Новости
Compensarea prejudiciului pentru comercializarea marfurilor (brand) fără respectarea drepturilor de autor
În anul 2018 două companii străine au depus o cerere de chemare în judecată cu privire la apărarea drepturilor exclusive asupra mărcilor, repararea prejudiciului material și moral împotriva SRL „X” din RM. Nerezidenții au indicat că dispun de mărci înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.
„X” dispune de un butic amplasat într-un centru comercial din mun. Chişinău, în care a organizat comerţul cu amănuntul al articolelor de încălţăminte sport care poartă mărcile companiilor străine, deşi acestea nu au încheiat nici un contract de distribuţie cu entitatea moldovenească, care ar avea ca obiect comerţul de produse ce poartă mărcile respective ale companiilor străine şi nu a avut niciodată anumite relaţii comerciale cu SRL „X”.
La solicitarea companiilor străine, un executor judecătoresc, în baza contractului de prestări servicii, s-a deplasat la centrul comercial şi a întocmit procesul-verbal de constatare a faptelor şi stărilor de fapt, prin care s-a constatat că în incinta buticului administrat de SRL „X” sunt comercializate produse ce poartă mărcile companiilor străine, fiind expuse spre vânzare 45 de perechi de încălţăminte cu semne identice cu marca companiilor străine. Companiile au afirmat că li se aduce o gravă atingere drepturilor de proprietate intelectuală, fiind întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale (art.1398 Cod civil în vigoare până la 01.03.2019), ceea ce le permite să ceară compensarea pierderilor de ordin material şi moral, suportate ca urmare a actelor de contrafacere, drept prevăzut de legislaţia specifică în materie de proprietate intelectuală.
Companiile străine au invocat că Legea nr. 38/2008 privind protecţia mărcilor prevede că pârâtul care a încălcat drepturile asupra unei mărci cu bună ştiinţă sau având motive rezonabile de a cunoaşte acest lucru va repara titularului de drepturi pagubele pe care acesta le-a suportat în mod real din cauza încălcării drepturilor sale: consecinţele economice negative, inclusiv beneficiul ratat, suportate de partea lezată, beneficiile realizate pe nedrept de pârât şi, după caz, dauna morală.
Conform datelor companiilor străine proprietare ale mărcilor, costul unei perechi de încălţăminte similare celei comercializate de SRL„X” constituie 129,95 de euro și, respectiv, 66,95 de euro. Astfel, prejudiciul material cauzat companiei străine a fost estimate la 4902 euro (3 898 de euro (129,95 de euro x 30 perechi) + 1004 euro (66,95 de euro x 15 perechi)). Totodată, acestea au susținut că entitatea din RM le-a cauzat şi daune morale, fiind folosite mărcile reclamanților cu inducerea în eroare a consumatorului privind originea produselor, care erau contrafăcute.
O circumstanţă agravantă este faptul că SRL „X” a fost atrasă la răspundere administrativă pentru comercializarea de produse contrafăcute, administratorul companiei fiind declarat anterior vinovat în comiterea contravenţiei cu aplicată pedepsei sub formă de amendă.
Prin hotărârea primei instanțe, care a fost menținută de instanța de apel și de Curtea Supremă de Justiție, acțiunea depusă de companiile străine a fost admisă parțial.
Fiind constatat faptul comercializării de către SRL „X” a produselor marcate cu semnele identice cu mărcile companiilor străine, ceea ce încalcă drepturile exclusive ale acestora, au fost interzise folosirea neautorizată de către pârât a mărcii, inclusiv import, export, distribuție și orice act comercial a mărfurilor cu mărcile companiilor străine. Entitatea a fost obligată să retragă definitiv articolele cu desemnarea mărcilor companiei străine din circuitul comercial.
Totodată, instanța a dispus încasarea de la „X” în beneficiul companiilor străine a sumei de 85000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 850 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru achiziția de control. Întreprinderea din RM a fost obligată de a publica în presă, pe cheltuiala sa, dispozitivul hotărârii judecătorești. În rest acțiunea1 a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Cu referire la pretențiile companiilor străine privind obligarea întreprinderii din RM la plata prejudiciului material, instanțele s-au bazat pe prevederile art. 72 din Legea privind protecția mărcilor și au stabilit că nu rezultă că ori de câte ori va constata o încălcare a unui drept asupra mărcii, instanţa va trebui să acorde titularului dreptului, în mod obligatoriu, despăgubiri pentru prejudiciul material.
Instanțele au specificat că probele prezentate de companiile străine nu sunt pertinente, or, existența încălțămintei pe rafturile companiei nu demonstrează că aceasta urma a fi vândută integral.
___________________________________________________________________
Prin cererea de chemare în judecată depusă, companiile străine au solicitat:
- constatarea faptului că produsele inscripționate cu semnele identice cu mărcile companiilor străine, comercializate de SRL-ul din RM în buticul amplasat în centrul Comercial încalcă drepturile exclusive asupra mărcilor companiilor stăine, adică sunt contrafăcute;
- interzicerea folosirii neautorizate de către SRL-ul din RM prin actele de comerț și anume: import, export, distribuție și orice alt act comercial a mărfurilor cu mărcile companiilor străine ;
- obligarea pe cheltuiala SRL-ului din RM a distrugerii produselor depozitat, comercializate sau sechestrate din buticul amplasat în Centrul Comercial administrat de către pîrît;
- obligarea SRL-ului din RM la plata despăgubirilor materiale și morale pentru compania Adidas AG prejudiciul material care constituie suma de 197 597 de lei și prejudiciul moral în mărime de 197597 de lei;
- obligarea SRL-ului din RM de a publica în presă, pe cheltuiala sa, dispozitivul hotărârii judecătorești, în două publicații de circulație națională;
- obligarea SRL-ului din RM la plata cheltuielilor în sumă de 2100 lei pentru întocmirea procesului verbal de constatare a faptelor și stărilor de fapt și costul cumpărăturii de control, o pereche de încălțăminte cu marca companiei străine în suma de 850 de lei, precum și încasarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 15000 de lei.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1534 просмотры
Дата публикации:
24 Март /2020 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
contrafacere | comercializare | Instanța de judecată | monitorul.fisc.md | prejudiciu
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии