
Новости
Agricultura și industria alimentară: Convenția colectivă, revizuită
Din data declarării situației excepționale, părțile Convenției se vor conforma cerințelor stabilite de Comisia pentru Situațiile Excepționale, de autoritățile abilitate şi de structurile similare la nivelul autorităților publice locale, asigurând executarea acestor cerințe, inclusiv ce țin de respectarea regimului de circulație și de muncă al salariaților, al muncii la domiciliu și/sau la distanță conform prevederilor Codului muncii.
Procedurile implementării regimului de circulație la întreprindere și în afara acesteia vor fi reglementate prin emiterea de către angajator a unui act intern, care este adus la cunoștința angajaților contra semnătură.
Organizarea activității la entitate, monitorizarea respectării regulilor de conduită și a prevederilor impuse de situația excepțională se efectuează de către angajator în comun cu reprezentanții sindicatului. După posibilitate, în perioada situației excepționale salariații vor presta munca la domiciliu sau la distanță, cu menținerea condițiilor de remunerare a muncii.
Salariații entităților din ramură private de posibilitatea de a activa în cazul situațiilor excepționale și care beneficiază de subvenții garantate de stat vor beneficia de o indemnizație de șomaj în cuantumul unui salariu minim garantat din sectorul real al economiei. Părțile vor depune eforturi în vederea asigurării accesului salariaților la garanțiile financiare din partea statului, stabilite pentru perioada situației excepționale și ulterioare acesteia, în mărimea unui salariu mediu stabilit pentru sectorul real al economiei, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare.
De asemenea, documentul prevede că părțile, de comun acord, vor elabora și vor promova spre aprobare un program etapizat de depășire a perioadei ulterioare situației excepționale, cu respectarea măsurile de securitate și igienă, în special pentru instituțiile bugetare, entitățile din ramurile conexe, entitățile din industria alimentară și de prelucrare cu un număr mai mare de zece angajați.
Totodată, a fost majorat salariul tarifar pentru categoria I de calificare în agricultură, industria prelucrătoare, inclusiv alimentară şi ramurile conexe (pct. 24 din Convenție) pentru domeniul agriculturii acesta fiind de 2935 lei (anterior acesta a fost stabilit în mărime de 2775 lei).
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
1429 просмотры
Дата публикации:
07 Сентябрь /2020 08:01
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
conventie | agroindustrie | munca la distanta | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии