Новости

Programul Național privind controlul tutunului pe anii 2017- 2021

Măsurile aprobate anterior de către autorități și ONG privind combaterea consumului de tutun și a impactului fumatului asupra stării de sănătate a populației au dat primele rezultate. Nu se mai fumează în baruri și restaurante, pe coridoarele multor instituții, se fac eforturi pentru a amenajarea locurilor speciale pentru fumat. Totuși, reducerea consumului de tutun necesită perseverență și eforturi în continuare. În acest context se înscrie aprobarea, în ședință din 13 septembrie curent, de către Guvern a Programul naţional privind controlul tutunului pentru anii 2017-2021 și a Planului de acțiuni privind realizarea acestuia. Programul a fost elaborat pentru executarea prevederilor Legii din 14 decembrie 2007 privind reducerea consumului de tutun, altor legii conexe, precum și a Convenției - Cadru la temă a Organizației Mondiale a Sănătății, ratificată de Republica Moldova. Prin acest Program Guvernul își propune să instituie un sistem naţional de monitorizare a tendinţelor morbidităţii şi mortalităţii legate de consumul produselor din tutun, informarea şi educarea populaţiei în privinţa daunelor cauzate de fumat, inițierea unor programe de consiliere pentru persoanele fumătoare, precum şi de tratament a dependenței de tutun. Alte obiective stabilite vizează respectarea interdicţiei privind accesul persoanelor până la 18 ani la produsele din tutun şi produsele conexe, precum și reducerea importului ilicit al acestor produse. Printre acțiunile care urmează a fi realizate se înscriu monitorizarea consumului de tutun, a produselor din plante și de narghilea, asigurarea punerii în aplicare a interdicţiilor privind publicitatea, promovarea şi sponsorizarea tutunului. Coordonarea implementării Programului va fi asigurată de către Consiliul Național Coordonator în domeniul Controlului Tutunului, instituit prin decizia Executivului. În componenţa acestuia vor fi incluși specialiști de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecție Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării,Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Finanțelor, altor ministere și agenții guvernamentale, precum și activiști civici, în parte, conducători al unor organizații pentru tineri. Consiliul va facilita colaborarea intersectorială între instituţiile de stat, instituțiile internaţionale şi organizațiile neguvernamentale pentru realizarea măsurilor complexe de control asupra tutunului. S-a menționat, cu referire la datele OMS, că fumatul este cauză decesului a circa 6 mil. de oameni anual. Fumul de țigară constituie motivul a circa o treime din bolile respiratorii, cardiovasculare și cerebrovasculare. În afară de aceasta, fumul de țigară este un produs cancerigen. În RM, din cele 39 mii de decese, înregistrate anual, 4,7 mii (12%) sunt urmare a fumatului. Circa 48,5% din barbaţi sunt fumători. Femei fumează mai puțin, dar numărul lor e în creștere față de cel înregistrat acum 5 ani, cu 8,2%. Se observă o majorare a numărului de copii și adolescenți care fumează, iar vârsta când este consumată prima țigară devine din ce în ce mai fragedă.
author icon

Мария Трифан

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство труда и социальной защиты | Министерство финансов Республики Молдова | Правительство Республики Молдова | Министерство Культуры | Министерство Сельского хозяйства и Пищевой промышленности

2713 просмотры

Дата публикации:

15 Сентябрь /2017 08:34

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

fumat | tutun | femei | Republica Moldova | strategie | masuri | comerţ | promovare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon