Новости

Parlamentul European susţine Parteneriatul Estic

Parlamentul European a votat raportul privind aprobarea bugetului Uniunii Europene pentru anul 2018, în care este prevăzută suma alocărilor UE pentru statele din Parteneriatul Estic în anul viitor şi care poate constitui 619 mil. euro. Raportul prevede majorarea alocărilor financiare ale UE pentru statele din Parteneriatul Estic, inclusiv pentru Republica Moldova suma alocărilor fiind majorată cu 27 mil. euro. Această creștere este una suplimentară celei incluse deja de CE în proiectul bugetului pentru anul 2018 - 48 mil. euro. Deoarece poziția Parlamentului European privind bugetul UE 2018 diferă de propunerea de buget înaintată de Consiliul UE, urmează a se iniția procedura de conciliere bugetară între cele două instituţii europene. Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pentru anul viitor, deputatul european din partea României, a propus majorarea alocărilor şi susţine că, spre deosebire de asistența macrofinanciară, aceștia sunt bani prevăzuți pentru proiecte cu finanțare europeană şi nu vor ajunge la Guvern.Prin această creștere a alocărilor, Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul de a ajuta statele din Parteneriatul Estic ce au acorduri de asociere cu UE - Republica Moldova, Ucraina, Georgia - să realizeze reformele de care au nevoie pentru a-și întări economia și instituțiile. Pentru Republica Moldova, acest sprijin este esențial și o ajută să-și consolideze economia și instituțiile și să devină mai competitivă economic. Ajutorul pe UE îl oferă este concret și substanțial, însă trebuie să vedem progrese concrete și din partea autorităților din Republica Moldova”, a menţionat Mureşan. „Guvernul Moldovei trebuie să implementeze reforme care consolidează justiția, statul de drept și sectorul bancar și să îmbunătățească astfel viața oamenilor”, a mai adăugat deputatul. Parlamentul European a propus anterior măsuri suplimentare în susţinerea celor trei ţări ale Parteneriatului Estic – Moldova, Ucraina, şi Georgia. Documentul include recomandări adresate instituțiilor guvernamentale ale UE referitor la elaborarea agendei și a hotărârilor summit-ului Parteneriatului Estic, care va avea loc la 24 noiembrie la Bruxelles. Se preconizează că proiectul de rezoluție va fi adoptat în sesiunea plenară a Parlamentului European la începutul lunii noiembrie. Tot atunci ar putea fi discutată rezoluția specială adoptată în urma audierilor privind situația din Moldova, care au avut loc la începutul lunii octombrie. În cadrul dezbaterilor, au fost aduse critici dure în adresa Chișinăului, precum și a fost lansată propunerea de a amâna acordarea asistenței macrofinanciare sau de înăspri condițiile pentru acordarea acesteia. Este vorba despre asistența din partea UE în valoare de 100 mil. euro pentru anii 2017-2018. Sumă conţine 2 componente - 40 mil. euro – sub formă de granturi şi 60 mil. - sub formă de împrumuturi.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1252 просмотры

Дата публикации:

27 Октябрь /2017 16:36

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Moldova | UE | Parlamentul european | parteneriat estic | finantare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon