula pentru suprafaţa apartamentului/ încăperii locuibile în cămin și încăperilor cu altă destinație decât cea locativă. La momentul de față aceasta se calculează pentru 1 m2 de suprafaţă încălzită a apartamentului/încăperii locuibile în cămin.
Totodată, proiectul prevede interzicerea deconectării parţiale a apartamentului/ încăperii locuibile în cămin și încăperilor cu altă destinație decât cea locativă de la sistemul colectiv/ centralizat de încălzire a blocului locativ. În cazul deconectării apartamentului/încăperii locuibile în cămin/încăperii nelocuibile de la sistemul colectiv/centralizat de alimentare cu energie termică, consumatorul are obligația de a menține în continuare în apartament temperatura aerului de cel puţin +180C în perioada sezonului de încălzire.
Dacă se constată că acesta nu respectă obligația, furnizorul/gestionarul sau alte persoane juridice (fizice) autorizate sunt în drept să solicite autorităților competente atragerea la răspundere în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. În vederea constatării respectării obligației, Regulamentul va fi completat cu o prevedere conform căreia furnizorii vor avea dreptul să efectueze schimb de informație cu privire la tipul și volumul de resurse energetice utilizate.
Totodată, gestionarul va prezenta furnizorilor, până la data de 1 septembrie, informația cu privire la deconectările şi reconectările efectuate.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство Информационных технологий и Связи
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1296 просмотры
Дата публикации:
06 Январь /2023 07:58
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
energie termica
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии