Новости
Ordinul privind factura fiscală, publicat
Începând cu
28 octombrie curent, toate entitățile ce dețin statut de plătitor a TVA, dar și cele care nu sunt înregistrate în calitate de plătitor al TVA,
vor utiliza în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special „Factură fiscală”.
Potrivit
Ordinului cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special Factura fiscală și a Instrucțiunii privind completarea acestuia, publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 22 septembrie,
tipărirea centralizată a formularelor facturii fiscale, eliberarea seriei şi diapazonului pentru imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale, administrarea, menţinerea, dezvoltarea şi asigurarea funcţionării sistemelor informaţionale automatizate privind evidenţa formularelor de documente primare cu regim special se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat.
În același timp, entitatea care ţine contabilitatea cu ajutorul sistemelor informaţionale computerizate beneficiază de dreptul imprimării de sine stătător a facturilor fiscale pe hârtie prevăzută cu însemne de protecţie pentru documentarea faptelor economice.
Semnele de protecţie se stabilesc de către entitate, conform necesităţilor şi posibilităţilor proprii. Hârtia prevăzută cu însemne de protecţie utilizată la imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale trebuie, însă, să dispună de cel puţin un însemn de protecţie, de exemplu - emblema întreprinderii, logotipul, antetul etc.
Acordarea dreptului pentru tipărirea de sine stătător a facturilor fiscale se efectuează în baza recipisei emise în formă electronică, în urma depunerii de către entitate a unei solicitări prin intermediul sistemului informatic automatizat „Comandă on-line a formularelor tipizate”.
Menționăm că seria şi diapazonul de numere pentru imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale primite până la 28 octombrie, se utilizează până la epuizarea lor, cu respectarea modului de completare în vigoare la momentul primirii lor.
Totodată, seria şi diapazonul primite pentru imprimarea facturilor, neutilizate până la 28 octombrie 2017, după data menţionată devin nevalabile şi nu vor fi utilizate pentru imprimarea formularelor tipizate de document primar cu regim special.
La imprimarea facturilor fiscale generate în sistemul informațional automatiza „e-Factura”, precum şi la imprimarea de sine stătător a facturilor fiscale de către entităţile ce dispun de acest drept, indicarea numărului de ordine a exemplarului nu va fi obligatorie, dreptul la trecerea în cont nefiind condiţionat de numărul acestuia.
În cazul când în factura fiscală executată tipografic sau imprimată de sine stătător este imposibilă reflectarea tuturor denumirilor şi caracteristicilor mărfurilor, activelor sau serviciilor, se completează anexa la factura fiscală. În anexa la factura fiscală executată tipografic sau imprimată de sine stătător se indică seria, numărul şi data facturii fiscale, codul fiscal şi numărul de înregistrare ca plătitor de TVA în cazul în care furnizorul deţine acest statut.
Reiterăm că utilizarea formularelor tipizate de document primar cu regim special „factura fiscală” şi „factura”, executate tipografic, valabile până la intrarea în vigoare a Ordinului, se permite până la epuizarea totală a stocurilor aflate la entităţi şi Serviciul Fiscal de Stat.
De asemenea, se abrogă, începând cu 28 octombrie 2017, Ordinul Ministerului Finanţelor nr.115 din 6 septembrie 2010 cu privire la aprobarea şi completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factură fiscală”.
11512 просмотры
Дата публикации:
22 Сентябрь /2017 10:11
Catalogul tematic
НДС | Налоговое администрирование | Приказы МФ | Электронные услуги | Новости | Налоговое законодательство
Ключевые слова
factura | factura fiscală | e-Factura | SFS | Ministerul Finanţelor
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии