Новости
Constituirea CIPAL ne costă aproape 472 mil. lei
În prima şedinţă a Guvernului din anul curent au fost aprobate două proiecte de hotărâri ale Executivului ce ţin de constituirea Centrul integrat de pregătire pentru aplicarea legii (CIPAL), structura, organigrama, efectivul-limită de 18 unităţi şi Planul de acțiuni pentru anii 2018-2021 privind înfiinţarea acetuia.
Printre artibuţiile CIPAL se regăsesc activităţi de pregătire profesională a angajaţilor MAI şi altor autorităţi de aplicare a legii, realizarea diferitor studii, analize şi cercetări din domeniu, formarea personalului didactic şi al formatorilor, etc.
De asemenea, CIPAL va stabili norme adecvate de organizare şi stimulare a muncii, va coopera cu alte instituţii acreditate în vederea creării programelor de formare profesională, va participa la concursuri naţionale şi internaţionale pentru obţinerea granturilor şi burselor pentru realizarea scopurilor statutare.
Conform proiectului, misiunea CIPAL este asigurarea formării continue şi dezvoltarea carierei subofiţerilor de poliţie şi din trupele de carabineri (cu frecvenţă, la distanţă sau cu frecvenţă redusă), formarea ofiţerilor angajaţi din sursă externă şi a angajaţilor MAI, precum şi cea integrată pe domenii de interes comun. Subofiţerii care vor beneficia de formare în cadrul CIPAL, vor fi obligate să activeze în structura MAI cel puţin cinci ani, în caz contrar vor restitui costul instruirii.
Centrul va fi administrat de către un Colegiu de administrare şi dezvoltare instituţională, dar şi de Consiliul profesoral, care va coordona procesul de învăţământ şi va asigura calitatea lui. De asemenea, CIPAL va avea un director, numit în funcţie de către ministrul de Interne.
În statutul instituţiei este specificat faptul că personalul administrativ şi cel auxiliar, dacă întrunesc condiţiile stabilite pentru a fi formatori, pot profesa activitatea didactică prin cumul.
Ministerul Afacerilor Interne, fondatorul Centrului, din contul mijloacelor aprobate prin legea bugetului de stat pe anul respectiv, precum și din alte surse prevăzute de lege, va asigura realizarea prevederilor Planului de acțiuni. Costurile estimative ale acțiunilor vor fi ajustate în perioada implementării Planului ținând cont de volumele de alocații disponibile în bugetul de stat, dar şi de suportul partenerilor de dezvoltare. Spre exemplu, până în anul 2020, UE urmează să aloce, pentru înfiinţarea şi edificarea CIPAL, surse financiare în volum de 8,5 mil. euro, costul total al implementării etapizate a proiectului fiind de circa 472 mil. lei.
Agenția Servicii Publice urmează să modifice documentaţia cadastrală pentru construcția CIPAL pe terenul proprietate publică a statului cu destinație de construcție, atribuit spațiilor verzi, situat în mun. Chișinău, str. Nicolae Dimo, nr. 30, aflat în administrarea MAI şi gestionat de Clubul sportiv central „Dinamo”, cu suprafața de 12,3668 ha. Deşi au fost întreprinse încercări de a identifica alte terenuri pentru construcţia CIPAL, acestea nu corespundeau cerintelor, fapt care a dictat selectarea acestui lot.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3212 просмотры
Дата публикации:
12 Январь /2018 12:01
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Centru | instruirea cadrului didactic | MAI | lege | aplicarea corecta | guvern Moldova | spatii publice
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии